Ca iubitor de Poli și de fotbal jucat pe stadionul „Dan Păltinișanu”, înțeleg, cum să nu?, tot marketingul ăsta al primarului Robu, de împrospătare a poftei timișoreanului pentru echipa de primă ligă a orașului. În interesul clubului și al reclamei pentru acest brand, pot savura și „ciorba” reîncălzită a primarului liberal cu aducerea unui palmares după care plânge toată lumea, dar care nu se știe încă 100% sigur în mâinile cui este, juridic vorbind. Cu atât mai mult cu cât, în acest moment, anunțul edilului Robu nu aduce nimic nou. Masa credală a societății lui Iancu, deținătorul dreptului de folosinței a „francizei” Poli, nu s-a pronunțat încă, foarte clar nici Iancu nu a cedat palmaresul, semnând negru pe alb un angajament în acest sens, iar despre folosirea culorilor alb-violet și a denumirii „Politehnica” nu se poate vorbi în timpul competiției, ci eventual din toamnă. Deși totul depinde încă de un administrator judiciar, ba chiar de Marian Iancu, dacă vechii societăți i se acceptă un plan de insolvență, Nicolae Robu ne servește palmares dimineața, la prânz și seara.
Am închis ochii și am luat tot acest joc al conducerii clubului ca o încercare de a face produsul mai vandabil, ca odată cu venirea lui Alexa și Timofte să dăm o injecție de adrenalină acolo unde luni de zile ni s-a dat intravenos apă de ploaie. Ca atare, mi-am propus să mă fac că nu observ rotirea cadrelor și menținerea în continuare a unui stufos aparat administrativ la club, cu mult mai lăbărțat decât pe vremea când Poli făcea performanță doar cu Gheorghe Civorchian și gura spurcată a lui Marian Iancu pe platourile televiziunilor. Am zis din patriotism local că merită să intru în jocul primarului pentru binele lui Poli, Politehnica sau AC Recaș, fiecare cum vrea, dar cu certitudine echipa care joacă pe „Dan Păltinișanu”. Să fac pe naivul, că de mâine va fi bine la club, deși șansele sunt minime ca o „măgăoaie” din asta administrativă de stat să funcționeze la fel de eficient ca una privată.
Categoric, sunt dispus să le iau pe toate așa cum mi se servesc, să văd vopsit gardul și nu în interior leopardul, dar un lucru nu pot să-l înțeleg nici în ruptul capului: apetența lui Nicolae Robu să se expună la bătaia de joc a contestatarilor săi politici sau fotbalistici. În loc să-și facă jocul de relansare a imaginii lui ACS Poli și să aștepte rezultatele, primarul Robu apasă până la blană pedala penibilului când spune că nu știu ce acte despre palmares dovedesc continuitatea actualului club din legendara Poli. Oricâte decizii FRF poți avea, sute de decizii judecătorești, cum naiba să vorbești de continuitate, de identificarea cu Poli 1921, când știi clar prin ce schimbări a trecut echipa asta după revoluție? Că orice Poli de după Zambon, Doboș, Iancu sau Herzog poate avea dreptul la a juca în alb-violet și a se numi Politehnica, dar nu are cum să fie adevărata Poli, ce mama dracului!
Putem discuta despre care dintre actualele Poli reprezintă spiritul clubului din 1921, despre culori, apartenență la Universitatea Politehnică, regulamente federale, parolisme și ce le mai convine lui Nicolae Robu sau Cristian Brâncovan, dar să vorbești acum de continuitate față de istorica Poli e, zău, deplasat, indiferent de pe care arenă se pornesc aceste discuții. Că doar n-or fi fost Doboș, Iancu, Miculaș sau Robu nepoții lui Traian Lalescu, Ema „Drojdierii” n-are cum să fie copilul biologic sau de suflet al lui Țiri ori Dumi, cum la fel de evident este că Bragadiru nu e capitala Banatului sau Recașul vreun cartier al Timișoarei.
Comentarii prin facebook