Daciana Sarbu acuza Primaria Timisoara ca nu stie sa cheltuiasca banii

Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu a criticat modul în care Primăria Timișoara a pierdut, anul trecut, finanţarea guveramentală pentru noua clădire a spitalului de copii. Soţia premierului Victor Ponta cere acum municipalității să-şi facă treaba şi să nu mai comită greşeli.UPDATE: Nicolae Robu susține că proiectul merge înainte și așteaptă ca guvernul să-și respecte promisiunea, fără să mai facă lucruri în „spirit politicianist”.

spitalul de copii

În 2013, guvernul a alocat pentru spitalul de copii cinci milioane de lei. Banii aveau să se piardă pentru că nu s-a putut organiza în timp util o licitaţie. „Ca membru în comisia de sănătate vreau să amintesc de subiectul spitalului de copii. Împreună cu Sorin Grindeanu am lucrat cu succes şi am sperat în 2013. Din păcate, autorităţile locale nu şi-au încheiat treaba şi am ajuns în 2014 de unde am pornit. Sper ca de această dată să avem şi rezultate. Avem nevoie de acest spital. Vreau din partea autorităţilor un semnal că s-a încheiat licitaţia şi că sunt gata să primească acei bani şi să nu îi mai piardă ca anul trecut”, a spus europarlamentarul Daciana Sârbu. Ea a fost completată de deputatul Sorin Grindeanu, care și-a bazat întreaga campanie electorală pe ideea unui nou corp al spitalului de copii. „Anul acesta sper să se termine chestiunile locale, să se încheie licitaţiile şi să punem înapoi banii pierduți. Avem destulă forţă să facem lobby, cu o singură condiţie: să-şi facă treaba și Primăria Timişoara. Sper să nu batem vreun record la nivel mondial să nu terminăm o licitație în doi ani”, a spus Grindeanu.

UPDATE: Primarul Nicolae Robu nu vrea decât ca guvernul să-și respecte angajamentul de a fi cofinanțator la acest proiect. „Deocamdată nu există nicio hotărâre de guvern cu angajarea oficială a unei co-participări la acest obiectiv. Noi mergem înainte, așa cum am început, pe venituri proprii, dar așteptăm să se implice și guvernul. Acea alocare din 2013, cum am mai spus și altădată, a fost una făcută în spirit politicianist. Nu cred că mai are cineva vreun dubiu că lucrurile stau altfel. Din moment ce nu exista atunci nici studiu de prefezabilitate, ci doar o listă de semnături, cum putea cineva să înceapă să facă lucrări? O licitație durează cel puțin patru luni. Trebuia făcute între timp studiu de fezabilitate, proiect tehnic, documentație de execuție, pregătirea caietului de sarcini. Toate acestea iau timp. Orice om care a făcut vreodată o investiție, fie și pentru el însuși, știe că de când îți vine ideea până când să treci la lucru efectiv trece un an, cel puțin”, a declarat liberalul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 14th, 2014 at 14:51 )

AI PLAGIAT CA ȘI PONTA! DU TE BANATUL TE SUPORTĂ LA BRUXELLES PENTRU EUROPARLAMENTARE! HM!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

ilia-srb a spus: (martie 14th, 2014 at 19:24 )

ce tupeu are nesimtita asta,pana acum na auzit nimeni de ea,vin alegerile,ce-ai facut 4 ani la Bruxelles de nu te stie nimeni,tu dai lecti la primari,

calin a spus: (martie 14th, 2014 at 23:55 )

Familia Ponta si Sarbu sunt rusinea Romaniei.

coco a spus: (martie 15th, 2014 at 08:14 )

Grindeanu un mare diversionist….
Sa ne arate ce sa facut bun in Timisoara pe timpul cand era vice primar…..cat durau licitatiile….
Sorine rusina din partea ta sa incepi sa dai in Robu doar penru a te afirma din functia pe care o ai, ajuta Timisoara si Timisul cu ideei si proiecte cara sa aduca banii necesari dezvoltarii judetului, nu te uita cum sa mai umfli cu cateva milioane contul tau.
Pune .ana pe treaba si lasate de diversiuni ca nu ti sta bine.
Succesuri !!

sam a spus: (martie 15th, 2014 at 13:53 )

diverrsiunea si hotia sunt marci inregistrate de psd in economia si politica romaneasca……si sa nu uit si in fotbal

