„Orasul de aur”, in culorile toamnei / FOTO

Este de ajuns să ştii că este situat în Boemia centrală şi deja gândul la o localitate aflată într-o regiune cu un asemenea nume primeşte brusc un aer melancolic, pitoresc, blând. Aici se află una dintre cele mai cochete şi mai atractive capitale europene, un vechi oraş regal care atrage anual peste patru milioane de turişti, dar reuşeşte să-şi păstreze totuşi aerul de măreţie de demult, ce nu apune niciodată.

praga6

Agenţia de turism Ultramarin vă propune să exploraţi în această toamnnă un oraş în care aproape toate obiectivele importante din Oraşul Vechi sunt în patrimoniul UNESCO – o multitudine de palate şi taverne răsfirate pe străzi pitoreşti, cu un aer de secol XVII – toate acestea însă restaurate şi bine întreţinute, într-o zonă exclusiv pietonală.

Praga este o citadelă a catedralelor, a turnurilor, a palatelor, aşezate în jurul Vltavei pe care alunecă graţios lebede, şi ele parcă din alte timpuri. Oraşul pare că nu a simţit curgerea timpului: uliţele şi străzile pietruite, vilele şi palatele cu grădini cu aer nostalgic, maiestuosul castel (care, conform Cărţii Recordurilor, este cel mai mare castel din lume, având 570 m lungime), dau impresia că trăieşti în urmă cu câteva secole, printre cavaleri şi regi.

Plimbându-te pe străduţele întortocheate din Staré Město, printre comercianţi ambulanţi costumaţi ca pe vremuri, crâşmari care te îmbie să le calci pragul tavernelor medievale sau saltimbanci stradali ce-ţi umplu urechile cu poveşti şi balade din alte veacuri, te aştepţi în orice clipă să dai nas în nas cu domniţe graţioase sau aristocraţi de modă veche.

Staré Město, sau Oraşul Vechi – situat între Piaţa Wenceslas şi Podul Carol, este cel mai frecventat loc turistic din Praga. Alei înguste se stracoară printre clădiri baroce şi gotice, precum Catedrala Tyn (1256) sau Biserica Sfântului Nicolae (sec. XIII). În piaţa din Staré Město se află faimosul Ceas Astronomic (Orloj), construit în 1410, iar turnul Vechii Primării oferă o privelişte panoramică unică asupra întregului loc.

Un alt obiectiv pe care Ultramarin vă îndeamnă să îl vizitaţi este Castelul Praga, domeniul legendar al întemeietorilor oraşului şi al tuturor ducilor, regilor şi împăraţilor Boemiei. În prezent, acesta este muzeu, dar şi sediul preşedinţiei. Piatra de temelie i-a fost pusă undeva prin 870, iar acesta este celebrul castel care l-a inspirat pe Franz Kafka pentru romanul cu acelaşi nume. În complexul de clădiri care alcătuiesc castelul se mai află Bazilica Sfântului Gheorghe, Catedrala Sfântului Vitus, patru palate (vechiul palat regal – Starý královský, palatul de vară – Letohrádek královny Anny, palatul Lobkovický şi noul palat regal – Nový královský), numeroase alte conace, amfiteatre şi edificii si opt grădini. Castelul care l-a inspirat pe Kafka este situat, precum în roman, pe un deal semeţ, de pe care ai o privelişte grandioasă asupra Pragăi.

„Oraşul celor o sută de clopotniţe” sau „Oraşul de Aur” are încă zeci de locuri de descoperit, zeci de emoţii de trăit, zeci de amintiri pentru o viaţă. Praga este un oraş care trebuie vizitat măcar o dată, iar anotimpul culorilor de toamnă este una din cele mai bune perioade pentru a parcurge pe îndelete, alături de ghizii Agenţiei de turism Ultramarin, străduţele neasemuite ale frumosului oraş.

Invalid Displayed Gallery

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top