Cand „Elie Wiesel” ii invata pe timisoreni cine a fost Petre Tutea

Așa cum este democrația din România, încă cu multe deficiențe, nu se poate spune că nu există o presă liberă, libertate de expresie etc. Au fost într-adevăr probleme de acest gen în perioada guvernării Năstase, dar și atunci au contat mai mult rațiunile economice, cea mai mare parte a presei fiind îngenuncheată prin pârghii financiare de guvernanți. Dar una peste alta, marele câștig al României post-decembriste este că orice om poate să se exprime liber, după propria conștiință. Cu mici excepții însă, care țin de ceea ce americanii denumesc politically correctness, ce poate fi tradus și prin discriminare pozitivă. Adică nu poți să spui că „un țigan mi-a furat portmoneul” (se știe că țiganii nu se ocupă cu așa ceva!), ci eventual că „fiind neatent, un domn rom a găsit în buzunarul meu un portmoneu și s-a grăbit să-l salveze”.

Numai că nu la țigani/romi vreau să mă refer în rândurile următoare. Ci la altceva, la Institutul „Elie Wiesel”, o organizație aflată într-o continuă vânătoare de vrăjitoare. Care, de exemplu, a văzut manifestări legionare la protestele împotriva mineritului de la Roșia Montană. Doar fiindcă acestea încurcau interesele patronilor RMGC, niște americani de origine iudeică. Ce să înțelegem de aici? Dacă protestezi împotriva cianurii, iar cianura este adusă de niște evrei, musai ești antisemit, legionar, fascist etc. Același institut a cerut dezonorarea post-portem a lui Valeriu Gafencu, supranumit de evreul Nicolae Steinhardt „Sfântul Închisorilor”. Asta fiindcă ar fi făcut parte în copilărie din „Frățiile de cruce”!

Mai nou, același institut a intervenit și la Timișoara în povestea cu atribuirea numelui gânditorului român Petre Țuțea unei străzi din oraș. Într-o scrisoare pe adresa Consiliului Local, institutul cere municipalității noastre „să reanalizeze oportunitatea atribuirii unei străzi din Timișoara numele lui Petre Țuțea, act prin care s-ar cultiva memoria unei pesonalități simbol a extremei drepte interbelice, cunoscute pentru convingerile sale antidemocratice”. Hopaaa! Vorbim de democrație? Poate ar trebui să ne întrebăm câtă democrație au adus în România pe tancurile sovietice Ana Pauker, Iosif Chișinevschi (alias Jakob Broitman), Teohari Georgescu (Burah Tescovich), Lothar Rădăceanu, Miron Consantinescu (Mehr Kohn), Alexandru Nicolski, Vasile Luca și mulți, mulți alții. Dar e incorect politic să pui astfel de întrebări.

În fine, în aceeași misivă, Țuțea este descris drept un legionar feroce care – culmea fascismului! – mai scria și la ziarul „Cuvântul”. Acolo unde au mai publicat Mircea Eliade, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran și – atenție! – Mihail Sebastian. Nu mă număr printre patriotarzii care se bat cu pumnii în piept urlând că România n-are nevoie de sfaturile europenilor sau americanilor. Din contra, doar teama de unele sancțiuni externe au mai temperat excesele guvernanților români, oricare au fost ei. Dar mai există și limite.

