DNA a anunțat oficial miercuri lista bunurilor președintelui PSD, Liviu Dragnea, asupra cărora s-a pus sechestru asigurator. Fiindcă acestea nu acoperă prejudiciul din dosarul Tel Drum, procurorii fac demersuri pentru a identifica și bunurile ascunse ale celui care întreaga viață a fost bugetar.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, marți seară, la sediul DNA, pentru a fi anunțat că i s-a pus sechestru asigurator pe mai multe bunuri, pentru a fi acoperit prejudiciul din dosarul Tel Drum, estimat la peste 127,5 milioane de lei. Procurorii au instituit sechestru asigurator pentru următoarele bunuri
- un teren situat în municipiul Turnu Măgurele, jud. Teleorman, cu suprafața de 2.913 mp și construcția aferentă acestuia
- un apartament situat în Turnu Măgurele, cu suprafața de 80 mp
- două autoturisme (Skoda Superb și BMW X5)
- suma de 630.000 lei dobândită prin promisiune de vânzare cumpărare
- suma de 280.000 lei dobândită cu titlu de chirie în anii 2015 și 2016, în baza unui contract de închiriere
DNA a pus sechestru asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terți, cu orice titlu, în patru conturi bancare deținute de Liviu Dragnea și asupra sumelor de bani datorate, cu orice titlu, acestuia de către terțe persoane (inclusiv suma de 80.710 euro și suma de 460.110 lei datorate de o societate comercială din Turnu Măgurele, precum și suma de 10.500 lei datorată de organizația județeană Teleorman a unui partid). De asemenea, anchetatorii au instituit sechestru asupra acțiunilor și părților sociale deținute în cadrul persoanelor juridice de drept privat ce urmează a fi identificate. Deoarece bunurile asupra cărora DNA a dispus sechestru nu acoperă, ca valoare, prejudiciul din dosarul Tel Drum, procurorii anticorupție fac demersuri pentru „identificarea altor bunuri”, se arată într-un răspuns al DNA la o solicitare făcută de Digi 24. Trebuie amintit că Liviu Dragnea a dobândit toate aceste bunuri, în condițiile în care întreaga viață a fost bugetar.
Comentarii prin facebook