Firmele timișene cu activitate în industria modei, cu tot ce înseamnă ea, sunt invitate la un târg important în domeniu, care va avea loc în Turcia. Sunt de îndeplinit câteva condiții, dar acestea nu sunt foarte restrictive.
Apa rece oprita in zona Soarelui-Martirilor
Aquatim anunță că luni, 12 februarie, între orele 9 și 14, va întrerupe furnizarea apei reci pe străzile Victor Gaga, Eduard Beneș și Mareșal Constantin Prezan, între străzile Uranus și Bd. Sudului, pentru executarea unei lucrări de extindere a rețelei de apă pe strada Victor Gaga. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca…
Intreruperi de curent
E-Distribuție a programat luni, 12 februarie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Corneliu Baba nr. 11, Bd. 16 Decembrie nr. 33, orele 9 – 17; Cernăteaz – str .Trandafirilor nr. 1, Murani nr. 215, Leucușești (p), Ictar Budinț (p), Dudeștii Vechi – montare SM la clienții individuali, Cenad (p), orele 9 – 17.
Leii, in semifinalele Cupei Romaniei dupa un meci senzational cu Sibiul
Nu mai puțin de trei reprize de prelungiri au fost necesare pentru a se face diferența între BC SCM Timișoara și CSU Sibiu, meci disputat în sferturile de finală ale Final Eight-ului de la Sfântu Gheorghe. Timișorenii au reușit calificarea, impunându-se cu 103-101, terminând meciul fără patru jucători.
CJ Timis isi voteaza bugetul. Cum se impart banii
Consilierii județeni se întrunesc luni, 12 februarie, în ședință extraordinară, pentru a vota bugetul pe 2018. Și în acest an, cele mai importante, măcar la nivel declarativ, sunt investițiile. Anul trecut, CJ Timiș a avut un excedent bugetar de peste 40 de milioane de euro, așa că, în acest an, instituțiile din subordinea CJ nu-și vor mai putea gestiona singure lista de investiții.
Branzeturi si delicii cu lavanda din Timis, pe Harta Fermelor din Romania
Știai că în Timiș poți cumpăra brânzeturi italienești de cea mai bună calitate, făcute în mod tradițional, sau diverse produse din lavandă de pe o plantație eco? Două afaceri locale sunt incluse pe harta PlatFerma, care reunește deopotrivă fermieri și pofticioși, spre avantajul tuturor.
Pescari, pregatiti-va! Cea mai mare expozitie din vestul Romaniei sta sa inceapa
Cea mai mare expoziție dedicată celor pasionați de pescuit din partea de vest a țării are loc la finele lunii februarie, la Timișoara. Timp de trei zile veți găsi acolo tot ce aveți nevoie pentru hobby-ul vostru. Intrarea este liberă.
Foisoarele dintre blocuri, spaima pensionarilor. Va disparea si ultimul din zona Soarelui
Ar fi fost frumos să avem foișoare printre blocuri, unde să stăm la aer. Asta promitea în 2015 primarul Nicolae Robu, care spune acum că ideea n-a fost una de succes. Tinerii n-au reușit să se înțeleagă cu timișorenii mai copți, așa că s-a lăsat cu reclamații la poliție.
Robu intreaba timisorenii ce cred despre gratuitati la transport in comun. Pe Facebook
Cine vreți să beneficizeze în continuare de gratuitate pe transportul în comun? Primarul Nicolae Robu a dat drumul unui nou sondaj pe Facebook, în care își întreabă prietenii cum văd ei situațiile de acest gen. Asta, în condițiile în care, în ultimele luni, situația STPT/RATT n-a fost deloc una roză.
Daca Ministerul Apararii nu da garnizoana catre CJ Timis in 2018, n-are rost s-o dea mai tarziu
Promisiuni și atât. Momentan cu atât s-a ales CJ Timiș, care a cerut încă de anul trecut de la Ministerul Apărării vechea garnizoană din Piața Libertății. Aceasta ar urma să devină Muzeul Revoluției, însă nu peste multă vreme ar putea fi prea târziu.
