WhoMadeWho, Subcarpati, Max Cooper si multi altii! Incepe Sabotage Festival

În acest sfârșit de săptămână, timișorenii sunt invitați să se bucure de două zile pline de concerte și DJ set-uri. Este vorba despre cea de-a treia ediție a Sabotage Festival, eveniment care va reuni 23 de artiști și trupe, printre care WhoMadeWho, Max Cooper, Premiesku, Subcarpați sau Kalabrese.

sabotage

În perioada 2 – 3 octombrie, toată lumea este invitată la Sabotage Festival, eveniment care se va desfășura la Halele Fructus. Se anunță două nopți de distracție cu cinci concerte live, și o mulțime de DJ set-uri. Evenimentul se va desfășura pe două scene, una dedicată prestațiilor „pe viu”, iar alta pentru petrecerile care vor dura până dimineață. Această ediție a festivalului este cea mai mare de până acum. Pe scenă vor urca 23 de artiști, față de șapte, câți au participat la Sabotage în 2014. Din line-up fac parte: WhoMadeWho, Max Cooper, Premiesku, Subcarpați, Kalabrese, On-the-go, Brum, Exit Oz, Open Source Trio, BAB, Punu, Mighty Boogie, Snow, Dudu, Inflex, Ulises, Eduardo, FDK, Cips, Tudor, Subsound Kru și Tasteful Indiecency. „Încercăm să ne adresăm tuturor gusturilor de la jazz, la disco, indie, pop, dub, techno sau house. Reprezentăm cam toate genurile. (…) Nu vrem doar un festival de nișă. E un festival cu muzică underground, de actualitate și muzică electronică, în principal. În al doilea plan vrem să promovăm DJ locali. Am ales ce am considerat noi că este mai calitativ și ceea ce credem noi că e reprezentativ”, spun organizatorii.

Din păcate festivalul a avut parte și de o veste proastă. Unul dintre headlinerii principali ai evenimentului, respectiv Foreign Beggars, nu va mai putea să ajungă la Timișoara. Totul, din cauza unor probleme birocratice, care nu-i permit unuia dintre membrii trupei să părăsească Regatul Unit. Totuși, organizatorii spun că se va un găsi un înlocuitor senzațional. Prețul pentru un abonament de două zile, cumpărat în avans, este 59 de lei. La fața locului abonamentul va costa 69 de lei, iar un pass de zi costă 39 de lei.

Program

Vineri, 2 octombrie
Scena Live:
ora 21 – Tasteful Indiecency
ora 22 – BAB
ora 23 – Exit OZ
ora 00 – Kalabrese
ora 02 – WhoMadeWho
ora 03 – Max Cooper
ora 05 – Premiesku
ora 06 – Punu

Scena doi
ora 23 – Dudu
ora 00:30 – Inflex, Mighty Boogie și Snow
ora 05 – Cips

Sâmbătă, 3 octombrie
Scena Live:
ora 21 – Subsoundkru
ora 22 – Open Source Trio
ora 23 – Broom
ora 00 – On-the-go
ora 01 – Subcarpați
ora 02:30 – artistul care îi va înlocui pe Foreign Beggars
ora 04 – Mighty Boogie
ora 05 – Tudor

Scena doi:
ora 23:30 – FDK, Eduardo și Ulises B2B Punu

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top