Reabilitarea centrului istoric al Timișoarei bate pasul pe loc. Șantierul nu poate începe din cauza unor stâlpi de iluminat care trebuie mutați. Lucrarea e oricum pe muchie de cuțit în ceea ce privește pierderea finanțării europene. Săptămâna viitoare ar putea fi închise totuși primele străzi.
Proiectul de reabilitare a zonei istorice a Timișoarei, lucrare de mare anvergură care va da peste cap circulația în centrul orașului, nu poate începe, deși organizarea de șantier a fost făcută acum aproape două săptămâni. „Trebuie mutați niște stâlpi, unii aparținând RATT, alții de la Enel. Nu s-a putut pentru că abia acum este lucrarea pe rol. Se lucrează probabil zilele acestea. Nu s-a putut face intervenția asupra lor. Pe de altă parte, se încearcă o analiza preventivă din punct de vedere arheologic. Nu cunosc exact terminologia, este o sintagmă de genul acesta, care îți permite să stabilești cu anticipație, înainte de a intra efectiv în subteran, dacă sunt vestigii arheologice importante în zonă, desigur, cu o anumită probabilitate”, a explicat întârzierea Nicolae Robu.
Primăria e strânsă cu ușa în cadrul acestor lucrări, pentru că şantierul trebuie închis până în iunie 2015. Din cauza dificultăţilor la punerea în practică a acestui proiect, se poate ieși din perioada de rambursabilitate a fondurilori. Valoarea totală a proiectului este de 65,5 milioane de lei, din care 42 milioane din partea UE. Primarul a mai spus că săptămâna viitoare va fi închisă circulația, iar șoferii nu vor mai putea intra pe unele străzi. El nu a precizat însă care sunt acestea.
Comentarii prin facebook