Patru bărbați au fost săltați de polițiști sâmbătă dimineață și duși la audieri la sediul IPJ. Ei erau urmăriți de mai multă vreme, fiind suspectați de furturi din locuințe și din tiruri. În timpul audierilor, unuia dintre hoți i s-a făcut rău.
Mascații au percheziționat, sâmbătă dimineață, cu noaptea în cap, patru adrese din Timișoara. Oamenii legii au dus la audieri patru bărbați și au ridicat din locuințele acestora telefoane, haine și niște dispozitive pentru fabricat chei și spart yale. Cei patru erau monitorizați de mai multă vreme, fiind suspectați că se ocupă cu furturile din locuințe, dar și din tiruri. Unul dintre ei a mai fost reținut, în trecut, tot pentru furt. La sediul IPJ a fost chemată, la un moment dat, o ambulanță, deoarece unul dintre bărbații audiați a declarat să îi este rău. El a mers pe picioarele lui până la mașina de Salvare și a fost transportat la spital.
Comentarii prin facebook