Numărul infracțiunilor din școlile din Timiș a scăzut față de anul precedent, dar au apărut, în schimb, probleme noi, cu care autoritățile nu s-au confruntat în anul școlar 2012-2013. În școlile timișorene au fost sesizate cazuri în care elevii consumă substanțe interzise.
Cele mai „populare” școli cu probleme sunt Liceul Lenau, Colegiul Tehnic de Vest și Colegiul „Henri Coandă”, unde au fost sesizate mai multe nereguli. Per total, în județ, în 2014 au fost sesizate 56 de infracțiuni în școli, în timp ce anul trecut au fost 79. Dintre acestea, 28 sunt fapte de lovire și violență, 22 de furturi, iar șase sunt de altă natură, respectiv consumul de substanțe periculoase. Acestea din urmă reprezintă o noutate, nefiind sesizate astfel de probleme în anul anterior. Cu toate acestea, numărul elevilor care sunt victime este în scădere față de anul precedent, de la 64 la 50 de cazuri. Chiar dacă numărul infracțiunilor este în scădere, numărul cazurilor în care elevii sunt făptași a crescut, iar prefectul Eugen Dogariu trage de urechi Inspectoratul Școlar Timiș. „ISJ trebuie să aibă un rol activ, a crescut numărul faptelor cu autori elevi, asta ar trebui să ne pună pe gânduri, mai ales acolo unde sunt probleme. Ponderea infracțiunilor este foarte mare în incinta şcolii. Rugămintea este să se facă o analiză în școlile respective pentru a se vedea unde sunt problemele”, a declarat Dogariu.
Comentarii prin facebook