Nea Robule, bre Titule, s-a stricat jucaria!

Nu ascund că am fost unul dintre microbiștii timișoreni care, cu strugurii acri deasupra capului, am calculat că e mai bine că am retrogradat în liga a doua în vara acestui an. Nu e greu de argumentat. Anul acesta din divizia secundă, seria a II-a, nu prea avea cine promova, să ne temem de concurență. Pe de altă parte, prima ligă anunța o luptă fără șansă pentru echipele mici, în formatul în care șase echipe urmau să retrogradeze. Dar tot căutând părțile bune ale eșecului din ediția trecută de campionat, mai puteam adăuga fereastra de timp pe care am câștigat-o pentru a forma o echipă bună pentru la anul, când, neîndoilenic, vom reveni în liga întâi. Gospodărește vorbind, nu exista o oportunitate mai bună pentru ACS Poli să omogenizeze o echipă, să acumuleze experiență pentru antrenorul Dan Alexa și să profite de ocazie pentru a readuce, prin joc frumos, publicul timișorean pe arena „Dan Păltinișanu”. Credeam că asta e și ideea urmărită de managerul Ioan Timofte, echipa de antrenori și nu în ultimul rând de „finanțatorii” Nicolae Robu și Titu Bojin.

Netelevizarea meciurilor din eșalonul secund ne-a ținut departe de imaginea adevărată a lui Poli în deplasare. Nici acasă nu am strălucit, dar după rezultatul bun de la Pitești am zis că suntem în grafic. Au urmat două insuccese, la Vâlcea și Reșița, treabă care nu ar strica mult din strategie, dacă jocul echipei nu s-ar desfășura fără vreo viziune. Am fost sâmbătă în tribuna estică a stadionului „Mircea Chivu” din Reșița. Mărturisesc că nu am avut nicio emoție înaintea jocului, considerând că eșecul de la Vâlcea a fost un accident. Ce-a urmat a fost o mostră de neputință, dar mă tem că nu neapărat a echipei, cât a antrenorului care a făcut sâmbătă tactica și formula de joc. Singurele două ocazii mari ale lui Poli au venit din acțiuni individuale ale lui Henrique: o lovitură liberă executată în bară și o pătrundere pe dreapta cu centrare perfectă, ce mai, un gol gata făcut pentru neinspiratul Keita! În rest, handbal cu joc pasiv, greșeli grave în apărare și schimbări aiurea la Alexa, echipa rămânând în zece oameni după terminarea bateriei atacantului brazilian.

Repet, deranjul la Poli nu vine neapărat din pierderea a două meciuri. Mai sunt atâtea partide de jucat, apoi mai e play-off-ul, nu e nicio nenorocire. Dezastrul e că echipa joacă la alibi, încurajată de un antrenor preocupat mai degrabă de strategii psihologice de destabilizare a adversarului, decât de tactici care să le străpungă apărările. În loc să jucăm pentru spectatori, Poli din „epoca Alexa” joacă economicos, la rezultat. Iar ca și când nu am avea suficientă forță pentru asta, Alexa mai lucrează și la punerea presiunii pe adversar. Când vorbește că FC Carnasebeș trage la promovare, Alexa vrea să pună presiune pe FC Caransebeș, ca să o bătem mai ușor. Măi, frate, dacă Poli cu lotul și finanțările pe care le are mai are nevoie să se joace cu psihicul adversarilor, atunci e grav, domnilor patroni ai clubului! La ce nume de jucători avem luați la bucată, Poli ar trebui să zburde pe teren, să se distreze și să distreze un public ce-ar trebui să revină în număr tot mai mare la stadion. Altfel că în vara viitoare să putem spera că nu ne facem de râs în noul format al primei divizii.

Suntem la patru puncte de Reșița, o echipă clar sub Poli, dar care încă câștigă din entuziasm, cam cum câștigau Szekely, Boldea și Bărbuț prima etapă cu Dinamo în liga întâi. Etapa viitoare stăm și ajungem la șapte puncte de lider. Deja presiunea este pe noi și mă întreb ce va face Alexa, dacă va mai rămâne la echipă. Va pune presiune pe arbitri, va anunța precum Marian Iancu că vrem să transferăm în iarnă cel mai bun jucător al adversarei? Simptomele antrenorului Dan Alexa arată că avem un tehnician gata îmbătrânit în tactici diversioniste aplicate tocmai când nu este cazul. Și care nu se bucură de oportunitatea de a forma o „gașcă nebună” la Timișoara, precum reușeau alții la Sportul ori Corvinul. Administratorii clubului trebuie să se asigure că revenim la fotbal și la creșterea unei echipe, altfel cheltuim degeaba, mult mai în pagubă decât pe vremea fraudulosului Marian Iancu, vorba Curții de Conturi.

