Cui îi era dor de senatorul PSD Matei Suciu a putut, în sfârșit, să-l vadă în carne și oase la TVR Timișoara. Miercuri seara, într-o dezbatere electorală, unde a apărut alături de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, și edilul șef al Aradului, Gheorghe Falcă.
În paranteză fie spus, oare cui din PSD i-o fi venit ideea de a-l trimite pe Suciu într-o dezbatere, în care urma să fie făcut „muci” de către colegii de platou? Obișnuit să scoată pe gură fraze prefabricate, la un moment dat, senatorul PSD o fi uitat ce a învățat inițial pe de rost, rătăcindu-și probabil și „copiuța”. Ce a urmat, aflăm de pe site-ul știripesurse.ro. Invitat să transmită un mesaj electoratului PSD, Suciu și-a dat cu tesla’n testicole. „Stânga trebuie să preia ștafeta. E momentul ca stânga să împartă banii pe care dreapta i-a adunat”, a vorbit Suciu. Evident c-a fost taxat imediat de primarul Falcă, dar nici nu era prea greu să ripostezi la un asemenea autogol. Porumbelul plecase din gura PSD-istului, care a recunoscut – probabil involuntar – ceea ce Opoziția clamează că se întâmplă acum în România. Unii au strâns niște bani în vistierie, iar alții au venit să-i risipească cu ajutorul celebrilor baroni locali. Sau cel puțin asta a înțeles toată lumea de la Suciu
Comentarii prin facebook