Nu cred că un institut, fie el și „Elie Wiesel”, trebuie să le dea sfaturi timișorenilor vizavi de ce personalitate merită sau nu să ajungă numele unei străzi din Timișoara. Nu cred că un institut, fie el și „Elie Wiesel”, e îndrituit să ne învețe istoria României. Ne-a învățat destul Mihail Roler! Or fi timișorenii extrem de toleranți, așa cum se spune, dar gesturi precum ale Institutului „Elie Wiesel”, pot să aibă efecte adverse, respectiv să facă uitată și proverbiala toleranță. Și revenind la Petre Țuțea, nu știu dacă merită sau nu să dea numele unei străzi din Timișoara. E decizia consilierilor votați de timișoreni. Dar de dragul adevărului istoric, trebuie spus că n-a fost antisemit și nici măcar fruntaș al Mișcării Legionare. Cea mai bună dovadă e chiar faptul c-a rămas în guvernul condus de Ion Antonescu după rebeliunea legionară din ianuarie 1941, în urma căreia toți șefii și șefuleții legionari, care n-au reușit să fugă din țară, au împânzit pușcăriile. Petre Țuțea fost un român care și-a iubit țara (e voie?) și a mai făcut și 13 ani de pușcării comuniste din acest motiv. (Pușcării conduse de Nicolski). Unde și-o fi spălat păcatele pe care le-o fi avut!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Claudiu a spus: (februarie 11th, 2014 at 17:11 )

Respect!

Marius a spus: (februarie 11th, 2014 at 19:10 )

Astadar Ion Antonescu este o instanta morala dupa care este judecata corectitudinea lui Petre Tutea? 🙁

viorel a spus: (februarie 11th, 2014 at 19:16 )

Bravo Ino!

MmmY a spus: (februarie 11th, 2014 at 19:47 )

de parca va pasa voua de ce credem noi… parca mo intrebat pe mine cineva cand so schimbat din salajan in take ionescu, legionar, comunisti, basisit sau uslas tot un drac

Bogdan a spus: (februarie 12th, 2014 at 09:23 )

Eu vreau o strada cu numele Ana Pauker. Aceasta extraordinara femeie s-a opus cu pretul libertatii (a fost bagata in puscariile comuniste, unde a fost abuzata, batuta etc) colectivizarii si distrugerii taranimii romane. Este, dincolo de anumite excese ale tineretii (asemanator cu Tutea) o patrioata desavarsita. S-a opus planurilor sovietice de a transforma Romania in regiune agricola (alaturi de Bulgaria) si a fost una din cele care a ajutat direct din Moscova retrocerdarii Transilvaniei Romaniei. A refuzat sa fuga in strainatate, a refuzat sa-si salveze familia cand putea. Pur si simplu a fost un om dedicat oamenilor simpli pe care i-a sprijinit fara a astepta recunostinta. Are multe merite directe si practice. Ea nu a STAT pentru aceasta tara, ea chiar a FACUT ceva. Un om deosebit. Merita o strada in Timisoara! Sau nu?

pro zelit a spus: (februarie 12th, 2014 at 09:34 )

„Elie Wiesel” nu face decat prozelitism barbar. Sa judeci trecutul doar cu mijloacele prezentului este pura dovada de prostie. Pe vremea lui Tutea, aproape toata Europa era de extrema dreapta. E ca si cum, peste 100 de ani, se va spune despre noi: „niste tampiti, erau democrati…”

parerea mea a spus: (februarie 12th, 2014 at 14:53 )

pe timpul ala oricum o dădeai ieșea prost.
si pana la nuante putem fi cu totii de acord cu unele lucruri: Tutea isi iubea tara si avea curajul propriilor opinii. Nu-i ura de moarte pe evrei dar nici nu le-a luat apararea.

o strada cu numele lui ar tine in viata amintirea acelor vremuri, lucru benefic si pentru unii, si pentru altii.
dar mai repede as impanzi locurile publice cu citatele gânditorului, mai ales in scoli. Merita, chiar sunt gandite!

intreb si eu, si zic a spus: (februarie 14th, 2014 at 08:49 )

Cata democratie ne-au adus noua legionarii? Lumineaza-ne! Cata democratie ne-a adus noua Biserica Ortodoxa? Tutea e exponentul perfect al acelor vremi. Un mediocru care si-a gasit refugiul in extremism si ocultism. El e erou doar pentru ca a fost inchis de comunisti. Alaturi de alte sute de mii de romani!!!! Care poate au fost mult mai modesti si mai oameni decat el.

