Din 20 mai, teoretic, legumele si fructele vor fi vandute in piete doar cu etichete de provenienta

Timișorenii vor ști, de săptămâna viitoare, dacă legumele pe care le cumpără din piață sunt românești sau din import. Vânzătorii vor fi obligați să afișeze, la loc vizibil, date legate de proveniența roșiilor pe care le pun pe tarabe. Etichetele sunt obligatorii din 20 mai, iar cei care nu le afișează ar putea pierde dreptul de a vinde în piețele din oraș. Cel puțin teoretic.

piata

Consiliul local a votat, în aprilie, un proiect care obligă comercianții din piețe să afișeze la loc vizibil proveniența produselor. Etichetele pe care scrie „produs în România” sau „produs din import” vor fi furnizate de administrația fiecărei piețe. Cei care nu le afișează vor fi amendați cu 400 de lei și vor primi un punct de penalizare. La trei puncte, nu vor mai avea acces timp de un an într-o piață administrată de Piețe SA. Societatea poate fi amendată, la rândul ei, cu sume cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, dacă nu furnizează etichete.

Primarul Nicolae Robu susține că proiectul va fi pus în aplicare în două zile. „Hotărârea nu este atacată, nu avem motive să avem obiecții din partea Prefecturii Timiș. Prin urmare, în 20 mai va intra în vigoare. Sper ca Piețe SA să-și facă datoria, dar vor trebui să dea socoteală dacă la data de 20 nu vor avea etichetele făcute. La o vizită din Piața Dacia a trebuit să întreb o doamnă care vindea cireșe și căpșuni de unde le are. Era frumos și civilizat să existe o etichetă și să știm ce marfă cumpărăm”, a declarat edilul. Vânzătorii din piețe spun și ei că ideea e bună și speră ca astfel să mai scape de speculanți. „Acești oameni plătesc masa, dar ne mint, ne spun că ei produc legumele. Ei sunt autohtoni, dar marfa expusă nu e de la noi. ”, ne-a spuns unul dintre cei care vindeau în Piața Dacia.

„Noi mai facem controale, inclusiv îi trimitem pe ai noștri să vadă grădinile unde produc. Dar asta e, din păcate. Veți vedea, de săptămâna viitoare, fiecare comerciant va trebui să aibă etichete cu locul de proveniență al produselor”, a completat primarul. Rămâne de văzut cum va fi pusă în practică această hotărâre de consiliu local, mai ales că la Timișoara există și un precedent negativ. În orașul de pe Bega există, de câțiva ani, o hotărâre care prevede alocarea a 30% din mesele din piețe către producătorii din Timiș, dar aceasta n-a fost respectată niciodată.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei

Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Șoferii care circulă pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș, dar și cel spre Giroc, vor mai avea de așteptat câteva săptămâni până vor scăpa de restricțiile de circulație impuse acolo. Pe cele două drumuri se lucrează la realizarea unor sensuri giratorii. Acestea sunt situate pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unul la intersecția cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni
În aceste zile au loc primele operațiuni premergătoare proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Pe teren se realizează mai multe foraje, care vor sta la baza efectuării unui studiu geotehnic. Această etapă este doar prima după semnarea contractului de execuție. ”Este un prim pas pe care îl facem pentru construirea arenei și putem spune că de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialiștii au început realizarea studiului geotehnic pentru viitorul stadion Păltinișanu
Banatul își redescoperă valorile și peisajele de poveste printr-un eveniment special care îmbină sportul în aer liber cu promovarea producătorilor locali. Duminică, 27 septembrie 2026, comunitatea este invitată la cea de-a doua ediție a Ciclobanat, o inițiativă care își propune să aducă împreună oameni, locuri și experiențe autentice, urmată direct de Festivalul Produs în Banat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclobanat și Festivalul Produs în Banat: O zi dedicată mișcării, tradițiilor și comunității autentice
Doar opt zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul digitalizare. Dominic Fritz afirmă că începuturile procesului de digitalizare au fost grele. “Nu e magie. E doar multă muncă, încăpățânare și o mână de oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu opt zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Dominic Fritz vorbeşte despre procesul de digitalizare a Primăriei Timişoara
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană
Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, construiește pe strada Lorena un nou centru pentru asistență și pentru recuperarea persoanelor vârstnice. Noul centru va putea oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, de la recuperare și îngrijire până la sprijin pentru activitățile de zi cu zi și servicii acordate la domiciliu. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili din oraș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o nouă ediție a evenimentului UNIGHT, pentru o noapte în care cercetarea iese din laborator și devine experiență. Toți timișorenii sunt așteptați la eveniment. Pe 25 septembrie, între orele 18 și 23, UVT are ”deschis” la UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, o seară dedicată științei, experimentelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.