Ultimul veteran in putere din Regimentul 6 Artilerie Grea: „E o minune ca am supravietuit razboiului”

Ca în fiecare an, pe 20 august, la Timișoara a fost comemorată amintirea Regimentul 6 Artilerie Grea „Tribunul Axente Sever”. Dacă în 1992 la ceremonie participau câteva zeci de persoane, astăzi, în Timișoara mai sunt doar cinci foști componenți ai acestuia. Singurul dintre ei în putere a rămas Constantin Călina, care, la 93 de ani, ține sus steagul regimentului.

veterani6

Regimentul 6 Artilerie Grea s-a înființat în 1923 și a avut garnizoana de reşedinţă la Alba Iulia, comuna Floreşti (judeţul Cluj), Sibiu şi Timişoara. A participat la campania armatei române împotriva Uniunii Sovietice de la începutul acesteia, sprijinind acţiunile de luptă ale trupelor române si germane la trecerea Prutului, trecerea Nistrului şi cucerirea Odessei, până la 23 august 1944. După ce România s-a alăturat Naţiunilor Unite, a luat parte în cooperare cu trupele româno-sovietice la acţiunile de luptă împotriva trupelor germano-maghiare, ce au dus la eliberarea zonei petrolifere din Valea Prahovei, eşecul ofensivei germano-maghiare asupra Timişoarei şi revenirea nord-vestului Transilvaniei la teritoriul naţional al României.

Evenimentul desfășurat miercuri la Muzeul Banatului, aflat în renovare, este este cea mai longevivă manifestare a veteranilor de război din armata română. Locotenentul Constantin Călina are 93 de ani și, după atâta vreme, când povestește despre război, tot are emoții. Ofensiva sovietică, declanșată la 20 august 1944, pe aliniamentul Iași-Chișinău, este un episod care a lăsat urme adânci în sufletul lui. „Atâta timp cât vom trăi, nu vom uita. Pe front, în fiecare zi e greu, dar cea mai grea zi pentru regimentul nostru a fost cea din 20 august. Era o duminică și, la orele la care s-a luminat de zi, a început o ploaie de proiectile de la sovietici. Nu a putut să miște nimeni. Dacă mișcai proiectilele, puteau să explodeze. Că am scăpat de acolo e o minune dumnezeiască. Ne era frică să nu ne ia rușii prizonieri. Era o lozincă: decât prizonier la ruși, mai bine mort”, povestește veteranul. Trecut prin viață, locontentul Călina crede că oamenii ar trebui să fie mai înțelegători și să realizeze că războiul nu este o soluție.

veterani1

Evenimentul, organizat la Timișoara din 1987, a fost preluat acum de profesorul Laurențiu Mioc, urmaș al unuia dintre veterani, și de col. (r) Neculai Stegăriţă: „Din 2012, având în vedere vârsta înaintată a celor care sunt în viață, am preluat tradiția de comemorare a eroilor, care se realizează în fiecare an în acest loc”, a explicat Mioc. La ceremonia de miercuri au participat și,comandantul Comenduirii Garnizoanei Timişoara, maiorul Sorin Homeag, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Filiala Timiş, general de brigadă (r) Constantin Mărăcine, preotul diacon George Dimoiu, militari din Brigada 18 Mecanizată si cercetători de la Muzeul Banatului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului

Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României

SCM USV Timișoara joacă primul meci acasă din 2026. Echipa viola întâlnește RC Gura Humorului, în etapa a doua din Liga de Rugby. Partida va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Formația din județul Suceava este nou-promovată. Cu această ocazie, alb-violeții vor prezenta publicului cele două trofee cucerite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc

Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vine cu o nouă provocare interesantă pentru primăriile din Timiș. După ce a anunțat că instituția pe care o conduce va oferi bani comunelor care decid să se unească, acum anunță că se oferă bani pentru școlile din localitățile care votează eliminarea sălilor de jocuri din respectiva localitate. “Primăriile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis provoacă primăriile din Timiș să închidă sălile de păcănele. Primesc la schimb bani pentru școli
Când curiozitatea întâlnește știința, a fost parcă motto-ul perfect în această săptămână când mii de elevi au vrut să vadă cu ochii lor ce se întâmplă în institutul de învățămât cu cea mai lungă istorie din Vestul țării. Așadar, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit, pentru mii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi au ales UPT pentru Săptămâna Verde. Un prim pas pentru un viitor cu educație de calitate/FOTO
SCM USV Timișoara joacă primul meci acasă din 2026. Echipa viola întâlnește RC Gura Humorului, în etapa a doua din Liga de Rugby. Partida va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Formația din județul Suceava este nou-promovată. Cu această ocazie, alb-violeții vor prezenta publicului cele două trofee cucerite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României
Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.