Tutea merita un bulevard central, cel putin. Pentru ca el reprezinta tot ce poate fi mai romanesc: extremist fara rost, sovin, xenofob, crestin-obscurantist, ocos pana la moarte, dispretuitor fata de romani (daca ar fi trait astazi ne-ar fi spus rromani), inganfat, plin de o falsa modestie si las (ce a facut el in afara de a sta inchis? daca asta e un merit atunci milioane de romani au acest merit).

Tutea nu a fost disident, nu a scris ceva zguduitor la adresa comunistilor. Nici nu avea cum! El era crestin-obscurantist, pupincurist ca orice popa de ieri si de azi. Astia ar pupa si varful p…li daca ar primi un difuzor nou la biserica. Astia niciodata nu au luptat impotriva raului, indiferent cum si care a fost raul. Eu cred ca si cu diavolul au facut un pact. Hai diavole te lasam sa faci ce vrei cu romanii (Tutea ar fi zic: rromanii) daca ne lasi sa ne vedem noi de obiceiurile noastre. Inlocuiti diavol cu : legionari. fascisti, hitleristi, bolsevici, comunisti, neo-comunisti, rusi, turci … la alegere ca lista e lunga!

Dar astia suntem! Ultimii din europa. Ultimii la cultura, ultimii la economie, cei mai analfabeti, credinciosi de fatada. Suntem niste forme fara fond, niste perversi care nu avem curajul sa-i dam afara din istorie pe legionari si pe comunisti. Cu ambele specii de infractori colaboram, ne dragostim si ii mangaiem tandru pe crestet.

Ei bine fratilot, vor intra toata tarile din jur in Eu, vor trece razant pe langa noi si vom ramane acum ca si in trecut, ca si in viitor ultimii din Europa. Noi si moldovenii. Pentru ca nu avem coloana vertebrala, pentru ca cei care isi uita istoria sunt supusi sa o repete. Si noi o repetam. O repetam. Acum avem basisti si antibasisti. Ieri aveam comunisti si anticomunisti (astia din urma au disparut cu totul). Mai inainte avem chiaburi si comunisti. Apoi Rege si restul (la cretinul de Carol al II-lea ma refer, Mihai e doar las). Si mai inainte legionari si parlament. Si tot asa. Viata noastra e formata doar din lupte si multe, prea multe compromisuri rusinoase (Salman Rushdie ar fi trebuit sa fie roman!).

Tutea e doar un compromis. Ne facem ca nu stim in ce cercuri se invartea. Ne facem ca nu stim ce au facut indivizii din acele cercuri. Asa ca ne facem ca stim doar ce ne place: ca a fost inchis si ca a scris aforisme. Bravo! Atunci sa ne facem ca-i dam numele la cel putin 5 strazi. Dupa care sa ne prefacem in continuare ca suntem democrati si ca vai ce europeni grozavi suntem. O da, mari europeni, mari de tot nu asa oricum. Atat de mari incat putem da lectii ne democratie. Incepem cu evreiii ca tot nu i-au placut lui Tutea. Le dam lor primele lectii. Din prinosul nostru. Sa fie primit!

@intreb si eu, si zic a spus: (februarie 14th, 2014 at 09:40 )

Dumnezeule, cat venin! Rar mi-a fost dat in ultima vreme sa vad un personaj care sa basculeze atata ura. Iti dau un sfat: du-te si imbratiseaza in continuare portretul inramat al Anei Pauker. Suntem unde suntem nu din pricina legionarilor, ci din cauza comunistilor, aia din familia carora tye tragi tu si tot neamul tau infect. Traim in halul asta datorita unor insipizi, inodori si incolori ca tine care denatureaza realitatea in ultimul hal, cu o nesimtire nedisimulata. Nedisimulata cel putin cand va ascundeti in spatele unui pseudonim. Tu esti exponentul elocvent al trecutului negru comunist. Sa-ti fie rusine pentru afirmatiile absolut gretoase facute mai sus.

