Politist local, agresat de un patron sirian de alimentara!

Un agent al Poliției Locale a ajuns, marți, la spital, după ce a fost agresat într-un magazin alimentar din zona Complexului Studențesc. El se afla în control alături de colegii săi, lucru care l-a nemulțumit pe patronul sirian al unei societăți comerciale.

politisti locali

Un control de rutină al polițiștilor locali efectuat marți s-a terminat prost atât pentru un agent, cât și pentru un patron sirian de magazin alimentar. O patrulă de polițiști locali de la Serviciul Inspecție Comercială verifica mai multe societăți comerciale din Complexul Studențesc. La societatea City Bird Trading SRL de pe str. Daliei nr. 11, patronul s-a opus controlului și, mai mult decât atât, a încercat să-i dea afară pe agenți. Lucrurile au degenerat, iar unul dintre polițiști s-a ales cu piciorul prins în ușă! Polițistul local a mers la spital și apoi s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală. „În funcție de rezultat, urmează a fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Împotriva societății se va lua măsura sancționării contravenționale, pentru obstrucționarea controlului. Acest caz nu este unul singular, astfel de situații făcând parte din riscurile la care sunt supuși zilnic polițiștii locali în teren”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobster a spus: (iulie 29th, 2015 at 22:23 )

Normal ca i-a gonit, arabul ala ce detine si casa de schimb valutar si magazinul de langa face evaziune fiscala non stop. Cand vin controale, ascunde tigarile de contrabanda din magazin in schimbul valutar. Nu foloseste casa de marcat decat foarte rar… sa-l deranjeze cineva mai puternic, de la ANAF…. o amenda sanatoasa si o noapte la sectie daca are chef de bataie!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PSD Timiș atacă Alianța Dreapta Unită și spun că liderii locali ai acesteia folosesc circul ieșit, vineri noaptea, la ora 0, în Piața Unirii odată cu lansarea campaniei electorale. Acolo, reprezentanții Alianței, conduși de Dominic Fritz, când s-au contract cu cei ai AUR, veniți, surprinzător, exact în același loc și la aceiași oră pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis solicită sancționarea grupurilor politice ale Alianței Dreapta Unită și ai AUR pentru circul de joi noaptea, din Piața Unirii
Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Accident mortal, pe „zebră”, vineri dimineaţa în jurul orei 6.30. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe strada Andrei Șaguna dinspre Calea Dorobanților înspre strada Baba Dochia, iar la intersecția cu strada Iulian Grozescu a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, în calitate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A trecut pe roşu şi l-a costat viaţa!
Top