Oamenii lui Ostaficiuc, indepartati de Dan Popa

În ultimii ani, relațiile dintre fostul președinte al PDL Timiș și succesorul său, Dan Popa, nu au fost dintre cele mai cordiale. De altfel, doar cu ajutorul DNA nu s-a făcut succesiunea demult premeditată, respectiv, ca în locul lui Ostafciuc să vină Alin Popoviciu. (De remarcat că nici Ostaficiuc n-a plecat de bună voie din fruntea filialei, ci i s-a impus de la București, tot pe motive de complicații penale.) Ca atare, după promovarea lui Popa la vârful filialei, apropiații fostului președinte au fost îndepărtați, unul câte unul, din noua conducere a PNL Timiș. Prima lovitură la adresa vechii conduceri a fost reactivarea lui Dănuț Groza în poziția de secretar general al noului PNL Timiș. Or, primarul din Sânnicolau Mare a fost cel mai puternic contestatar al tandemului Ostaficiuc – Popoviciu, care a condus filiala PDL Timiș în ultimii ani.

dan popa1

În noua conducere a PNL Timiș au ajuns și alți adversari ai fostei conduceri, precum primarii din Deta, Gătaia, sau Jimbolia, care s-au și retras din fostul birou județean. Cu toții se regăsesc acum în conducerea PNL Timiș. În schimb, nu se mai regăsesc fideli ai lui Ostaficiuc. De exemplu, niciunul dintre actualii consilieri județeni (toți puși pe listă de Ostaficiuc) n-au avut loc în Comitetul Executiv al PNL Timiș. Dintre aceștia amintim: Marin Popescu (la un moment dat considerat viitor candidat ori la Primăria Timișoara, ori la șefia CJT), Alain Rus (om de casă al lui Ostaficiuc), Tiberiu Lelescu sau Nicolae Bitea. Un alt om al lui Ostaficiuc, Dorin Cutu, a plecat între timp în PSD. Dintre consilierii județeni ai lui Ostaficiuc a supraviețuit doar Oana Gaita, dar pe poziția de purtător de cuvânt al filialei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

24 comentarii pentru acest articol

brutariee a spus: (februarie 15th, 2015 at 13:07 )

nu va faceti griji! ca cei doi se vor impaca curans si vor face echipa de tenis cu piciorul la brutarieee! unde merita amandoi merita sa mearga, impreuna cu toti pupincuristyyy lor!!!

doina a spus: (februarie 15th, 2015 at 14:59 )

incercare umila ca sa nu zic proasta de a rostogoli un subiect care nu exista…doar in mintea voastra exista probleme pe undeva..fuziunea contiunua si se face cu cei mai buni oameni. pur si simplu.

lorenzo a spus: (februarie 15th, 2015 at 15:07 )

a inceput ministrul sa va arate si voua culoarea banului frumos? ati inceput sa va dati dupa altii pe care nu ii pot numi jurnalisti? credeam ca sunteti altfel

sofia a spus: (februarie 15th, 2015 at 15:12 )

citesc si totusi nu inteleg un lucru…ce e cu campania asta dusa de debanat.ro impotriva fuziunii pnl? unde e problema? pana mai ieri erati impotriva psd azi paraca sunteti suciti..uitam asa usor de probleme majore cu care se confrunta pesedeul local? uitati-va si voi la articolele de 2 saptamani! doar robu si pnl si nimic altceva

george a spus: (februarie 15th, 2015 at 15:17 )

adica primarii nu conteaza? sau conteaza mai putin decat un consilier judetean? asta vreti sa spuneti? din cate stiu eu, atat in perioada ostaficiuc cat si acum, in era popa, primarii au avut si au un cuvant greu de spus…pana la urma ei sunt cei care aduc voturile, chiar si pt consilierii judeteni…cam greu sa intelegi asta daca iesi rar din oras

unu mic a spus: (februarie 15th, 2015 at 15:22 )

eu refuz sa cred ca primarii sunt ai lui popa sau robu si consilierii judeteni sunt ai lui ostaficiuc sau marian vasile..ce prostie mai e si asta? din totdeauna primarii au fost cei care au dus greul, multi dintre ei fara sa isi doreasca sa fie pusi in ce stiu eu ce functii de partid…dar asta nu inseamna ca nu au lucrat impreuna cu totii

ardei popa a spus: (februarie 15th, 2015 at 16:47 )

ardei popaaaaaaaaaaaaaaaaa ardeiiiiiiiiiiiiiiiiii pe golani, golanul ostaficiuc a plecat cu coada intre picioare

