Robu, suparat pe Directia de Urbanism: Andreea Stanila mai sta, Alin Moga a fost retrogradat

Primarul Nicolae Robu este nemulțumit de cea pe care, în mai, a numit-o interimar arhitect-șef al Timișoarei. Edilul nu se gândește încă s-o schimbe pe Andreea Stănilă, dar a dat totuși pe cineva afară. Serviciul Certificări și Autorizații de la Direcția de Urbanism a rămas fără șef.

Nicolae Robu,primarul Timisoarei 04

În luna mai 2016, primarul Nicolae Robu a instalat-o ca arhitect-șef interimar pe Andreea Stănilă, o tânără care avea, la vremea aceea, 29 de ani. Anterior, aceasta fusese ocupată, tot prin numire, de Sorin Ciurariu, care i-a luat locul lui Ciprian Cădariu, care și-a dat demisia în decembrie 2015. Stănilă era consilier asistent la Biroul Reabilitare și Conservare Clădiri Istorice. „Este absolventă a Facultății de Arhitectură a Universității Politehnica, cu studii de masterat în Italia. După toate aprecierile pe care le-am găsit la adresa ei, este o arhitectă foarte bună. Am încredere în tineri și vreau s-o învestesc în această poziție, cu titlu interimar”, declara, în mai, Robu. Lucrurile n-au mers însă, se pare, așa cum și-a dorit edilul. „Am avut o discuție cu Andreea Stănilă, în care i-am spus că sunt nemulțumit de felul în care funcționează Direcția de Urbanism. Trebuie eu să văd că pică bucăți de pe clădiri, de exemplu. Am emis și o notă internă prin care am cerut direcțiilor să facă o situație a actelor intrate și nerezolvate. Deși termenul a expirat de câteva săptămâni, de la Direcția de Urbanism nu am primit nimic. Am înțeles și că domnișoara Stănilă. Îmi semnalează atât cetățenii, cât și firmele că au mari dificultăți pe filiera emiterii de certificate de urbanism, de autorizații de construire sau de demolare. Nu am demis-o pe Andreea Stănilă și nu intenționez să fac acum acest lucru. Repet, am avut o discuție în care i-am spus ce mă nemulțumește. Dacă ea dorește să plece, e altceva”, ne-a declarat Nicolae Robu. Totuși, edilul a făcut o modificare la Direcție de Urbanism. „Am făcut însă o schimbare, l-am eliberat din funcție pe Alin Moga. Acesta se ocupa de Serviciul Certificări și Autorizații”, mai spune Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

abc a spus: (noiembrie 14th, 2016 at 13:41 )

Abia acum vezi ca pica bucati de pe cladiri?

din mehala a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 12:58 )

catranitu’ se pare ca nu stie vorba aia romaneasca ; cum e turcu asa-i pistolul ” ! asta e schimbarea si innoirea cu ,,competenti ” liberali d’ai robului ….. ce mie si cu alinutza , vai de capul vostru de bieti idioti care faceti umbra acestui oras – demisia avanitza mizerabila !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara. Aceasta, pentru că organizația nu și-a atins scopul, iar plata unei cotizații nu se mai justifică. Deși organizația trebuia să ajute la realizarea în comun a unor proiecte, fie de dezvotare a infrastructurii, fie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Economic vezi arhiva Economic

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului președinte, Florica Chiriță, în funcția de președinte al instituției, pentru mandatul 2026-2031. La lucrările Adunării Generale au fost prezenți 63 de membri, toți prezenți prin mandat, din care 61 cu drept de vot. În debutul intervenției sale, președintele reales a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului președinte, Florica Chiriță, în funcția de președinte al instituției, pentru mandatul 2026-2031. La lucrările Adunării Generale au fost prezenți 63 de membri, toți prezenți prin mandat, din care 61 cu drept de vot. În debutul intervenției sale, președintele reales a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul
Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara. Aceasta, pentru că organizația nu și-a atins scopul, iar plata unei cotizații nu se mai justifică. Deși organizația trebuia să ajute la realizarea în comun a unor proiecte, fie de dezvotare a infrastructurii, fie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara
Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o firmă, pe spațiul verde, pe Calea Aradului. În urma verificărilor efectuate de municipalitate pe Calea Aradului, un restaurant a transformat o porțiune din aliniamentul verde al bulevardului într-o parcare destinată clienților, anunță municipalitatea. Din cele transmise de primărie, respectiva parcare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO
Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate acum în paragină, să le repare, iar ulterior să le dea înapoi primăriei. Vizate sunt ștradurle Termal și Uszoda, Grădina de Vară din centrul orașului, și Ceasul Floral. Alfred Simonis spune că municipalitatea va refuza oferta. Le preluăm noi, le...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii
În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în localitatea Urseni. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, o autosanitară SMURD și 11 pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara. În accident a fost implicat un automotor, în care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională a Femeii prin tururi ghidate gratuite dedicate publicului feminin, în cadrul expoziției „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”. Tururile vor avea loc în zilele de 28 februarie – 1 martie și 7–8 martie, cu trei sesiuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Național de Artă Timișoara oferă tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie
Luni, primarul comunei Şag, Flaviu Roşu, a semnat autorizația de construire pentru noua grădiniţă din zona Mănăstire, un moment important care permite recerea la următoarea etapă. În perioada următoare va fi demarată procedura de licitație pentru execuție, astfel încât lucrările să poată începe cât mai curând. “Așa cum am spus acum câteva zile, vă vom...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou pas pentru construirea noii grădinițe din Șag. A fost semnată autorizația de construire
Lugojul devine, la final de februarie și început de martie, gazda primelor două etape, pline de culoare și farmecul neuitat al tradiției, din cadrul Festivalului–Concurs „Lada cu Zestre”, a XIX-a ediție, eveniment organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș și în parteneriat cu primăriile și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se „deschide” pe malul Timișului. Lugojul găzduiește prima etapă a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre”
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara este implicat, în această perioadă, alături de alte instituții medicale din țară, în derularea a două programe naționale de screening oncologic, dedicate depistării precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin. Programele vizează creșterea accesului la servicii de prevenție, diagnostic timpuriu și informare pentru populația eligibilă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Clinicile Noi”, partener în implementarea unor programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.