Vrei sa fii vedeta populara? Hai la preselectie
„Vedeta populară,” showul de folclor de la TVR, va avea și al doilea sezon. Televiziunea națională anunță o serie de preselecție pentru îndrăgita emisiune de divertisment. Una dintre ele va avea loc la Timişoara, spre finele lunii februarie.
CJ Timis afla in martie daca primeste bani de la UE pentru maternitatea de la Judetean
Maternitatea de lângă Spitalul Județean mai are de trecut un ultim hop înainte de a primi bani de la UE. E încă unul dintre proiectele anunțate de multă vreme de CJ Timiș și care ar trebui aprobat la finanțare în câteva săptămâni. Șantierul va începe, în cel mai fericit caz, în 2019.
Propuneri pentru o ingrijire adecvata a copiilor cu diabet: teste gratuite pentru tineri si centre zonale de monitorizare
Diabetul pediatric afectează peste 3.000 de copii și tineri din România, a căror viață depinde de injectarea cu insulină. Coaliția pentru Diabet Pediatric propunele unele soluții astfel încât copiii și tinerii cu diabet de tip 1 din România să aibă parte de o îngrijire adecvată.
Castelul Huniade, poveste fara sfarsit. Expertiza de anul trecut n-a facut lumina, salvarea ar putea veni de la UE
Situația Castelului Huniade este în continuare complicată. Nici măcar expertiza comandată de CJ Timiș nu a reușit să lămurească lucrurile acolo și se așteaptă completări. Vestea bună ar fi că o parte din vechiul castel ar putea fi refăcută totuși cu fonduri europene.
Se semneaza contractul pentru largirea drumului spre A1, prin Dumbravita. Aproape 60 de milioane de lei de la UE
Proiectul de lărgire la patru benzi a drumului care duce de la Timișoara la Dumbrăvița și apoi spre Giarmata și autostradă va fi semnat în următoarele două săptămâni. E un pic în întârziere, dar e încă în grafic, după ce Primăria Timișoara a plătit și penalitățile către Ministerul Dezvoltării.
Robu: E irational sa facem sala polivalenta in Giroc. Ar trebui sa intervina procurorii
Compania Naționala de Investiții face sală polivalentă în Giroc? Nu-i nimic, face primăria una în Timișoara! Primarul Nicolae Robu spune însă că poate n-ar fi rău ca niște procurori să vadă ce fel de interese se ascund în spatele terenului de la Giroc. Pe de altă parte, el e dispus să dea teren în Timișoara către CJ Timiș, doar ca sala să nu fie în afara orașului.
Prima reactie a lui Robu dupa infrangerea cu Voluntariul: a scos din nou cutia milei
Imediat după meciul pierdut cu Voluntariul, la finalul căruia a dat ordin să nu-l mai vadă pe Neagu pe teren, patronul neoficial al lui Poli, Nicolae Robu, a apelat din nou la „cutia milei”.
Se da startul inscrierii in clasa pregatitoare. In Timis, 262 clase cu peste 5.800 de elevi
În mai puțin de o lună începe înscrierea în clasa pregătitoare. În Timiș sunt propuse peste 260 de clase pregătitoare, iar Ministerul Educației supune consultării publice propunerile calendarului de înscriere și metodologia.
Sfaturi anti-gripa de la specialisti: Vaccinati-va si nu luati medicamente dupa ureche
Nu luați medicamente fără recomandarea medicului și prezentați-vă la doctor când apar semne ale îmbolnăvirii cu virusul gripal sau aveți o viroză de sezon. Asta vă recomandă specialiștii de la Ministerul Sănătății. În Timiș s-a înregistrat deja un caz de gripă – un copil de doi ani care este internat la Spitalul „Victor Babeș”
Mici artisti din Timis vor expune la Muzeul Catedralei Mitropolitane icoane pictate pe sticla
La Timișoara a avut loc a IV-a ediție a atelierului-concurs județean de pictură pe sticlă, intitulat „Icoana – Poartă spre Rai”. 200 de elevi din au participat la concurs, iar icoanele premiate vor fi expuse la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, în perioada 25 februarie – 25 martie.