Strada Podeanu pare, de luni, mai largă și mai primitoare. Asta, după ce garajele ridicate ilegal, câteva zeci la număr, au fost demolate. Anul trecut, proprietarii acestora ceruseră de la primărie o păsuire până în primăvară. Construcțiile erau folosite mai degrabă ca debarale și loc pentru murături, decât pentru mașini.
Primăria a pus gând rău garajelor din zona Podeanu încă din toamna anului trecut. Tot atunci a fost adoptată în consiliul local și o hotărâre privind demolarea tuturor construcțiilor de acest gen ridicate ilegal în Timișoara, însă fără un termen clar de punere în aplicare. Proprietarii de pe Podeanu au cerut, la vremea respectivă o păsuire, care le-a fost acordată și care a expirat în această perioadă. Oamenii au avut la dispoziție câteva zile pentru a-și demola singuri garajele, iar primăria a discutat cu Retim, pentru ridicarea gratuită a deșeurilor. Luni la prânz, zona în care se aflau aproape 60 de astfel de construcții era curățată aproape în întregime. În ultima lună, municipalitatea a verificat situația a 543 de garaje din tot orașul. Următoarele care vor fi demolate sunt cele de pe strada Orion, unde proprietarii primesc, în această perioadă, notificări de la primărie. Strada Dr. A. P. Podeanu ar urma să fie extinsă la patru benzi de circulație chiar în acest an, deși bugetul nu prevede fonduri pentru o astfel de lucrare. Primarul Nicolae Robu susține că se caută soluții.
Invalid Displayed Gallery
Comentarii prin facebook