Grupul PP-DD din Senat va deveni istorie în câteva zile. Liderul senatorilor PP-DD, Haralambie Voichiţoiu, a anunţat că el şi majoritatea senatorilor PP-DD au demisionat şi vor trece în barca puterii. Lugojeanul Ioan Iovescu va rămâne să stingă lumina.
Conform Regulamentului Senatului, un grup parlamentar poate funcționa numai dacă are cel puțin şapte senatori, ceea ce nu va mai fi cazul PP-DD. Singurul senator PP-DD de Timiş, Ioan Iovescu, susţine că nu va părăsi corabia, nici dacă va rămâne singurul senator al Partidului Poporului Dan Diaconescu. „Pentru mine de mult nu mai este un secret că grupul PP-DD din Senat se va desfiinţa. Mi s-a spus că rămân singur, dar nu-mi pasă. Rămân la PP-DD chiar dacă voi fi singurul senator. Rămân cu mandatul dat de popor – 8.600 de oameni au votat Iovescu şi PP-DD. Nu au votat Iovescu inedependent şi nici Iovescu – UNPR. Eu nu am fost la întâlnirea lui Voichiţoiu. I-am transmis însă că eu rămân la PP-DD şi nu avem ce discuta”, ne-a declarat senatorul Ioan Iovescu.
Comentarii prin facebook