Primarul Nicolae Robu s-a certat din nou cu presa săptămâna trecută. Sau, să folosesc o formulă consacrată, cu o anumită parte a presei. De această dată, el n-a mai intrat în conflict, precum în urmă cu ceva timp, cu șefii de publicații, cu „ziariștii care stau pe terase și schimbă titlurile”, ci chiar cu acei jurnaliști acreditați la conferințele de presă ale Primăriei și PNL. Mai exact, cu cei cu care se vede de cel puțin două ori pe săptămână, ca să nu spun aproape zilnic. Nefiind martor la eveniment, mi-e greu să spun dacă ziariștii au avut dreptate absolută sau dacă primarul a avut. Dar cert e un lucru, și anume că primarul nu avea voie să se enerveze și să jignească. Chiar dacă în sinea lui a fost convins că dreptatea e de partea lui. Chiar dacă se crede nedreptățit, un om politic își înăbușă nemulțumirile și nu le exhibă în public. Ceea ce Robu n-a făcut, dând dovadă de nervozitate și chiar o anumită oboseală politică. Și asta în condițiile în care mai e ceva vreme până vor începe cu adevărat luptele pentru scaunul de primar al Timișoarei.
Și chiar dacă s-a produs răbufnirea (se mai întâmplă), primarul putea să încerce să rezolve situația, dar n-a făcut-o. În loc să continue un război cu presa – fiindcă asta face acum, inclusiv refuzând să dea informații despre activitatea primăriei – poate că trebuia să-și ia o mică pauză, să-și facă o introspecție, chiar retrospecție. Să caute unde a greșit și să admită că toți greșim, chiar și el. Mai mult, greșelile unora sunt mult mai importante decât ale altora, fiindcă de erorile unora depind viața multor oameni, iar dacă o precupeață la piață greșește restul, pierde doar un om câțiva bănuți.
Și poate că una din greșelile sale e faptul că se înconjoară cu un fel de gardă pretoriană care-i susură în ureche că e cel mai bun, cel mai frumos, deștept și harnic primar care a existat și va exista vreodată pe mapamond. Chiar și dacă ar fi așa, puțină smerenie nu strică niciodată. De exemplu, fostul primar Gheorghe Ciuhandu n-a făcut mai nimic 16 ani în Timișoara, dar a fost ales de patru ori, inclusiv pentru pioșenia afișată. Că în particular și Ciuhandu poate se credea omul providențial pentru Timișoara e o altă poveste. Robu, în schimb, afișează tot timpul o nu pot să-i spun aroganță, dar un fel de un ego supraevaluat, o atitudine a omului atoateștiutor, a celui care dă sfaturi, dar nu acceptă să le și primească. Împărații romani aveau în spatele lor un sclav care le amintea tot timpul: „Memento mori!” („Amintește-ți că ești muritor!”), tocmai pentru a rămâne cu picioarele pe pământ. Yes-manii lui Robu, inclusiv de la așa-zisa sa televiziune Facebook, fac taman contrariul, susurându-i la ureche: „Ești un zeu, iar cei care te critică nu merită nici privirea ta zeiască!”.
Primarul nu este la prima tinerețe și ar trebui să aibă o experiență de viață importantă. Așa că ar trebui să știe că nu toți cei care-l critică la un moment dat îi vor răul, la fel cum nu toți cei care-l slugăresc îi vor binele. Exemplul lui Iago nu a fost un lucru izolat, din contră Shakespeare l-a prezentat tocmai fiindcă era un fenomen. Continuând războiul cu presa, Robu a vorbit din nou despre „grupuri de interese nelegale” care ar sta în spatele unor publicații. Poate există și astfel de cazuri, dar în mod cert aceste „grupuri de interese” sunt mult mai în proximitatea sa decât a publicațiilor care-l nemulțumesc.(Nu i se pare nimic ciudat primarului că printre cei care-l slugăresc mai cu sârg sunt acei oameni care a doua zi dimineață după ce Ciuhandu a anunțat că nu mai candidează, s-au dus la el acasă să-l roage să se răzgândească?) În pofida realizărilor sale, și au fost destule, cum au existat desigur și promisiuni neonorate, Robu riscă mult. Riscă să piardă inclusiv ceea ce părea imposibil cu puțin timp în urmă, și anume scaunul de primar. Mă număr printre cei care susțin că PSD nu va avea primar în Timișoara în următoarele decenii.
Dar prin ceea ce face Robu acum parcă încearcă din răsputeri să contrazică această opinie și să le pună PSD-iștilor primăria pe tavă. Chit că aceștia nu fac absolut nimic și nici nu vor face ceva pentru acest oraș, ci doar pentru ei și ai lor. Robu face greșeala să se încreadă în niște sondaje făcute pe genunchi de un coleg de partid. Și, în funcție de starea sa de spirit, colegul să-i susure ba 80%, ba 90%, iar când e supărat, chiar și 110%. Dar, fără a fi un mare „internaut”, văd că Robu are probleme chiar pe terenul său, adică ar putea fi bătut exact cu armele sale, cu armele cu care PNL a câștigat și alegerile prezidențiale. Și mă refer la rețelele de socializare, unde s-ar putea ridica un val care să-l măture. Dacă Robu mai vrea să câștige un mandat de primar, totul depinde numai și numai de el. Nu depinde nici de un PSD impotent la nivel local, nici de „grupurile de interese”, nici de „o anumită parte a presei”. Dar pentru a reuși acest lucru, Robu trebuie să admită că e om și ca om e supus greșelii. Și mă repet: puțină smerenie nu strică niciodată!
Comentarii prin facebook