Șoferii care au ajuns în zona centrului istoric au avut parte de o surpriză neplăcută luni. Parcarea din Piața Unirii s-a închis, la fel ca și accesul prin fața Palatului Baroc. Urmează să fie instituit sistemul de parcare cu jumătate de stradă pentru riverani, jumătate pentru plătitorii de Timpark.
Fără anunț prealabil – așa s-a închis luni parcarea din Piața Unirii. Primarul Nicolae Robu spunea, de altfel, vineri, că nu știe când vor interveni noile restricții de trafic. „Totul depinde de constructor. Noi am dat aprobare constructorului ca, din ziua în care are nevoie să lucreze, să poată închide circulația. Se poate întâmpla din zi în zi”, afirma edilul. Tot atunci, Robu anunța introducerea unui sistem „inovator” de parcare, care va funcționa pe șapte străzi. Pe acestea, pe partea dreaptă vor parca riveranii, iar pe partea stângă, plătitorii prin TimPark. Este vorba despre străzile Gh. Lazăr, pe porțiunea Gh. Dima – V. Alecsandri, E. Ungureanu, pe tronsonul Gh. Lazăr – Gh. Dima, E. Grigorescu, pe porțiunea V. Alecsandri – Gh. Dima, Regimentul 5 Vânători, tronsonul Oituz – Piața Unirii, G. Coșbuc, porțiunea Matei Corvin – Piața Țepeș Vodă, și P. Chinezu, tronsonul G. Coșbuc – Oituz. Primarul Timișoarei recunoaște că numărul de locuri de parcare este mai mic, dar susține că, momentan, nu există altă soluție. Riveranii sunt așteptați la primărie, pentru a-și ridica permisele de parcare: niște „cartoane ștampilate, pe care le vor pune în parbriz”. După închiderea parcării din Unirii, șoferii care vin de pe strada Gheorghe Lazăr vor fi obligați să facă stânga, către Piața Mărăști.
Comentarii prin facebook