Surse: Nici un antrenor care se respecta nu va semna cu Poli Timisoara!

Cosmin Contra, Ioan Andone, Petre Grigoraş şi Dorinel Munteanu au refuzat oferta de a antrena Poli Timişoara, după ce Florin Marin a fost demis. Problemele financiare, vestiarul plin de jucători nemulţumiţi şi criza de la nivelul conducerii au fost principalele motive invocate de cei patru antrenori când au spus „pas” ofertei.

poli viitorul1

În aceste condiţii, noua conducere a clubului a luat în considerare alte piste, de această dată fiind tatonaţi antrenori mai slab cotaţi, dar şansele să se lovească de alte refuzuri sunt la fel de mari, dacă ţinem cont de faptul că mult discutata criză prin care trece clubul din Liga I este la fel de actuală. „Nici un antrenor care se respectă şi ţine la blazonul său nu va accepta oferta de a antrena Poli Timişoara. Mă doare să afirm asta, dar acesta e cruntul adevăr. Iosif Rotariu pregăteşte echipa, până la numirea noului antrenor, dar şi el a vrut să plece de la echipă, la începutul acestei săptămâni. În condiţiile actuale, cu un vestiar care stă pe un butoi de pulbere, este imposibil de antrenat echipa şi de îndeplinit obiectivul, care este evitarea retrogradării”, ne-a precizat o sursă din cadrul clubului timişorean.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

caraneanul a spus: (martie 24th, 2016 at 17:36 )

nu ar fi mai bine ca achipa sa fie antrenata de intaiul statator al timisoarei, cel mai …. puteti pune orice doriti. el se pricepe la toate, iar daca pierd jucatorii vor fi papagali. daca se va castiga un meci, al cui merit credeti ca va fi?

asy a spus: (martie 24th, 2016 at 17:58 )

A mai ramas unul,Velcea.

INO a spus: (martie 24th, 2016 at 18:27 )

NOW! WHAT! ! ??MAI ÎNTÂI JUCĂTORI SĂ JOACE FOTBAL SĂ ÎȘI MERITE BANI! PÂNĂ ACUM ÎNCĂ NU AU DEMONSTRAT NIMIC! ȘI BINEÎNȚELES CĂCI VELCEA POATE ANTRENA ECHIPA! ȘI ESTE O PROVOCARE SĂ O SALVEZE DE LA RETROGRADARE! ASTA DACĂ ALȚI NU VOR! DEȘI CEVA ESTE STRANIU! ?VIN CEVA BANI ȘI VĂ SPUN EU CĂCI TOȚI ANTRENORI SUNT DE KKT !ÎN PRINCIPIU GRIGORAȘ ȘI MULȚESCU DA! ÎN REST LA CEILALȚI NU EXISTAU ȘANSE REALE PENTRU SALVARE!
DECÂT DORINEL ORI NICULESCU MAI BINE VELCEA! ESTE EL OLTEAN DAR MĂCAR ȘTIE CUM STAU LUCRURILE LA POLI! POATE SĂ FIE ȘANSA LUI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sam a spus: (martie 24th, 2016 at 19:11 )

250000 de mii de euro…..asta e suma care mai trebuie adunata pt a rezolva criza financiara provocata de neosecuristi la poli eu vreau sa cred ca mai sunt in tara asta oameni cinstiti cu dare de mana,care au inteles cine sunt cei ce vor sa distruga acest brandsi au curaj sa-i infrunte

Suporter a spus: (martie 24th, 2016 at 21:35 )

Ar fi o varianta si velcea in ultima clipa sai demonstreze la robu ca sa grabit cand la schimbat dar cred ca robu ar muri de ciuda daca lar pune si ar salva echipa

++ a spus: (martie 24th, 2016 at 23:06 )

s-o antreneze Titu Bojin, declansatorul crizei.

sam a spus: (martie 25th, 2016 at 07:21 )

psd este un partid cu doua fete…..dar criza la poli a fost declansata, pt a cata oara, de NAIVITATEA primarului robu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun

Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Păcătoşi! Eşec greu de digerat într-un meci în care s-au ratat multe şanse de salvare

CSC Dumbrăviţa a pierdut meciul disputat azi, la Mioveni, cu FC Argeș, în penultima etapă a play-out-ului din Liga 2. Alb-violeții s-au impus cu 1-0, prin golul lui Valentin Buhăcianu, în vreme ce alb-verzii au ratat un penalty în minutul 82, prin Răzvan Ghinescu. Echipa bănăţeană a arătat azi mult mai hotărâtă decât în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Păcătoşi! Eşec greu de digerat într-un meci în care s-au ratat multe şanse de salvare
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa a pierdut meciul disputat azi, la Mioveni, cu FC Argeș, în penultima etapă a play-out-ului din Liga 2. Alb-violeții s-au impus cu 1-0, prin golul lui Valentin Buhăcianu, în vreme ce alb-verzii au ratat un penalty în minutul 82, prin Răzvan Ghinescu. Echipa bănăţeană a arătat azi mult mai hotărâtă decât în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Păcătoşi! Eşec greu de digerat într-un meci în care s-au ratat multe şanse de salvare
Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara
Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent. Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024
Vinerea Mare reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi a fost pus în mormânt. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă toată ziua. Postul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vinerea Patimilor, zi de post negru
Baschetbaliștii de la SCM Timişoara dispută cu începere de astăzi ultima serie din play-out. Ei vor înfrunta CS Vâlcea 1924, în disputa pentru locul al treisprezecelea. Seria este programată după sistemul „două din trei”, cu primul meci astăzi, de la ora 19.00, la sala Traian din Rm. Vâlcea. Partida va fi arbitrată de Matei Bănică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare
Pe lista de cumpărături şi cadouri de Paște nu trebuie să lipsească florile sau aranjamentele florale. Florăriile Horticultura vă aşteaptă cu aranjamente pascale și specii variate de plante la ghiveci. Sunt atât plante colorate, precum Kalanchoe, Guzmania, Saint Paulia, cât și plante decorative prin frunze, precum Dracaena, Philodendron, Sansieveria și multe altele. Prețurile încep de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura vă oferă cele mai colorate şi înmiresmate cadouri de Paşte/Foto
În cadrul cercetărilor privind persoanele implicate în activitatea de migrației ilegală din noaptea de 1 mai, s-a constat faptul că un cetățean român, șofer de taxi, a transportat din municipiul Timișoara, migranții și pe cele trei călăuze afgane, până în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad. Totodată, ieri dimineață, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un şofer de taxi, principalul ajutor pentru traficanţii de migranţi, care au şi rănit doi poliţişti de frontieră
Top