Mircea a spus: (februarie 14th, 2014 at 13:16 )

pentru: intreb si eu, si zic : va inteleg furia, dar nu cred ca e corecta. Domul Tutea nu a fost legionar activ. Dansul a fost tanar in aceea perioada si chiar nu e corect sa-l judecati atat de aspru. Este incorect si imoral fata de dansul sa-l bagati in aceeasi oala cu restul. Cred ca daca ati citi mai mult ati realiza ca gresiti. In rest, din pacate, cu toata furia, nu in intregime justificata, va dau dreptate. Legionarii ca si comunistii au fost fatali pentru tara asta iar politicieni de atunci ca si de acum sunt la fel de incapabili. Si inca ceva. Eu cred ca Tutea a iubit acest popor si chiar aceasta iubire la facut sa spuna cuvinte aspre la adresa lui. Ganditi-va si la cuvintele dvs. Ati fost extrem de aspru, insa sunt convins din chiar existenta acestei furii ca va iubiti tara si pe romani. Repet, va inteleg, insa nu sunt de acord cu acest limbaj. Fiti mai potolit si veti fi mai castigat.

pentru @intreb si eu, si zic : a te lua de familia altuia este o dovada de mare nesimtire si mitocanie 🙁 din pacate jignirile sunt argumente doar in dictaturi.

Opinia mea: Domnul Petre Tutea merita o strada in Timisoara. Sau mai bine zis Timisoara merita o strada cu numele Petre Tutea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Handbalist de la Poli, remarcat la prima acţiune cu naţionala

Handbalistul SCM Politehnica Timișoara, Răzvan Trif, a fost declarat cel mai bun apărător la Trofeul Carpați, turneu de verificare încheiat aseară la Mioveni. Interul în vârstă de 25 de ani și-a făcut debutul la naționala de seniori cu ocazia acestei competiții, unde a fost folosit aproape exclusiv pe faza defensivă. Selecționerul a avut cuvinte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbalist de la Poli, remarcat la prima acţiune cu naţionala
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicolae Robu, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, vrea să ştie care sunt… primii 1.000 de “sorosişti” din România. În acest sens, el a dat drumul unuia din “sondajele” cu care s-a remarcat în trecut. Se ştie, miliardarul şi filantropul american este una din ţintele preferate ale conspiraţioniştilor de extremă drepta. În Occident, cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fiecare cu problemele sale. Un consilier al preşedintelui CJ Timiş vrea un recensământ al… “sorosiştilor”
Primăvara acestui an va aduce la Timișoara primul firobuz nou cumpărat după ani buni fără achiziții în acest sector. După ce au livrvrat o flotă de zeci de tramvaie noi, turcii de la Bozankaya vor livra orașului și 33 de noi astfel de mijloace de transport. Vor fi două tipuri de astfel de toleibuze, 25...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va sosi în primăvară primul firobuz nou dintr-un lot de 33 comandat de primărie la turcii de la Bozankaya
Noua senzaţie a tenisului românesc, timişoreanca Anca Todoni, şi-a respectat statutul de favorită 12 a calificărilor de la Australian Open şi a depăşit primul tur. Românca nu a avut însă un meci uşor, după ce partida ei contra jucătoarei din Andorra, Victoria Jimenez Kasintseva (19 ani, 156 WTA), a fost amânată din cauza ploii. Anca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu emoţii, dar merge mai departe! Anca Todoni, în turul 2 al calificărilor la Australian Open
În suita celor 12 sărbători importante creștine se numără și Boboteaza (Botezul Domnului), ținută în fiecare an, în ziua a șasea a lunii ianuarie. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numește Epifanie. Boboteaza aduce cu ea multe obiceiuri. Boboteaza (Botezul Domnului) este sărbătorită de credincioşi, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Botezul Domnului, sărbătoarea în care se împarte agheasma. Tradiții care aduc norocul de Bobotează
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile principale ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne. Toți vor evolua în primul tur în noaptea de duminică spre luni în România, începând cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025
Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN
Top