Poli trece si de Olimpia Satu Mare. 3-0, scorul casei pe „Dan Paltinisanu”

Poli a câştigat a treia oară consecutiv cu acelaşi scor, 3-0. De această dată, elevii lui Dan Alexa s-au impus în faţa Olimpiei Satu Mare. Din nou, aşa cum ne-au obişnuit în ultimele etape, cei mai buni jucători de la Poli au fost Cristian Bărbuţ şi Pedro Henrique. Ultimul a confirmat că are sânge de atacant, în vreme ce Bărbuţ a înscris din nou şi a servit ideal la primul gol.

barbut

În prima repriză, jucătorii celor două echipe s-au zgârcit la capitolul ocazii de gol. Spectatorii au asistat la o luptă oarbă la mijlocul terenului, dar mijlocaşii au fost în criză de idei, nereuşind să-i pună în situaţii de gol pe atacanţi. Singurul gol al primei reprize i-a aparţinut lui Boldea, care a înscris dintr-o pasă a lui Bărbuţ. După gol, cele două echipe au reluat chinul de la mijlocul terenului, din care nu au mai rezultat ocazii importante. Poli a intrat mult mai bine în joc în mitanul secund, Pedro Henrique reuşind, în minutul 47, să înscrie a treia oară în ultimele trei meciuri. Golul atacantului timişorean le-a turnat plumb în picioare oaspeţilor, care nu au mai putut păstra echilibrul de la mijlocul terenului, aşa cum au făcut-o în prima parte. Peste alte 20 de minute a intrat în scenă din nou Bărbuţ, care a înscris pentru 3-0. Atacantul de buzunar a înscris astfel al treilea gol în ultimele două etape. În ultimele aproape 15 minute a jucat în premieră pentru Poli şi atacantul Duarte. În puţinul timp avut la dispoziţie, acesta a lăsat o impresie bună, apărând de câteva ori periculos în faţa porţii Olimpiei Satu Mare.

Poli a evoluat în următoarea formulă: Smaranda, Belu, Cânu; Scutaru (cpt.), Neagu, Popescu, Keita (70 O. Petre), Poparadu, Boldea, Bărbuț (72 Popovici), Pedro Henrique (79 Duarte).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anonim de anonim a spus: (octombrie 19th, 2014 at 17:23 )

Astia sunt „Oli”, sau clona lor?
Asa cum acs si asu sunt clonele lui POLI ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Legea ANI a trecut prin Camera Deputaţilor. Reacţia lui Fritz: “Sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă”

Camera Deputaților a adoptat Legea integrității în forma care păstrează amendamentul PSD în urma căruia Dominic Fritz ar putea să-și piardă mandatul de primar al Timişoarei. Legea a fost votată de deputaţii PSD, PNL și UDMR, în timp ce aleşii USR şi AUR au votat împotrivă. Într-o primă reacţie, Fritz a declarat că legea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legea ANI a trecut prin Camera Deputaţilor. Reacţia lui Fritz: “Sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid

Meciul Politehnica – FC Rapid din etapa I a Grupei A din Cupa României se dispută joi, 3 septembrie, de la ora 21.00, iar partida va fi transmisă în direct în rețeaua Digisport. Partida se va disputa pe Stadionul Municipal din Sibiu, arena „de rezervă” a Politehnicii în cazul partidelor disputate în nocturnă. Clubul bănățean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru terenuri necosite sau nesalubrizate

Primăria Timişoara continuă controalele pentru terenurile neîntreținute și focarele de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a aplicat 110 amenzi pentru terenuri necosite sau nesalubrizate, în valoare totală de 33.000 de lei. Municipalitatea continuă verificările pentru identificarea terenurilor neîntreținute și a focarelor de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a efectuat 170 de verificări și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru  terenuri necosite sau nesalubrizate

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În data de 4 septembrie, la Jebel, se va desfăşura a şasea ediţie a festivalului-concurs dedicat unui „fiu al comunei”, celebrul violonist Efta Botoca. Evenimentul va avea loc, de la ora 19.00, la Casa Naţională din Jebel care poartă numele marelui violonist. În cinstea marelui violonist Efta Botoca, legendă a muzicii bănăţene, Primăria şi Consiliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Național „Efta Botoca” din Jebel revine pe data de 4 septembrie, cu cea de-a VI-a ediţie
Camera Deputaților a adoptat Legea integrității în forma care păstrează amendamentul PSD în urma căruia Dominic Fritz ar putea să-și piardă mandatul de primar al Timişoarei. Legea a fost votată de deputaţii PSD, PNL și UDMR, în timp ce aleşii USR şi AUR au votat împotrivă. Într-o primă reacţie, Fritz a declarat că legea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legea ANI a trecut prin Camera Deputaţilor. Reacţia lui Fritz: “Sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă”
Consiliul Județean Timiș monitorizează permanent calitatea aerului, din zona graniței cu Serbia, printr-o rețea proprie de monitorizare a acestui parametru. Prin proiectul Blue Sky – The Solution to Air Pollution, administrația județeană a instalat mai multe de stații de monitorizare, amplasate strategic în localități în apropierea frontierei cu Serbia. Astfel, autoritățile pot urmări în timp...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O rețea de senzori instalată de Consiliul Județean Timiș monitorizează în timp real calitatea aerului din zona graniței cu Serbia
Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO
Primăria Timişoara continuă controalele pentru terenurile neîntreținute și focarele de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a aplicat 110 amenzi pentru terenuri necosite sau nesalubrizate, în valoare totală de 33.000 de lei. Municipalitatea continuă verificările pentru identificarea terenurilor neîntreținute și a focarelor de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a efectuat 170 de verificări și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru  terenuri necosite sau nesalubrizate
Un număr de 12 comune și două orașe, alături de Consiliul Județean Timiș, au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Resurse Geotermale Banat”. Potrivit unui studiu, numai în zona de vest a județului au fost identificate 55 de izvoare de apă geotermală care pot fi exploatate. Speranța autorităților este să folosească apa termală pentru o serie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș își dorește valorificarea izvoarelor geotermale din județ: încălzirea clădirilor și serelor, turism, agrement și tratamente medicale
Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis
Seria de ture cultural-velo „Stories on Wheels”, o inițiativă care îmbină mișcarea pe bicicletă cu descoperirea patrimoniului local și a poveștilor comunităților din vestul județului Timiș, continuă în această lună. Pe 29 august 2026, participanții sunt invitați într-o nouă experiență pe două roți, organizată de Colț de Banat, pe traseul Jimbolia – Grabaț – Gottlob...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Banatului de câmpie, descoperită în urma unei ture cicliste
Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.