În timp ce colaboratoarea sa de peste un deceniu își petrecea primele ore în spatele gratiilor, Traian Băsescu a făcut o mișcare interesantă. El a mers miercuri la sediul Partidului Mișcarea Populară, unde i-a fost pregătit un birou încă din luna decembrie.
Așteptat să se înscrie în PMP imediat după terminarea mandatului de președinte, Traian Băsescu n-a mai făcut acest pas. El a fost prezent duminică la Congresul PMP, unde a declarat că vrea să fie un partener al acestui partid. Așteptat la sediul PMP de fostul său consilier, Dorel Onaca, actualmente secretar general al PMP, Băsescu n-a făcut nicio declarație. La ieșire, a spus însă câteva cuvinte, la solicitarea jurnaliștilor. „Am spus că voi fi partenerul lor și am avut discuții despre organizarea unui partid puternic. Biroul e curat, e bine aranjat, calculatorul funcționează”, a declarat Băsescu. Presat de jurnaliști, el s-a referit pe scurt și la scandalul în care este implicată Elena Udrea. „Justiția e corectă. Eu am încredere în justiția pe care am susținut-o. Convingerea mea este că Elena Udrea își va dovedi nevinovăția în instanță”, a spus fostul președinte. El a declarat că rămâne în continuare un susținător al Elenei Udrea, adăugând că n-a abandonat-o. „Eu cred în omul ăsta. A fost alături de mine de peste zece ani. Este singurul sau poate printre singurii foști lideri PDL care au rămas lângă mine, așa că nu se pune problema s-o abandonez”, a mai spus Băsescu. PMP a fost înființat cu susținerea lui Băsescu, fiind un cadou pentru Elena Udrea, după ce aceasta pierduse competiția pentru șefia PDL.
Comentarii prin facebook