Să vă spun o fabulă. Se făcea că, într-o frumoasă seară, mai mulți mahări social-democrați chefuiau la nunta fiului lui Adam C. Toate bune și frumoase. Lumea îmbuca, tăifăsuia, ștamplu după ștamplu curgea, muzica duios zicea, dar lipsea ceva: dansul. La un moment dat, o jună apetisantă s-a ridicat de la masă și s-a dus glonț la urechea domnului Ilie S. Ceva l-a întrebat pe om, cu siguranță, dar nu-s dop de ceară să știu ce i-a zis duduia patronului filialei. Însă după o încuviințare din cap și din glas a socrului partidului, duduia a anunțat triumfătoare: PUTEM DANSA! De unde eu deduc că în PSD Timiș treaba funcționează bine, organizat, cu multă disciplină, raportat la un anume pol de putere, nu cel rezultat din conferința județeană de alegeri. Ba chiar îmi și imaginez scena din fabula relatată mai sus într-un film cu nașul Corleone sau din vreo știre ProTV cu Nuțu Cămătaru și alte multe cadâne. Oare DNA Timișoara a cerut voie să „danseze” când s-a pus să facă dreaptă justiție? Și dacă n-a cerut, pe cine a vrut să binedispună?
Mai la vale, mult mai la vale, continuă războiul dintre primarul Nicolae Robu și deputatul PDL Alin Popoviciu. Cel din urmă (care va vrea să fie cel dintâi) spune că edilul liberal a sculat poliția locală din pat pentru a o amenda pe soția Popoviciu, patroană de sală de sport cu chiria expirată într-o școală timișoreană. Trec de absurdul cu sculatul polițiștilor, bănuind că există poteră din asta comunitară care lucrează în mai multe ture, tocmai ca să trebuiască să vină primarul să dea duna de pe săracul polițai. Știți ce mi se pare ciudat la încleștarea asta atât de banală? Nu, nu că Alin Popoviciu ar fi continuat activitatea în acea sală și după expirarea contractului. Asta ar fi ceva normal de șmecheresc în România. Nici că este controlată și sancționată firma unui politician, fie el și dușman politic. La urma urmelor, toți cei care încalcă regulile regulile trebuie pedepsiți.
Aiurea mi se pare că treaba asta ia formă de răzbunare și ambiții duse la extrem numai pe ruta Robu-Popoviciu. Oare câte situații de genul ăsta sunt în Timișoara? Câți chiriași și-au depășit cu anii poate contractul și continuă să funcționeze fără să-i ia cineva de mânecă înainte de „vicele” Stoia, eroul? Câți chiriași are primăria cu spații și terenuri subdimensionate la plata impozitelor și taxelor? Câți folosesc abuziv, fără să fi fost chiriași la primărie vreodată, imobile ale municipalității? Păi cu tactica asta, primarul Robu putea să scutească orașul de schimbul ăla costisitor pentru dărâmarea „Acvariului”. Trezea în fiecare noapte polițiștii și îi trmitea să amendeze firmele din „Acvariu” până ce plecau cu toții de bunăvoie. Motive pentru amenzi? Cred că erau destule.
Comentarii prin facebook