Cretu a spus: (februarie 15th, 2015 at 16:51 )

ce cauta Octavian CRETU omul lui Popa, l-a vazut cineva activand in campaniile din 2014….Iar la ciolan, vrea postul de manager la spitalul municipal? Noditi nu a avut loc in comitet, consilierii judeteni? Prosti mai sunteti ma cei care ati muncit pe banii in campanii si acum o luati in gurita

interimarul a spus: (februarie 15th, 2015 at 17:08 )

Sunt nume care sigur fac repede uitat PDL-ul.Din pacate pentrul “noul ” PNL sunt oameni cu o inteligenta redusa si pregatire mediocra.Sunt niste ilustri necunoscuti si vor fi doar “cozi de topor”.Campionul listei Dl Popa este un lider politic penibil care traieste o “Primavara Politica Tarzie”.Cu banii pe care ii are va ajunge parlamentar.Este ultima si singura lui dorinta.Un frustat care joaca o piesa de proasta calitate .MEDIOCRITATE te iubesc! Succes!

Andrei a spus: (februarie 15th, 2015 at 17:12 )

Paul Moldovan-Geta Rus-Lelescu-Marin Popescu-Martinescu-Noditi-Bitea-Pirtea-Bojin-Alain-Trica-Titi-

PDL-UNPR = Auto Europa a spus: (februarie 15th, 2015 at 17:13 )

toti cei care au muncit in campania de la europarlamente, camapania de la prezidentiale unde sunt? de ce nu au fost pusi pe lista? nu fiti fraeri bre pdl esiti, vorbiti, nu va spuneti nemultumirile in birturi la fironda, sau pe telefoane,,,,reactionati, este munca voastra, stati toti ca niste cacanari….voi ati muncit

Prostii rezolva problemele - Desteptii intra in comitete a spus: (februarie 15th, 2015 at 17:17 )

Dati bani fraerilor, dati cat mai multi banet, cat mai mult,
Sediul PDL Timis a scapat de EXECUTARE SILITA! Datoria de 25.000 de euro reclamata de una dintre firmele “de casa” ale partidului, achitata la interventia presedintelui Dan Popa

Inainte de a deveni copresedintele PNL Timis, ca urmare a procesului de unificarie a dreptei din Romania, liderul democrat-liberal Dan Popa a fost nevoit sa rezolve o problema extrem de spinoasa mostenita de la demisionarul Constantin Ostaficiuc.

Nu este vorba, cum s-ar putea crede, despre preluarea din mers a vechiului si noului purtator de cuvant, Oana Gaita, depozitara unora dintre secretele intime ale filialei, ci despre o chestiune mult mai arzatoare, care avea legatura cu alegerile parlamentare din toamna anului 2012.

Mai exact, o restanta financiara reclamata de firma de publicitate SC Two Media SRL Timisoara, apartinand corespondentului Prima TV in orasul de pe Bega, Ovidiu Varadeanu, putea duce la executarea silita a sediului central al partidului, evaluat la peste 200.000 de euro.

„In cazul in care partidul nu-si va achita restantele banesti fata de firma de consultata care a lucrat pentru Alin Popoviciu, riscam sa ramanem fara sediu! Firma respectiva a apelat deja la instantele de judecata si, la finalul procesului, este posibil sa ne execute silit!”, a avertizat Ostaficiuc la una dintre ultimele sedinte pe care le-a condus in calitate de presedinte de filiala, atentionand ca datoria lui Popoviciu catre Varadeanu era de nu mai putin de 25.000 de euro. Tot atunci, in tentativa de a contura ideea ca organizatia e saraca si ca nu are de unde sa achite datoria, Ostaficiuc a propus ca mobiliarul vechi din prin sediul partidului sa fie scos la vanzare pe OLX.

Imediat dupa ce Vasile Blaga l-a numit in functia de presedinte al PDL Timis, Dan Popa a reusit sa rezolve aceasta problema, ce tindea sa bulverseze fuziunea cu filiala liberala condusa de primarul Nicolae Robu.

