Aoleu, manca-ti-as, ne lasa balaoachesii fara parangheliile de vara!

Pe bune, făr’ la mișto, dar cea mai nasoală știre a săptămânii n-a fost aceea că România a intrat în recesiune economică. Chiar de-o fi intrat, dar a venit Victor Viorel, zis și Munchausen, și ne-a spus că totul e OK, minusul e de fapt plus și doar am redus viteza de la 130 km/h la 100 km/h. Ceea ce zău că nu-i rău, atâta timp cât ne îndreptăm spre prăpastie. Poate că, scăzând viteza, nu ajungem în hău până în toamnă, când s-ar putea să schimbăm șoferul, lucru mult mai dezirabil. Nici măcar moartea lui Robin Williams nu aș considera-o cea mai tristă știre. Se pare că marele actor nu mai dorea să se lupte cu o boală grea, hotărându-și singur destinul. Și nu cred că e treaba psihanaliștilor de trei parale să-și dea mult cu părerea despre gestul său. Nu m-a îngrijorat foarte mult nici măcar faptul că săritul de pe fix purtător de cuvânt al lui Ponta, Mirel Palada, a amenințat că-i pune la rotisor pe toți ziariștii care nu fac precum el. Adică să dezmierde bucile lui Ponta, mai ceva ca Gâdea cu cele ale Felix.

nunta strada filaret barbu11

Dar, zău așa, amenințarea nu știu cărui bulibașă că de la anul nu vor mai face paranghelii în centrul Timișoarei m-a indispus amarnic. Păi cine ne mai întoarce orașul cu capul în sus vara? (Evident, în afara șantierelor!). Unde mai vedem mașini de sute de mii de euro cu numere de „Jărmania”, țoale de mii de euro luate de la Paris (mânca-ți-aș!)? Când îl mai auzim în direct pe Guță și Minune, Salam și Fermecătorul, în afară de emisiunile lui Capatos sau mai știu eu cine? Cine le mai aruncă polițiștilor câte-o ciozvârtă pentru a avea grijă ca paranghelia să funcționeze „pe sistem”?

Deja mă simt discriminat că acești „discriminați” nu vor să ne mai onoreze cu spectacolele alea grotești. Ca să nu mai spun că nu mai putem vedea și auzi în direct adevărate „povești de succes”. Adică oameni fără școală, fără meserie, fără nimic, să ajungă putred de bogați în numai câteva luni – hai, ani! – și nu oriunde, ci în „Jărmania”. Numai și numai din muncă cinstită! O știu și procurorii, și polițiștii, și Fiscul, care n-au găsit niciodată nici cea mai mică problemă în aceste îmbogățiri peste noapte. Deci, destule motive ca să fiu trist pe acest protest al bulibașelor.

Și zău așa, orice ar spune unii, la supărarea balaoacheșilor și-a adus o bună contribuție și primarul Nicolae Robu. Care, de pe plajă din Ibiza, i-a amenințat cu amenzile. Și cum drac’ să nu te simți discriminat când primarul n-are altă grijă în concediu, decât parangheliile de vară, intrate deja în tradiția timișoreană? Poate ar trebui să organizăm un miting, un protest, ca să-i facem pe țigani să se răzgândească. Ceva de genul „plimbare pașnică” pe Loga, Mihai Viteazul și Parcul Rozelor. Ce ziceți, se bagă Gâdea, Badea sau Grapini? Se bagă, doar acum sunt cei mai buni prieteni ai lui Bercea Mondial, Izaura, Televizor sau Mercedesa. Și-o băgăm și p-aia că Băsescu e de vină!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Marean Pomponete a spus: (august 18th, 2014 at 08:13 )

Astea nu dispare caci place mult la timisoreni nunti,botezuri,inmormantari,dispare festivaluri bere+vin,dansuri si altele ca la alea protesteaza toti timisoreni ca nu place la niminea ca nu e luxoase

John a spus: (august 18th, 2014 at 09:50 )

Cred ca asa ar trebui sa faca si tiganii astia ! La fel ca romanii!! Cand romanii au o nunta , tiganii sa fie deranjatii de zgomote si sa cheme militia! dar ei nu prea dau importanta! Si cred ca ii doare la pix de tot ce scrieti voi in presa ca faceti din tantar , elefant si chestii de genul asta!! Dar pana la urma de unde sa va castigati o paine daca nu aveti o stire ?? Compuneti una , ce dracu?? Ca doar nu e greu!!! Si daca nu va mai crede numeni cand scrieti despre guvernare hai sa scrieti despre tigani!!! Dar o sa se gaseasca intr-o zi si ac de cojocul vostru!!

Leo di taio a spus: (august 18th, 2014 at 14:30 )

Au deles, sa orbeste ei in puscarie daca nu se tine da cavant”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că a reușit frezarea, cu noul utilaj achiziționat împreună cu Primăria, a 30 de kilometri de linie de tramvai, acoperind, astfel, planurile inițiale. Utilajul special, tractat de tramvai, a fost testat în prima fază în luna aprilie, iar efectele operațiunii înseamnă mai mult confort pentru călători, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Confort mai bun în tramvai, zgomot mai puțin pe străzi. 30 de kilometri de șine au fost frezate de noul utilaj achiziționat de Timișoara
Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.  În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă (3). Nimeni n-a spus nu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.