Nu-mi raspunzi la SMS, eu iti scriu atat de des…

Presfinţitul Paisie Lugojanul nu răspunde la numere necunoscute pe telefonul mobil. Având în vedere însă preocupările lui din timpul slujbelor, ar fi mai util să-i trimiteți SMS-uri, dacă vreți neapărat să vorbiți cu el, pentru că, oricum, e foarte ocupat.

Episcopul vicar Paisie Lugojanul are preocupări dintre cele mai ciudate în timpul slujbelor. Și credincioșii, și preoții care participă la slujbele de la Catedrala Mitropolitană l-au observat, de mai multe ori, pe înaltul prelat dând SMS-uri chiar din altar. Vorbesc pe colțuri, dar niciunul nu îndrăznește să-și dea numele. „Are telefonul pus pe silențios, dar orice credincios l-a văzut măcar o dată butonând la telefonul mobil în timpul slujbelor. Preoţii au ajuns să glumească între ei pe seama Preasfinţitului Paisie, dar nimeni nu a avut curajul să-i spună ceva”, ne-a spus totuși unul dintre cei care l-au văzut pe episcopul vicar în “acțiune”. Gurile rele susţin că Preasfinţitul Paisie are prea multe pe cap. După zvonurile conform cărora prelatul ar avea o relație cu o avocată măritată, au apărut altele, despre o nouă femeie care și-a făcut apariția în viața lui. Misterioasa Alina îl vede, probabil, destul de rar pe episcopul vicar, care își împarte timpul cu mare grijă. Nu de alta, dar, spun aceleași guri rele, trebuie să-și găsească timp și pentru deplasările pe care le face în compania călugărului Climent Vântu, de la Mănăstirea Săraca. Acesta deține titlul neoficial de șofer al Preasfințitului Paisie. La volanul unui autoturism de teren, el răspunde întotdeauna la solicitările episcopului.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

sirbu a spus: (octombrie 31st, 2011 at 19:52 )

un om de nimic fustangiu!!!!!!!!!!!!!!!

veno a spus: (octombrie 31st, 2011 at 20:22 )

betiv ordinar, caramba din Timisoara,lepra ce esti

Preot ortodox roman a spus: (octombrie 31st, 2011 at 22:22 )

Preasfinţia Voastră,
Avand în vedere toata ispita provocata in cetatea Timişoarei, spre binele Vostru arhieresc, al clerului si credinciosilor, Vă îndemn să plecati de aici. Trebuie să înţelegeţi că arhiereasca Voastră carieră ecleziastică este compromisă definitiv în întreaga Mitropolie a Banatului.
Sigur, nu pot să garantez că Vă veţi bucura de o reuşită pe teritoriul intern al Patriarhiei Române. Dar, Dumnezeu e bun şi dacă Vă veţi schimba atitudinea Voastră arhipastorală, având in vedere cuvântul unui scriitor care spunea despre el însuşi şi despre cei care erau împreună cu el arhipăstori că„mai degrabă alegem şi dorim să învingem cu răbdare îngăduitoare obrăzniciile şi nelegiuirile câte unia decât să pedepsim cu toată puterea arhierească”, poate Veţi reuşi în mediul extern în vreo oarecare eparhie. Sunt sigur că experienţa dobaăndită aici Vă va ajuta să fiţi un ierarh, în viitor, aşa cum trebuie să fie oricare dintre cei aleşi în cea mai înaltă treaptă a preotiei.
Chiar dacă nu putem birui păcatele tinereţii întru totul, fiind prea tineri, nu le mai contabilizăm. Încercaţi şi plecaţi de bună voie şi măcar în inima Voastră cereti-Vă iertare de la Cel de Sus şi de la semenii pe care a-Ţi lovit, probabil, fără să Vă gândiţi la toate consecinţele.
Dumnezeu să Vă binecuvinteze.

UN ANONIM CREDINCIOS a spus: (noiembrie 12th, 2011 at 18:37 )

Intoarce-te, rogu-te ,la medicina veterinara.Nu ca n-ar fi o profesie de onoare,dar,este foarte nedemn tot ce-ai provocat in cadrul Mitropoliei Banatului. AJUNGE !!!!
Rusine si celor ce te-au sustinut in promovari !
Sa-ti fie frica de DUMNEZEU si roaga-te ,din afara bisericii, sa te ierte!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Top