DNA: Dragnea controleaza Tel Drum. Cinci capete de acuzare pentru seful PSD

Președintele PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal pentru fapte săvârșite în perioada în care era șef al CJ Teleroman. Procurorii DNA susține că el este cel care controlează celebra firmă Tel Drum. Ei au colaborat în această anchetă cu reprezentanții Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au anunțat oficial că au început urmărirea penală față de Liviu Dragnea, Marian Fișcuci, Petre Pitiș, Florea Neda, Florian Ion, Mugur Bățăuș, Victor Piperea, Daniel Neagoe și Marin Predescu. La data faptelor anchetate, Dragnea este președinte al CJ Teleorman, Fișcuci era acționar majoritar la Tel Drum, iar ceilalți suspecți erau angajați fie la instituția publică, fie la firma respectivă. Conform DNA, Dragnea este suspectat de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

„Prezentul dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă) transmise la data de 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni, între care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene (…) Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, a inițiat un grup infracțional organizat care acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri. Grupul inițiat în anul 2001 are ca principal scop obținerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, precizează comunicatul emis de DNA.

„Activitatea de pregătire și modul de acțiune al grupului organizat a impus, în principal, următoarele etape:

  • Privatizarea Tel Drum SA și transferarea acestei persoane juridice din proprietatea Consiliului Județean Teleorman în sfera de influență și control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse
  • Achiziționarea, în patrimoniul Consiliului Județean Teleorman, atât din fonduri ale acestei unități administrative teritoriale cât și prin obținerea unui credit bancar, a unui utilaj (tren reciclator – stabilizator la rece in situ) de o valoare foarte mare (30 miliarde ROL) care apoi a fost închiriat și ulterior înstrăinat către Tel Drum SA, ulterior privatizării acestei societăți comerciale
  • Acordarea, în perioada 2002-2005, a lucrărilor de reabilitare și întreținere a structurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Județean Teleorman, către Tel Drum SA, fără a exista o procedură concurențială de atribuire, deși societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat
  • Crearea și implicarea în activitatea infracțională a unui număr mare de societăți comerciale controlate de membrii grupului infracțional organizat, astfel încât acestea să poată fi interpuse în procedurile de atribuire a contractelor publice, să fie utilizate pentru crearea de circuite comerciale și financiare și să fie asigurat transferul beneficiilor materiale către membrii grupului infracțional organizat
  • Asigurarea câștigării de către Tel Drum SA a contractelor de lucrări finanțate din fonduri publice, în special în cazul Consiliului Județean Teleorman, prin folosirea influenței de care se bucurau membrii grupului infracțional organizat și de funcțiile ocupate de unii dintre aceștia, prin furnizarea informațiilor confidențiale privind licitațiile publice înainte de momentul publicării anunțurilor și prin inserarea condițiilor restrictive în caietele de sarcini (utilajul pe care Consiliul Județean Teleorman l-a înstrăinat către Tel Drum SA era unul dintre criteriile de calificare în cazul lucrărilor de reabilitare a drumurilor județene)

  • Obținerea în mod preferențial și fraudulos de finanțări din bugetul național, prin intermediul suspectului Liviu Dragnea Nicolae și obținerea în mod nelegal de fonduri din bugetul Uniunii Europene prin furnizarea de documente false și inexacte, atât în cazul în care beneficiarul fondurilor era într-o primă etapă unitatea administrativ teritorială (care ulterior direcționa fondurile către Tel Drum SA) cât și în cazul în care beneficiarul fondurilor era în mod direct una dintre societățile comerciale controlate de membrii grupului infracțional organizat (…)
  • Furnizarea de fonduri pentru formațiunea politică din care Liviu Nicolae Dragnea face parte, prin donații ale membrilor grupului infracțional organizat și ale societăților controlate de aceștia”, mai scrie în același document, care poate fi consultat integral aici.

Liviu Dragnea a fost, luni dimineață, la DNA, unde a stat aproximativ 30 de minute. El a fost susținut din stradă de mai mulți membri PSD, inclusiv secretarul general Marian Neacșu, vicepremierul Paul Stănescu și parlamentarii Claudiu Manda și Andreea Cosma. Jandarmii au făcut cordon în jurul liderului social-democrat, astfel încât jurnaliștii să nu se poată apropia prea mult. Mai trebuie spus că, deoarece faptele datează din perioada 2009 – 2010, când Dragnea era președinte al CJ Teleorman, ancheta DNA nu poate fi stopată de parlament.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

-- a spus: (noiembrie 13th, 2017 at 19:41 )

are o problema.

Claudiu a spus: (noiembrie 13th, 2017 at 20:51 )

Sper ca PSD va disparea din politica romaneasca. M-am saturat de jigodiile astea ordinare! Cat le mai permitem sa-si bata joc de noi?

Ron a spus: (noiembrie 13th, 2017 at 22:52 )

Bulangiul ăsta hoț și semi-analfabet din Teleorman trebuie trimis urget acolo unde-i este locul: după gratii. Sper să ajungă acolo și să petreacă mulți, mulți ani. Să dispară naibii cu totul în sistemul penitenciar pentru că ne-am săturat deja de manevrele lui penale, de furăciunile lui ordinare. A încălecat Teleormanul, jefuindu-l la sânge, iar acum se pregătea să facă la fel cu întreaga țară. Nu putem permite unui ordinar și unui penal infect ca Dragnea să-și continue manevrele și existența în deplină libertate, imun la toate. Și PSD-ul, o adunătură de mincinoși, hoți și proști grămadă trebuie să dispară de pe scena politică. Ar fi grozav să dispară odată cu Dragnea, însă PSD-ul are „electoratul” său fidel, amărăștenii sărăciți, flămânzi și săraci și cu duhul care pentru pomenile la găleata de plastic votează cu această structură a crimei organizate la toate alegerile, nebăgând de seamă că trăiesc în mizerie și datorită mafiei politice. Oricum, Dragneo, sper să nu mai apucăm Crăciunul cu tine în funcție, nici cu tine în libertate. Să dea Domnul să petreci vreo 30 de revelioane pe după gratii, nemernicule!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.