La alegerile de duminica se poarta mutatul la tara! Mai ales in estul Timisului

Cu vreo 2.000 de votanți mai mult decât în urmă cu patru ani, dar și cu o migrație considerată de autorități ciudată a unor cetățeni din zona Lugojului înspre două comune. Așa arată pregătirile pentru alegerile din 5 iunie în județul Timiș.

poza generica votare

În Timiș există 618.671 cetățeni cu drept de vot, plus încă 2.089 de cetățeni ai Uniunii Europene care sunt stabiliți în județ. Numărul votanților este cu aproximativ 2.000 mai mare decât în anul 2014. Sunt, în total, 596 secții de votare, din care 207 în Timișoara. Scrutinul de duminică, 5 iunie, costă, în Timiș, aproape 7 milioane de lei. „Cele 2.046 milioane de buletine de vot au costat 1,045 milioane de lei”, a declarat prefectul Mircea Băcală. Defalcat, asta înseamnă: 682.000 buletine de vot pentru primari, 682.000 de buletine pentru consilii locale și 682.820 de buletine pentru consilierii județeni. „Față de anul 2012 a crescut numărul de consilieri în 13 localități: Banloc, Becicherecu Mic, Bucovăț, Cenei, Darova, Dudeștii Noi, Giroc, Periam, Pișchia, Șag, Șandra, Satchinez și Uivar”, a mai spus Băcală. Chiar dacă reprezentanții Prefecturii se așteaptă ca totul să meargă ca pe roate, există strategii și în cazul în care vor apărea probleme. Toate secțiile de votare din județ vor fi verificate joi și vineri, iar sâmbătă vor fi făcute verificări la Timișoara. Prefectura are în vizor și un caz de posibilă „migrație după vot”. „Am fost sesizat acum două săptămâni că în anumite localități există un flux de cetățeni care-și stabilesc domiciliile. Sunt localități precum Secaș și Bara unde, cu doar 100 sau 100 și ceva de voturi, se poate stabili primarul. Acum vin persoane aici, probabil la solicitarea unuia dintre candidați. Am avertizat IPJ, pentru că eu cred că acest lucru trebuie stopat”, a mai declarat prefectul. Băcală susține că majoritatea nou veniților provin din Lugoj, fiind vorba despre cel puțin 100 de persoane în cazul uneia dintre cele două localități. Prefectul spune că un caz similar s-a petrecut și în 2012. Atunci, tot în zona Lugoj, mai mulți oameni s-au mutat într-o localitate, sub pretextul că au fost angajați la o fermă. Cercetările au arătat însă că era imposibil ca un număr atât de mare de persoane să domicilieze în același imobil, așa cum indicau vizele de flotant.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni

Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim

Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Consiliul Județean Timiș dorește să preia un nou drum pentru a-l moderniza și a-l aduce la standarde moderne. Șoseaua va fi clasificată ca și drum județean și va ajuta la scurtarea traseului dintre Coșteiu și Boldur, prin Jabăr. Șoseaua se apreciază că va avea lungimea de aproximativ șapte kilometri și cuprinde mai multe bucăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș preia un nou drum pentru a-l moderniza
Joi, 21 martie 2024, de la ora 19, la Muzeul Apei din Timișoara (Calea Urseni, nr. 26), asociația Euro CulturArt și Fundația Aquatim prezintă Noaptea de Poezie, în cadrul programului omonim ce se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe din România. Poeții Șerban Foarță, Daniela Rațiu, Marcel Tolcea și Costel Stancu, alături de muzicienii Ilie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, la Muzeul Apei Timișoara e Noaptea de Poezie
Etapă „curată” pentru reprezentantele Timișului în etapa a 17-a, penultima a sezonului regulat, toate obținând victorii pe linie. În C7, Ghiroda a învins Jiul Petroșani cu 2-0, după un autogol al lui Pătlăgică și reușita lui Bulza, iar echipa timișeană rămâne pe primul loc și chiar se distanțează față de de Deva, fostul lider, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend
Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cele mai noi cărți, între 𝟐𝟏 𝐬̦𝐢 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, la Centrul Regional de Afaceri. Sunt anunţate p𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 la această manifesare culturală de tadiţie pentru vestul României. La Bookfest vor veni personalitățile marcante ale culturii românești contemporane: 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 Pârvulescu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Bookfest Timişoara îşi deschide porţile săptămâna viitoare
Din 15 martie, în cinematografele din România rulează comedia românească ”2020”. Pentru a marca premiera timișoreană, regizorul Bobby Bărbăcioru, care alături de casa de producție Vent D’Est, aduce la viață un lungmetraj exuberant, inspirat din scurtmetrajul „Remisivir” (premiat – Remi Gold la World-Fest Houston), se va afla la Timișoara, la Iulius Mall, duminică de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Top