Peste 1.000 de piese de muzeu, din aur sau argint, asigurate pentru câteva zeci de milioane de euro, pot fi văzute, de joi, în Bastionul Theresia. Odoarele sunt supravegheate îndeaproape de agenți de pază și jandarmi și numai 60 de oameni pot intra simultan în expoziție.
Expoziția „Aurul și argintul antic al României” a ajuns la Timișoara și poate fi vizitată de publicul larg de joi dimineață. Este vorba despre o nemaizută colecție care numără fix 1.004 piese, provenite din 32 de muzee din România. Toate sunt fie din aur, fie din argint și au fost descoperite de arheologi în diverse zone ale țării. „Am ales o structură cronologică, de la piese din mileniul al V-lea înainte de Hristos până în secoulul al VII-lea după Hristos. Nu am putut aduce tezaure întregi, aşa că am ales din fiecare tezaur câteva piese”, a explicat Rodica Oanţă Marghitu, muzeograf la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR). Expoziția a fost deschisă timp de câteva luni la MNIR, iar Timișoara este primul oraș în care ajunge. Deplasarea în orașul de pe Bega s-a făcut în condiții foarte stricte, cu vitrine și personal de securitate. Nici nu e de mirare, câtă vreme obiectele sunt asigurate pentru o sumă fabuloasă pentru România: în jur de 70 de milioane de euro. Expoziția poate fi vizitată până în 29 iunie, între orele 10 şi 18, mai puţin lunea, în Bastionul Theresia. Doar 60 de persoane pot intra simultan în sălile în care sunt prezentate prețioasele obiecte, iar un bilet costă patru lei.
Invalid Displayed Gallery
Comentarii prin facebook