Licitatia de la Popa Sapca a fost contestata! Robu da vina din nou pe PSD

Încă una dintre licitațiile pentru lucrările pe care primarul Nicolae Robu ar fi vrut să le înceapă în această primăvară a fost contestată. După pasajul Jiul, a venit rândul licitației pentru strada Popa Șapcă. Edilul a anunțat, marți, că în ultimele minute în care se puteau depune contestații, „minunea” s-a întâmplat!

strada popa sapca2

Licitația pentru lărgirea pasajului Popa Șapcă s-a finalizat la jumătatea lunii martie, când s-a dat drumul, conform legii, perioadei de contestații după licitația electronică. Primarul Nicolae Robu spera, la vremea respectivă, ca procedura să nu fie contestată în ultimul moment, la fel cum s-a întâmplat la pasajul Jiul. „La Popa Șapcă s-a finalizat licitația, raportul procedurii este întocmit, cu toate avizele, inclusiv din partea experților de la Finanțele Publice. Acum începe perioada de 10 zile în care pot fi depuse contestații. Îmi doresc să nu se mai întâmple mizeria care s-a mai întâmplat la Jiul și la alte licitații cu boicotul la adresa Timișoarei”, spunea, pe 18 martie, Robu. Marți, 29 martie, edilul a anunțat că… a apărut contestația! „Fix după «rețeta» de la Jiul s-a depus contestația. Întâmplător, subcontractor la firma Moni Impex, care a depus contestația, este firma Technocer. Deci PSD nu are nicio implicare, că așa spun unii, că nu au voie să spună altceva, că nu mai primesc ce-și primesc? În ultimele minute ale celor zece zile, păi nu este ăsta boicot? Aștept ca instituțiile statului să intervină și să dea în vileag aceste structuri mafiot, grupuri de interes politico-economice care au facut atâta rău țării”, a declarat primarul Timișoarei. Conform acestuia, se solicită descalificarea tuturor ofertanților și reluarea procedurii de licitație, asta după ce a fost efectuată și procedura de licitație electronică. Strada Popa Șapcă va avea, la finalul lucrărilor, patru benzi, câte două pe sens, dar și piste de biciclete și trotuare moderne, urmând să fie extins și Bd. Antenei. Documentația de licitație pentru această lucrare a fost publicată pe SEAP în luna septembrie 2015. Valoarea estimată a investiției era de 44,2 milioane de lei, fără TVA. Termenul de execuție estimat de proiectant este de 18 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Administratorul Technocer este omul de afaceri Florin Maran, finul președintelui CJ Timiș, Titu Bojin. În decembrie 2014, acesta a fost trimis în judecată pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi uz de fals, după ce, împreună cu 13 complici, ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat de peste 12 milioane de lei. La finele anului trecut, Technocer și Moni Impex, o societate cu sediul în Hațeg, au ajuns în instanță, din cauza unei datorii pe care firma hunedoreană o avea către cea timișeană.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

pnl-ist a spus: (martie 29th, 2016 at 17:12 )

Are dreptate dl.Robu pentru ca Florin Maran este actionar atat la Tehnocer,Dateco dar si Moni impex Hateg dar cred ca e perdeaua lui Bojin si altii!

birlic a spus: (martie 30th, 2016 at 16:12 )

legislatia in materie e facuta in asa fel ,sa se poata incurca lucrurile,de ce nu se pedepseste cu contraventie la nivelul unor procente din valoarea contractului ,aplicata contestatarului de catre instanta daca pierde ,plus….alte pierderi colaterale.sa mai vedem atunci influiente politice ,ca de acum instantele sunt tot mai greu de influientat ,politic

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Top