P.S. Înainte de meci, grupul de fani locali autointitulat „Guardia Rosso-Nera” scanda „Metalul-Metalul”, îndemn mobilizator pentru echipa lor de suflet Damila Măciuca (Vâlcea), mutată în vară pe Bârzava. Atmosfera a devenit chiar comică atunci când susținătorii „Damilei” făceau ironii pe tema oaspeților din Recaș (Timiș). Ba chiar și în programul oficial de joc organizatorii se ocupau cu astfel de „șopârle”. Într-o clipită mi-am dat seama cât trebuie să fiu de mândru că la noi în oraș galeria defiliază prin alte divizii mai curate. Demn, firește.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

antirob a spus: (septembrie 29th, 2014 at 16:48 )

Ce mi se pare genial la tine Saxule, sunt PS urile (sau peseurile, sau pesedeurile ). Ai fost si tu la Resita si nu te-au tzinut spielhozarii sa nu bagi ceva de echipa suporterilor.S-au acrit strugurii deja?
Da , ma, sunteti Recas nu Poli – ati luat echipa aia din liga a doua si ati adus-o in divizia B – cu toti „deontologii” vostri de ziaristi de sub terase , brazi, pseudonime si comentatori ai propriilor stiri, prevestitori de apocalipsa mare si apocalipsa mica …
„În loc să jucăm pentru spectatori, Poli din „epoca Alexa” joacă economicos, la rezultat” – ai idee ce penibil suna asta in conditiile in care numarul de spectatori de pe DP este prim si mai mic ca 5 ???

iara un dastept de filozof... a spus: (septembrie 29th, 2014 at 19:33 )

Baseste Timisoara la filozofi pe banda rulanta si cul;mea ,aproape toti sunt pesedey si ACUristi , care le stiu pe toate, mai tari ca toti Nostradamusii(de la strabunici la stranepoti),ei le stiu pe toate, ei graiesc(sau grohaiesc…) adevarul si numai adevarul,ei cunosc legi,reguli si regulamente,dar …stati linistiti, adevarata distractie va incepe cand vom urmari cine ii va da euroii lui Marean Iancu? Pt. ca desi nu recunoasteti ASU a belit carASU !!!

++ a spus: (septembrie 29th, 2014 at 23:56 )

pierdem vremea cu plinsete desarte. dupa Iancu, dupa mai stiu eu ce. atit timp cit clovnul de la Bocsig are ceva de spus la echipa asta nu are sa iasa nimic. NU vom promova, asta e clar, se perinda amatori si incepatori la echipa asta. asa am jucat in Liga 1, asa am retrogradat si asa NU vom promova. cuplul Alexa/Timofte e doar o continuare a neputintei, cam penibila, e drept. doi oameni care au jucat fotbal mult timp si la un nivel acceptabil arata ca nu au nici cel mai mic talent de a organiza si a antrena o echipa si asta trebuie sa o aflam in plina lupta pentru promovare. ei nu trebuie sa fie tristi, nici Hagi nu a facut/face nici o para chioara ca antrenor/manager. asta tot la Timisoara am aflat-o.

@ iara a spus: (septembrie 30th, 2014 at 00:07 )

„urmarii” nu „urmari” cu doi de „i” …in 5 ani cand vei ajunge intr-a 4-a o sa inveti si despre asta.Nu stiam ca pesedeul recruteaza ca postaci si prescolari … Deocandata idolul tau Iancu are cateva milioane de euroi de returnat primariei si vre-o zece ani de puscarie de executat….plus un proces pierdut la TAS contra adevaratei Poli.

Radu a spus: (septembrie 30th, 2014 at 07:41 )

Joaca economicos?? Eu n-am vazut asta, eu vad o echipa cu multi jucatori tineri care si domina toti adversarii … Dacă băteau 3-0 Caransebesul, treceau in cupa si făceau 0-0 la Valcea, totul era bine… Cred ca echipa va câștiga mult mai lejer atunci cand vor reuși sa si marcheze

Lica a spus: (septembrie 30th, 2014 at 07:49 )

Eu tot am încredere in Alexa-Timofte, au fost aduși jucatori buni, multi.Alexa are nevoie si de puțin noroc, are multe ocazii si nu da gol! Haideti cu Bihorul la stadion sa-i încurajăm, nu e pierdut nimic.. Hai Poli

Politehnica1921StiintaTimisoara a spus: (septembrie 30th, 2014 at 09:18 )

Mda, suferinta mare, ACS Recas-Poli e la ananghie. Pai cum ar putea fi acest club, avortat cu fusul pe marginea santului, cand aproape nimeni nu si-l doreste aici in oras. Exceptand o mana de spectatori si cativa presari mai mult sau mai putin motivati de politrucii aflati la putere.
E suficient doar sa lecturezi numele celor responsabili de acest club ca sa realizezi ca nu are niciun prezent sau viitor.
Iar faptul ca echipa e apelata Recas, e foarte logic si normal. Face parte din istoria acestului club. Si Stelei i se mai spune CCA, si Craiovei Stiinta, cui nu-i convine trebuia sa protesteze in 2012, la nasterea acestui club, facut in palma dupa o noapte de betie si acorduri de ghitara.

radu a spus: (septembrie 30th, 2014 at 10:56 )

Pentru @iara: Înainte de a-i califica pe alţii, ar fi bine să ştii că vreo se scrie legat, nu vre-o!
Mai pune mana pe carte, sfertodoctule!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.