Astfel, la prima sedinta a Biroului Politic Judetean, Popa a propus ca datoria catre Two Media sa fie suportata de toti membrii biroului, iar ceilalti oameni de afaceri din partid sa participe cu cat pot la “cheta” de 25.000 de euro.

“M-am opus unei asemenea solutii, pentru ca datoria nu era a partidului, ci ale candidatilor Alin Popoviciu si Marin Popescu, chiar daca facturile erau taiate pe partid. Oricum, multe facturi cu sume imense nu stiu ce servicii reprezentau, insa erau prinse in contabilitatea partidului, deci trebuiau platite. De ce sa aduc eu bani de acasa pentru a deconta cheltuielile cu campania electorala a unui coleg? Dan Popa e un fin diplomat si cred ca, pana la urma, s-a ajuns la o intelegere si cred ca datoria a fost achitata, partial, de toti cei care au beneficiat de serviciile Two Media. Din cate am inteles, mai exista o restanta de 4.000 de euro”, ne-a declarat confidential unul dintre membrii BPJ.

Oricum, problema pare rezolvata, iar cladirea ce putea fi pierduta in contul a 25.000 de euro adaposteste, mai nou, sediul organizatiei municipale a noului PNL Timis. (M.I.)

costica dormi? a spus: (februarie 15th, 2015 at 17:20 )

dupa ce popa a tras la nevasta lui costi ostapciuc acum ii trage si un sut in fund. cum de rezista costi ostapciuc si nu se reintoarce? hai mai costi dai dracului

reuniune a spus: (februarie 15th, 2015 at 17:25 )

golanii astia portocalii (fostele capete rosii-pcr) se vor reuni curand la brutariee! daca se aplica PUNCTUL 8 – PROCLAMATIA de la TIMISOARA imediat dupa ’89 nu mai aveam aceasta caracatita bolsevico-securista si ROMANIA arata altfel astazi!

Vasile Blaga Stie? a spus: (februarie 15th, 2015 at 17:26 )

Vasile Blaga stie de toate maneriile astea? Ii spune cineva?

alina a spus: (februarie 15th, 2015 at 17:33 )

ce a facut oana gaita? a supravetuit sau a supt.ravietuit.alina sabau

dinu a spus: (februarie 15th, 2015 at 18:42 )

Au aparaut inculti repede la comentat..bai ordinarule! Te pune sefu tău sa iti pierzi duminica pe forumuri? Mâine apuci sa i-o sugi putin înainte sa plece la bucuresti?

rusine a spus: (februarie 15th, 2015 at 18:46 )

Rusine alora care arunca cu rahat în proprii colegi..Dar numai maine nu-i poimaine si vedem care la care face traba cu gurita..

anghelov a spus: (februarie 15th, 2015 at 18:51 )

Din câte îmi aduc aminte, ostafuciuc era considerat președintele primarilor..văd în echipa lui popa o gramada de primari..care e subiectul articolului totusi?

intrebare a spus: (februarie 15th, 2015 at 18:54 )

De unde va luati știrile astea? Proasta sursa..Foarte proasta..De ce nu sunati primari sau consilierii județeni sa luați parerea direct de la ei? E mai usor sa creezi „stiri” din bucatarie..doar e frig afara

activist a spus: (februarie 15th, 2015 at 19:03 )

Sa intelegem ca nu avem consilieri ai partidului ci ai unuia fie el și șef de partid care când pleacă îi ia îi împachetează frumos și îi baga intr-un buzunar de la haina pt ca vine noul cu oamenii lui aflați în buzunarul lui..Cam așa spui ca stau lucrurile?

ş-aşa e bine a spus: (februarie 15th, 2015 at 19:06 )

Ca sa nu fie rau..prietenii știu de ce

hahhah a spus: (februarie 15th, 2015 at 19:12 )

Care s-a suparat de nu lasati toate comentariile? Oare ala de pleaca dimineata la bucuresti sau prostul/proasta lui de sub birou?

oana a spus: (februarie 16th, 2015 at 18:01 )

ostaficiuc a venit special cu o zi inainte de sedinta sa nu cumva sa ii fie lasata amanta Oana pe dinafara de lista….probabil cadou de Valentine’s day!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.