Veste proastă pentru românii deținătorii de centrale termice de apartament. Deputatul Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Servicii şi Industrii, a declarat, luni, că prețul gazelor naturale ar putea exploda de la 1 ianuarie, din cauza liberalizării pieței.
ACS Poli, cel mai subventionat club romanesc din bani publici!
Vremurile în care investitorii particulari se înghesuiau să finanţeze activităţi sportive, în special fotbalul, sunt de mult apuse. Timişoara, cel mai puternic oraş din România din punct de vedere economic, dacă nu luăm în calcul Bucureştiul, nu duce lipsă de oameni de afaceri cu bani, dar aceştia, cu mici excepţii, stau departe de fenomenul sportiv.
Plen la CJ Timis, s-ar putea schimba vicepresedintii
Consilierii județeni se întâlnesc miercuri dimineață, în ședința ordinară din noiembrie. Dincolo de o ordine de zi ceva mai stufoasă decât în lunile trecute, discuțiile s-ar putea încinge la maximum. Asta, dacă aleșii care nu sunt din PSD se vor înțelege asupra eventualei înlocuiri a vicepreședinților.
Budapesta, un oras splendid in orice anotimp / FOTO
O excursie la Budapesta cu Agenţia de Turism Ultramarin este, în orice perioadă a anului, o experienţă extraordinară. La doar câteva ore de mers pe autostradă te întâmpină un oraş de o frumuseţe incredibilă, cu evenimente şi atracţii pentru toate gusturile. În ultima parte a anului, maiestuosul oraş găzduieşte una dintre cele mai frumoase pieţe de Crăciun ale Europei.
Spitalul Judetean, datorii de aproape un milion de lei catre fosti pacienti
Sute de solicitări de rambursare a cheltuielilor suportate de pacienţii timişeni pe timpul spitalizării în stand by. Oamenii au depus plângeri la sediul Casei Judeţene de Asigurări Timiș, pentru că nu-şi pot recupera banii pe care i-au cheltuit cât timp au fost internaţi.
Intreruperi de curent
Enel a programat luni întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Izlaz (p), V.Hugo (p), Muzicescu (p), Aleea Cânepei (p), orele 9 – 16; Bazoșu Vechi (Foraj 32 și 33), orele 9 – 16; Lugoj – Zona Cotu Mic Bl. 10-14, 18, 19, 21, 22, 23, orele 9 – 16; Recaș (p), Cărpiniș –…
Fa, Ponto, n-ai chef de-o demisie?
„Dacă nu câștigăm prezidențialele, scapă cine poate!” Nu, aceste cuvinte nu au fost spuse de „nașul” unei familii mafiote sau de capul unei bande infracționale organizate, care mizează totul pe o carte. Această „profeție” aparține numitului Victor Viorel Ponta.
Robu rade de PSD: M-au ironizat pentru Facebook și au incasat-o
Odată trecut stresul alegerilor prezidențiale, liderul PNL Timiș, Nicolae Robu, are vreme să îi ironizeze pe social-democrații din județ, pe tema Facebook. Robu recunoaște că bagă uneori bani în promovarea postărilor sale, dar… asta face toți banii!
Trei incendii intr-o singura noapte, in Timis
Noaptea agitată pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat”. Ei au fost solicitați să lichideze trei incendii în trei localităţi diferite: Dudeştii Noi, Unip şi Săcălaz. Flăcările au izbucnit din cauza neglijenței proprietarilor, care vor trebui să scoată bani serioși din buzunare pentru remedierea pagubelor.
Targ de Craciun in premiera, in Bastionul Theresia
Luna decembrie se anunță plină de surprize pentru timișoreni. Ei vor putea cumpăra daruri pentru cei dragi și de la un târg de Crăciun care se va deschide pentru prima dată în Bastionul Theresia.
Sultan of swing
Acesta nu este un ferpar politic și nici Constantin Ostaficiuc nu pleacă din partid cu alaiul de bocitoare după el. Am simțit nevoia ca retragerea omului ăstuia să fie punctată cumva, dincolo de o știre de presă semisenzațională. Nu de alta, dar liderul PDL Timiș își amintește cu nostalgie de cum și când a intrat în scenă, ca subprefect, în 1996.
La jumatatea lui decembrie se termina santierul de pe Lidia
Timișorenii care locuiesc pe strada Mareșal Constantin Prezan au toate șansele ca, de sărbătorile de iarnă, să poată circula, din nou, normal. Lucrările de canalizare începute în primăvară vor fi terminate în cel mult trei săptămâni, după cum susține primarul Nicolae Robu.
Cursuri gratuite de calculator, pentru someri si tineri fara Bac
Șomerii și cei care n-au luat bacalaureatul se pot înscrie la cursuri de calculator, organizate de Universitatea Politehnica. Acestea sunt gratuite și, mai mult, cursanții ar putea primi bani. În plus, cei care nu sunt din Timișoara primesc cazare și masă.
Rezidentiat 2014: aproape 700 de candidati la Timisoara
Aproape 700 de absolvenți ai facultăților de medicină dau, duminică, la Timișoara, examenul de rezidențiat. Cele mai multe dosare sunt pentru medicină generală, iar cele mai puține, pentru farmacie.
Fara apa rece duminica, in zona de nord a Timisoarei
Aquatim anunță că duminică, între orele 9 și 18, va întrerupe furnizarea apei reci pe strada Divizia 9 Cavalerie, pe tronsonul cuprins între străzile Aristide Demetriade și Ion Roată.
Propunerea lui Simion Mosiu ca viceprimar a fost… euforica si nestatutara!
Simion Moșiu are șanse aproape zero de a deveni viceprimar al Timișoarei. Procedura prin care acesta a fost desemnat drept candidat, prin vot în Biroul Permanent Municipal al PDL, este nestatutară. Asta susține fostul președinte al „portocaliilor”, proaspătul demisionar Constantin Ostaficiuc.
Se joaca Ponta de-a presedintele Romaniei pe mosia fratilor Cristescu?
Pe motiv că e trist, a doua zi după pierderea rușinoasă a alegerilor prezidențiale, cel mai prost, dar și cel mai fudul premier din istoria României a plecat în vacanță. Victor Ponta a dat încă o dată dovada unei crase iresponsabilități, lăsând România fără buget în pragul iernii.
Reteta olteneasca: Mancare de limba cu praz si masline / FOTO+VIDEO
Campania de educație culinară „Descoperă Tradițiile Culinare Românești” este la a doua ediție și se desfășoară în perioada ianuarie – decembrie 2014. În acest interval vor fi promovate 40 de rețete oferite de 40 de pensiuni din cele nouă zone istorice ale României. Pentru această săptămână vă propunem o rețetă de mâncare de limbă cu praz și măsline.
Robu vrea ca politistii locali sa ramana la… sufertas
Polițiștii locali din Timișoara ar putea să nu primească prea curând bani pentru hrană, așa cum prevede un proiect publicat deja pe site-ul primăriei. Nicolae Robu nu este de acord cu această inițiativă, pentru că, spune el, orice timișorean ar putea cere un astfel de stimulent.
Se anunta vremuri grele pentru Piata Unirii: arheologii mai vor sa sape doua luni
Încă două luni de cercetare, cu o armată de oameni, în căutarea a „nu știu ce”. Spre exasperarea primarului Nicolae Robu, arheologii au cerut un nou termen pentru Piața Unirii. Între timp, în Piața Libertății oricum nu se știe ce se va întâmpla cu vestigiile descoperite.