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Focar de pesta micilor rumegătoare la Giulvăz. Au fost stabilite măsurile de protecție și restricțiile aplicate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat confirmarea unui focar de Pesta micilor rumegătoare în cadrul unei exploatații de ovine din localitatea Giulvăz, județul Timiș. Cu această ocazie a fost organizată o ședință a comisiei de specialitate, pentru aprobarea prin hotărâre a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de Pesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Focar de pesta micilor rumegătoare la Giulvăz. Au fost stabilite măsurile de protecție și restricțiile aplicate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara pierde șansa unei victorii mari la Baia Mare, dar iși ține adversarul la distanță

A fost un duel al coloșilor în Maramureș, între echipele care au dominat ovaliada românească de aproape două decenii, Baia Mare și Timișoara. Partida a contat pentru o restanță din prima rundă a campionatului, iar duelul s-a terminat cu un scor rar, 12-12, în condițiile în care trupa viola a fost echipa mai bună, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara pierde șansa unei victorii mari la Baia Mare, dar iși ține adversarul la distanță
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Siguranța pietonilor care folosesc trecerile marcate pe drumurile naționale din zona de vest a României este acum sporită, odată ce a fost implementat un proiect prin PNRR prin care au fost realizate investiții în iluminarea și semnalizarea mai bună a acestor treceri. Astfel, un număr de 330 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 300 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale din zona de vest au fost modernizate/Foto
Codul portocaliu afectează din greu județul Timiș. Incendii, mai ales de vegetație, dar și oameni care au avut nevoie de ajutor… iar pompierii de la ISU Banat au fost de fiecare dată la datorie. Echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 80 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Asta doar vineri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zile de foc pentru pompierii timișeni, implicați în peste 90 de intervenții, doar in ultimele 24 de ore
Sărbătoarea Timișoarei a debutat vineri cu prima parte a celor peste 200 de acțiuni programate până luni, 3 august. Orașul găzduiește cele mai diverse evenimente, toate cu acces gratuit, organizate în mai mult de 30 de locații. De la concerte în centrul orașului până la spectacole, expoziții, activități sportive și experiențe culturale în cartiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Evenimentul Ziua Timișoarei – City Celebration continuă şi astăzi cu un program extrem de variat: concerte, spectacole, tururi ghidate, expoziții, sport și multe altele. Manifestările încep dimineaţă la ora 9.00 şi se vor termina în noapte. Capul de afiş al zilei de astăzi este trupa irlandeză The Script. Tot astăzi va concerta şi Irina Rimes....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Timişoarei continuă. Ziua a doua aduce pe scena de pe bulevardul IC Brătianu trupa The Script. Programul zilei de sâmbătă
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat confirmarea unui focar de Pesta micilor rumegătoare în cadrul unei exploatații de ovine din localitatea Giulvăz, județul Timiș. Cu această ocazie a fost organizată o ședință a comisiei de specialitate, pentru aprobarea prin hotărâre a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de Pesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Focar de pesta micilor rumegătoare la Giulvăz. Au fost stabilite măsurile de protecție și restricțiile aplicate
Garda de Mediu Timiș reacționează după vizita ministrului Mediului de la Săcălaz și susține că asupra instituției ar fi fost aduse acuzații din partea unui anumit partid politic, cum că instituția nu și-a făcut treaba. Filiala timișeană a Gărzii de Mediu spune că a descoperit proprietarul terenului unde au fost depozitate deșeurile din construcții, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu acuză implicarea politicului în defăimarea instituției, după vizita ministrului Mediului la o groapă ilegală de gunoi la Săcălaz/VIDEO + FOTO
Epopeea turnului de apă din Iosefin, convertit în obiectiv turistic și centru cultural s-a încheiat vineri, chiar de Ziua Timișoarei. Recepția a fost semnată de primărie, după ani de ”lupte”, joi, iar vineri în turn au urcat primii vizitatori, în cadrul unor tururi ghidate. Deocamdată, vizitele vor avea loc doar în weekend, iar în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inaugurare de Ziua Timișoarei. Turnul de apă din Iosefin e oficial, de vineri, obiectiv turistic și centru destinat evenimentelor culturale/FOTO
Colectarea separată începe acasă și aduce beneficii întregii comunități. ECO SERV Timiș promovează un comportament responsabil care contribuie la reducerea costurilor de gestionare a deșeurilor. Un gest simplu, precum separarea corectă a deșeurilor înainte de a fi aruncate, poate produce efecte importante atât asupra mediului, cât și asupra modului în care sunt gestionate resursele financiare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Sortezi mai bine, plătești mai puțin!”. Campania de informare ECO SERV Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.