Pe cod portocaliu, un singur pacient la punctul de prim-ajutor de la Opera

La Timişoara au fost deschise patru puncte de prim-ajutor pe timp de caniculă, dar… acestea nu par să aibă căutare. La cel de la Operă, de exemplu, până marți la prânz nu trecuse aproape nimeni. Timișul este sub cod portocaliu de caniculă, iar meteorologii spun că acesta s-ar putea transforma în cod roșu.

punct de prim ajutor opera3

În Timişoara au fost deschise, încă de luni, puncte de prim-ajutor la Poşta Mare, Opera Naţională Română, Piaţa 700, Piaţa Iosefin. În intervalul orar 11-18, de luni până vineri, în aceste puncte sunt prezenţi medici ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş şi voluntari instruiţi de organizaţia Crucea Roşie. Marți, când Timișoara era sub cod portocaliu de caniculă, la punctul de la Opera Română, nu era decât voluntarul de la Crucea Roșie. De la deschidere, un singur om a venit să ceară un pahar cu apă, deși afară temperaturile sunt greu de suportat. La fel de adevărat este însă că, deși reprezentanții DSP spun că punctele de prim ajutor vor fi semnalizate vizibil, cel din centrul Timișoarei e foarte greu de găsit. Asta, pentru că de pe platoul din fața Operei încă nu a fost demontată în totalitate scena de la JazzTM. Medicii vă recomandă să evitaţi ieșirile din casă între orele 10 și 17, să vă hidrataţi și să purtaţi îmbrăcăminte uşoară şi în culori deschise. E bine să consumați cât mai multe fructe şi legume proaspete, dar cea mai importantă regulă este consumul zilnic de lichide (între 1,5 și 2 litri), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este recomandat un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Revenit dupa o accidentare grava, Daniel Corbeanu va participa la o „piramida” cu 64 de luptatori

O viaţă desprinsă parcă din filmele de la Hollywood. Timişoreanul Daniel Corbeanu a început de jos, ca să ajungă sus prin multă muncă, să fie apoi la pământ în una unei accidentări grave şi să urce apoi din nou, pas cu pas, până în top. Şi povestea lui abia cum se scrie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Revenit dupa o accidentare grava, Daniel Corbeanu va participa la o „piramida” cu 64 de luptatori
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Vandalii au dat atacul si la Parcul Rozelor. Politia Locala nu pare sa fi aflat inca

Vigilența polițiștilor locali a fost înșelată din nou, și tot în zona Parcul Rozelor – Michelangelo. De această dată însă, „victimele” vandalilor nu au fost jardinierele cu panseluțe, ci coșurile de gunoi și scaunele din Parcul Rozelor. Acestea au ajuns în... Bega.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vandalii au dat atacul si la Parcul Rozelor. Politia Locala nu pare sa fi aflat inca

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top