ASA Targu Mures este ce ar fi putut sa fie Poli Timisoara in urma cu un an

Cu un buget ce nu depăşeşte trei milioane de euro, ASA Târgu Mureş este surpriza Ligii I. După 12 etape, echipa antrenată de Cristi Pustai ocupă locul 5, adunând 22 de puncte, cu șase mai puţine decât liderul Steaua Bucureşti. Secretul rezultatelor excelente de până acum este managementul de excepţie şi formarea unui grup de jucători cu state vechi în primul eşalon.

stanciu

Mulţi dintre jucătorii care evoluează în prezent la ASA Tg. Mureş ar fi putut să ajungă şi la Poli Timişoara în urmă cu un an, dar conducerea de atunci a preferat să apeleze la jucători mult mai slabi cotaţi. Dorin Goga, Mircea Axente, Laszlo Sepsi şi Ianis Zicu, toţi foşti polişti, ar fi acceptat să evolueze în tricoul lui Poli sezonul trecut. La Poli ar fi venit şi Janos Szekely, fotbalist crescut de Poli, care a jucat la Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, Steaua Bucureşti sau FC Braşov, dar conducerea clubului timişorean nu a ştiut să negocieze. Goga a discutat cu Poli în vara lui 2013, dar Valentin Velcea s-a opus transferului. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Mircea Axente. În pauza competiţională a sezonului trecut, Poli i-ar fi putut împrumuta de la CFR Cluj pe Laszlo Sepsi, Voiculeţ şi Hora, care ar fi putut ajuta echipa în lupta pentru evitarea retrogradării. Din nou, conducerea clubului a spus pas şi a acceptat să transfere zece jucători, nicunul nereuşind să se impună în prima echipă în retur. Sepsi, Voiculeţ şi Hora au fost împrumutaţi la ASA Tg. Mureş cu care au promovat în primul eşalon. Consecinţa managementului defectuos dictat de tandemul Călin Rosenblum-Valentin Velcea: retrogradarea în liga secundă.

De fiecare dată când s-a discutat despre Goga, Axente, Szekely, Sepsi, Voiculeţ sau Hora, Călin Rosenblum se ascundea în spatele bugetului clubului, despre care spunea că este prea mic pentru a achiziţiona astfel de fotbalişti. Nu este şi cazul lui ASA Târgu Mureş, care, deşi are un buget mai mic cu mai bine de un milion de euro faţă de cât a avut Poli în Liga I, a reuşit să-i înregimenteze pe toţi fotbaliştii amintiţi. În plus, la ASA au mai fost convinşi să evolueze şi alţi fotbalişti cu nume ca N’Doye, călăul Stelei Bucureşti, Gabi Mureşan sau Stăncioiu. Principalul „vinovat” pentru tot ce se întâmplă acum la ASA Tg. Mureş este Daniel Staicu, fost manager sportiv la Poli Timişoara. Cu un buget mai mic ca al celor de la Poli, Stanciu a reuşit să facă minuni cu lotul ardelenilor. (sursa foto: www.prosport.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

drukeria-membridepartid a spus: (octombrie 30th, 2014 at 11:48 )

nu putea sa dea bani mai multi la salarii ca ar fi tipat drukerii lui herzog ,nu vedeti cum tipa drukerii sa nu se dea bani la fotbal( culmea ipocriziei sa fi druker si sa fii impotriva alocarii de bani la fotbal, sa fi suporter si sa se puna problema salvarii licentei echipei tale favorite de catre autoritati si tu sa nu vrei!!!), sa-l aduca pe stanciu manager nu ar fi vrut drukerii lui herzog! solutia cea mai buna era sa se fi salvat licenta la momentul respectiv ,cand acesti jucatori erau ai timisoarei si timisoara era o forta in fotbalul romanesc, dar nici asta nu a vrut herzog si unii drukeri!….
va mai curge multa apa pe bega pana vom mai vedea un meci in cupele europene la timisoara!

@drukeria a spus: (octombrie 30th, 2014 at 12:06 )

Hai sa discutam concret si sa luam in calcul ca ACS a avut anul trecut buget mai mare de cat are acum ASA Targu Mures. Cred ca de aici ar trebui sa plece discutia. Cum e posibil ca tarmuresenii sa transfere astfel de jucatori iar ACS nu a fost, in conditiile in care echipa lui Robu si Bojin a avut buget mai mare?

dinu a spus: (octombrie 30th, 2014 at 12:52 )

Nu sunt convins ca bugetul oficial al celor de la ASA este si cel real. Cat despre angajatul fratilor becali….

drukeria-membridepartid a spus: (octombrie 30th, 2014 at 13:04 )

discutia ar trebui sa plece de la faptul ca acs a aparut (cu tot cu managemetul sau defectos) ca urmare a ne-salvarii licenteii de catre autoritati cu complicitatea unor drukeri!
daca s-ar fi adus conducatori si antrenori care nu erau din banat iarsi nu ar fi fost bine)
un om care sa-si doreasca sa ajunga din vicecampion, din grupele europa league in liga a 4 a ori e bolnav la cap ori are ambitii si rautati politice!
cum sa desfintezi vicecampioana romaniei?! sa-ti doresti asta si sa te mai si numesti druker?!

@drukeria a spus: (octombrie 30th, 2014 at 13:42 )

Din cate vad, si tu gandesti politic. Stiu, imi vei spune ca ai tai sunt buni iar Herzog e raul absolut si ca taranistii au distrus Politehnica Timisoara. Eu sunt neutru in tot acest razboi, dar nu cred ca Herzog sau PNTCD au distru Politehnica, asa cum nu cred ca e vreo problema infiintarea ACS, atata timp cat lucrurile sunt la vedere, ceea ce nu prea e cazul in momentul de fata, chiar daca imaginea s-a schimbat in bine de la venirea lui Tim si a lui Alexa. Poate imi spui si mie de ce nici un banatean nu se implica si nu s-a implicat la echipa. Crezi ca poti sa-mi raspunzi? De asta inteleg pana la un punct treaba cu ACS. Dar nu am cum sa nu-i inteleg pe suporteri, cu care ar fi trebuit discutat altfel, nu ca si cu ultimii oameni. De suferit avem toti, suporterii ca nu au echipa care sa joace la nivel inalt, oamenii de fotbal ca se scalda in mocirla.

@@druckeria a spus: (octombrie 30th, 2014 at 14:30 )

Daca afli despre vreun banatean care sa fi bagat bani seriosi la Poli ( indiferent de perioada) sa ne anunti si pe noi !

Adrian a spus: (octombrie 30th, 2014 at 14:43 )

Cred ca intrebarea e de ce nu au bagat si nu baga bani la Poli, nu cati au bagat. Zgarciti?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți

Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.