Serena (cronică de film)

Serena (2014)
Regia: Susanne Bier
Christopher Kyle (scenariu), Ron Rash (film bazat pe cartea lui)
Actori: Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, Toby Jones, Rhys Ifans, Sean Harris

Chiar dacă nu face cel mai bun rol, Jennifer Lawrence, iese un pic din rutina filmelor SF & F care aparent îi consumă tot timpul și care, în opinia mea, nu-i pun foarte bine în valoare calitățile artistice. Un film cum a fost Winter’s Bone (2010) este mai potrivit decât nesfârșita și plictisitoarea sagă The Hunger Games. În fine, e și o problemă de gusturi. Seria X-Men are fanii săi, chit că Jennifer Lawrence este bine ascunsă în spatele unui machiaj futuristic.

Filmul merită văzut.

În Serena acțiunea se petrece în perioada Marii Crize Economice din anii 20 ai secolului XX când economia a înregistrat un recul istoric cu mari implicații în viața socială a americii și europei. Un loc de muncă cum era cel de țapinar într-o colonie muncitorească din creierii munților nu era de lepădat și mulți oamenii făceau compromisuri morale pentru a nu-și pierde locul de muncă. În film aceste aspecte sunt exploatat în două moduri, în primul ne este prezentat domnul George Pemberton ca un baron al lemnului desăvârșit ce se folosește de poziție pentru a abuza o fată muncitoare și în al doilea pentru a ne arăta echilibristica făcută de același patron pentru a menține exploatarea în funcțiune.

Ca o paranteză, nu știu câți dintre voi cunoașteți că și în România până în 89 existau colonii muncitorești, în general acolo unde se construia o hidrocentrală, termocentrală sau colonii miniere. Aceste așezări sunt în general sărăcăcioase, se locuiește în barăci de lemn și nu prea există posibilități de recreere sau divertisment. Valabil și pentru muncitor și pentru inginer sau în cazul filmului pentru proprietari, eroul nostru interpretat de Bradley Cooper având și parteneri.

Locuind în colonie, George Pemberton are două pasiuni: vânarea unei ipotetice pantere și a unei tinere muncitoare (mult mai concrete). Suspansul nu poate dura mult, nu în cazul acestui film. Tânăra îi toarnă gentilonului nostru un bastard frumos, sănătos și unic. Ca o paranteză, în carte acest copil va înfăptui actul final, în film este doar un bebe.

Intriga începe pe la jumătatea filmului când se produce o răsturnare de situație. Singurul moment cu adevărat de neprevăzut, dar parcă și de neevitat, când dintr-un film romantic de duzină basculăm într-o dramă cu final tragic. Serena, datorită unui accident parțial provocat și de ea, pierde sarcina și totodată posibilitatea de a mai fi mamă. Drama este totală, la fel și schimbarea de atitudine. Dintr-o fătucă iubitoare devine o psihopată mai ceva ca Rosamund Pike în Gone Girl. Totul trece pe repede înainte și doar iubirea lui Pemberton pentru fiul său mai salvează ceva din demnitatea umană.

Un film dramatic cu adevărat. Efectiv te scoate un pic din ritmul cotidian făcându-te să apreciezi calmul și viața tihnită. Serena este ca o tragedie grecească și putea fi și mai bună dacă nu încercau să înghesuie în două ore o mulțime de informații. Filmul are de toate: dragoste, trădare, infidelitate (chiar dacă nu sexuală), devotament, folclor (lui Galloway i s-a prezis…), fanatism, eroism și romantism cât încape.

Au mai fost scene cu seriful, cu bancile si in general cu problemele financiare și de afaceri ale lui Pemberton. Puteau lipsi cu desăvârșire. Nu au nici un sens în desfășurarea acțiunii principale. Se putea păstra rolul, important de altfel, a lui David Dencik (Buchanan), dar cam atât. Și restul, timpul se putea consuma pe relația celor doi.

Ca în orice tragedie, la final eroii mor.