Fostul consilier al lui Constantinescu, presedinte la Forta Civica Timis

Prorectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Dan Lazea a devenit preşedinte interimar la Forţa Civică Timiş. Decizia a fost luată de Biroul Permanent Naţional al Forţei Civice după ce fostul preşedinte, Andrei Văcaru, şi-a dat demisia.

dan lazea

Dan Lazea a intrat în urmă cu câteva luni în partidul condus de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. La sfârşitul lui septembrie, el devenea preşdinte interimar la Forţa Civică Timişoara. Lazea nu a mai fost membru cu acte în niciun partid, deși a fost mereu apropiat de dreapta politică. Între 1998 și 2000 a fost consilier prezidenţial. În 2001, Dan Lazea a fost numit consilier al grupului PD din Camera Deputaţilor, iar în 2005 a fost membru în colegiul CNSAS.

Decizia numirii lui Dan Lazea ca şef al organizaţiei judeţene Forţa Civică Timiş pare să fi pornit direct de la MRU. „Mă cunosc de foarte mult timp cu Mihai Răzvan Ungureanu şi sunt bucuros că pot ajuta la construcţia Forţei Civice. Opţiunea mea pentru Forţa Civică este opţiunea pentru un proiect politic condus de Mihai Răzvan Ungureanu”, a declarat noul preşedinte al Forţei Civice Timiş. Cel mai probabil alegerile în FC Timiş vor avea loc în primăvara lui 2014, înainte de alegerile europarlamentare. În acest moment, Forţa Civică Timişoara nu are nici măcar un lider interimar.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

kaka a spus: (noiembrie 20th, 2013 at 20:03 )

Asta e un psihopat, domne. Daca asta a fost la Presedintie nu e de mirare ca suntem in gaura neagra

dan a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 22:15 )

hmmmmmmm!
servicileeeee!!!

victor a spus: (noiembrie 22nd, 2013 at 08:55 )

in afara de ciuda adversarilor politici ca un prof super fain de la stiinte politice, a ales sa intre intr-un anume partid, alta explicatie nu am pentru atitudinea unora. rock on, mr Lazea!

Dragos Petculescu a spus: (februarie 19th, 2014 at 04:31 )

De unde atata energie? Va sfarsi singur si trist. Trist este oricum… MRU? Un om periculos!

Dragos Petculescu a spus: (februarie 19th, 2014 at 04:46 )

Victor nu stie ce spune. ” … prof super fain de la stiinte politice…” ? Numa’ de curiozitate, voi stiti, in general, despre ce vorbiti? D’aia tatuca n-o sa ne fie mila.

Dragos Petculescu a spus: (februarie 19th, 2014 at 04:52 )

Si , ba taranilor! Robu, e robu cui ? Da-va dracu de tampiti!

Dragos Petculescu a spus: (februarie 19th, 2014 at 05:02 )

Din pacate sunteti fruntea a din dos. Lazea nu-i nici macar banatean. Nu sunt sigur ca-i roman… Andreea Vass e misto, nu ?

Dragos Petculescu a spus: (februarie 19th, 2014 at 05:16 )

Bai! Tipa de la” Charme „e tare! E banateanca?

Dragos Petculescu a spus: (februarie 19th, 2014 at 05:20 )

Plec la munca…. Voi sa nu va suparati. Inteligenta este un dar al lui Dumnezeu! Deci,daca nu-l aveti ,nu-i vina voastra!

Dragos Petculescu a spus: (februarie 19th, 2014 at 05:26 )

Dragos Petculescu a spus: ” pe dracu’ ‘”… Nici eu nu-s mai breaz. Sa nu va suparati pe mine. Vremuri de cXXt, oameni necajiti…

Lia a spus: (martie 11th, 2014 at 23:44 )

Dan Lazea e un profesor si un intelectual cum putini sunt! si ar trebui sa ne bucuram ca se mai implica in politica oameni asa faini. dar nu… se gasesc unii morti de ciuda sa gaseasca paiul in ochiul altuia si sa improaste cu noroi!…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte

O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.