Mai puțin de 200 de tichete sunt repartizate județului Timiș în prima etapă a programului Rabla. Numărul acestora este foarte mic în raport cu solicitările. De altfel, la nivel național, sunt disponibile doar ceva mai mult de 4.200 de tichete.
Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național – adică așa-numitul program Rabla – a început luni cu multe nemulțumiri. La nivel național sunt 334 de puncte de lucru autorizate, iar numarul total de tichete disponibile este de numai 4.289. În Timiș sunt cinci colectori autorizați, fiecare dintre aceștia primind, în medie, 36 de tichete. Cu 180 de tichete, Timișul este pe locul al doilea în țară, după București și la egalitate cu județul Cluj. Timișorenii nu s-au înghesuit să-și ducă mașinile vechi la punctele de colectare, conștienți că oricum șansele de a prinde un tichet sunt minime.
Criteriul de distribuire pentru tichete este „primul venit, primul servit“, iar mașina dată la schimb trebuie să fie în stare de funcționare. Prima de casare este de aproximativ 1.500 de euro, dar, spre deosebire de anii trecuți, pentru cumpărarea unei mașini poate fi folosit un singur tichet valoric.
În Timiș, vechiturile auto pot fi predate următoarelor centre: SC Economy Cars, Dumbrăvița, stra. Bobâlna 5A, 0256-214.062, 0724-468.676; SC Rebas SRL, Cornești nr. 276, 0256-286.291, 0744-500.540; SC Remat, Chișoda, 0256-285.413; SC Rematinvest, Săcălaz, DN 59A, Timisoara-Jimbolia, km. 7, 0256-471.772; S.C. Sara Investment, Ghiroda, 0256-201.050.
Comentarii prin facebook