Senzațional, PSD organizează miting împotriva… PSD! Că doar nu pentru susținerea „abuzaților” Mazăre, Udrea și clanul Clămparu

Așadar, ca să le arate judecătorilor de la Înalta Curte care urmează să-i decidă soarta ce forță are el în țara asta, Liviu Dragnea a pus de-un miting chiar în perioada în care ar trebui dată sentința în ceea ce-l privește. Nu spun că PSD a decis organizarea mitingului, fiindcă partidul a ajuns un biet maț gros atârnat de primul teleormănean al țării. Ce dovadă mai bună că partidul nu cârtește în fața lui Dragnea decât aroganța numirii unei mături (inclusiv la înfățișare) în fruntea guvernului. Doar motivul mitingului a fost schimbat din nou. Se știe, inițial era vorba de susținerea „familiilor tradiționale” Dragnea și Tăriceanu. Se pare însă că multor PSD-iști li se părea prea proastă gluma pentru a da curs unei astfel de invitații. Chiar luați cu arcanul. Apoi a fost vorba de susținerea premierului Dăncilă. Dar nu se știa ce pancarte să se poarte: „He-He! Prostia salvează România”; „Jos Limba română! Sus imunoglobina”; „Orice membru PSD îi place de Dăncilă” etc.

Ca atare, în final s-a ajuns la un miting de protest față de… abuzurile din Justiție. Chiar așa, PSD s-a săturat până peste cap de abuzurile din zona Justiției. Ca, de exemplu, de faptul că niște politruci PSD-iști, ex-PCR-iști, de la Curtea Constituțională fac pipi pe 6,3 milioane de voturi, făcând din președintele Iohannis un notar care să semneze pohtele teleormăneanului. Nici mai mult, nici mai puțin, această gașcă a schimbat de capul ei sistemul semi-prezidențial cu unul teleormăneano-parlamentar, fără însă să fie modificată Constituția. Și asta în timp ce principalul organism care ar trebui să se ocupe de Justiție, CSM, este trecut sub acoladă. Pentru mulți care nu înțeleg ce se întâmplă, aici nu mai e vorba de Laura Kovesi, că oricum e la final de mandat.

E vorba de faptul că PSD se pregătește să intre cu tancul peste Justiție. Exact la fel ca strămoșii săi bolșevici veniți din Uniunea Sovietică. (Probabil tot de la ei, „Davai ceas!”, are și teleormăneanul aplecarea pentru ceasuri.) Or, ce abuz mai mare în zona Justiției poate exista decât acela ca politicul să controleze puterea judecătorească. Nu mai vorbesc de penibila slugă Tudorel Toader, care vorbește deja de „liste negre” cu magistrați care i-au trimis în pușcării pe hoții și borfașii de partid. Curat anii 50! Și sunt multe alte elemente care ne demonstrează că România se transformă pe zi ce trece într-o Republică Teleorman, în care magistrații nu sunt altceva decât slugile politicului. Prin urmare, a vorbi despre un miting împotriva abuzurilor în Justiție e echivalent cu un miting împotriva PSD, partid care a început aceste abuzuri.

Dacă nu asta le-a fost gândul la organizatori (mă rog, organizator), există o singură alternativă. Dar asta ar transforma mitingul „contra” într-unul „pentru”. Adică pentru adevărații „abuzați” de ticăloasa Justiție din România. Respectiv, Elena Udrea, Radu Mazăre, Sebastian Ghiță, Alina Bica etc. Și, cu voia dvs, ultimul pe listă, Liviu Dragnea. Dar până a junge la el, mai trebuie amintiți și bravii membrii ai clanurilor Corduneanu, Clămparu, Cămătaru, Ștoacă, Duduianu, Bercea Mondial etc., mulți dintre ei ajunși în spatele gratiilor. Evident, în urma unor grave „abuzuri” ale Justiției. Care trebuie neapărat combătute prin mitingul de sâmbătă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Radu Moraru a spus: (iunie 5th, 2018 at 15:54 )

Total de acord cu esenta articolului. Mai putin cu limbajul. Expresii de genul: biet maț gros … sau aroganța numirii unei mături (inclusiv la înfățișare) în fruntea guvernului, mi se par deplasate. Mai ales ca in cazul celei de-a doua expresii vorbim despre o doamna. Nu conteaza cine e si cum e.

 
Poli 21 a spus: (iunie 5th, 2018 at 16:25 )

Pe cind eram elev, notiunea de DOAMNA era rezervata unor adevarate doamne si nu analfabetelor.

 
Radu F. Calistrat a spus: (iunie 5th, 2018 at 16:26 )

O doamnă tovarășă! Frumos.

 
birlic a spus: (iunie 6th, 2018 at 10:01 )

Probail erai elev la seral, neam prost care esti pe persoana fizica!

 
anteconbega a spus: (iunie 6th, 2018 at 14:29 )

Bătrânul tipograf Imi A. susţinea mai ieri că Veronica Vasilica din Videle, întrebată dacă ştie cine sunt naşii Papei de la Roma, a răspuns, senină: „Cum să nu! Papanaşii!”. „Dar neamurile Papei?”, fu a doua întrebare. „Ei, na, cine nu ştie?!”, se miră, doct, Veorica Vasilica, după care răspunse ca un academician în devenire: „Paparudele!”

 
cetatean a spus: (iunie 9th, 2018 at 09:24 )

„Doamna” este orice femeie, pana demonstreaza contrariul. Este pusa acolo ca sluga, accepta sa fie preshul lui Dragnea, stie ca e depasita de situatie dar ii place sa stea acolo din trufie. Doamna nu mai este, pentru ca s-a descalificat singura. In orice democratie trebuie respectate drepturile omului indiferent de cine/ce/cum este, dar respectul se castiga.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Aeroportul International Timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție importantă făcută de CJ Timiș pentru un nou corp de clădire la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj

Investiție importantă făcută de Consiliul Județean Timiș pentru un nou corp de clădire al Centrului Școlar pentru Educația Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj. Nu mai puțin de 800.000 de lei au fost destinați pentru această construcție. Noua clădire construită este destinată în principal terapiilor copiilor cu deficiență mintală. De asemenea, a fost achiziționat un microbuz...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție importantă făcută de CJ Timiș pentru un nou corp de clădire la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj
Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Asociaţia Pro Infrastructură despre Răzvan Cuc: „O ciorbă proastă reîncălzită”

Remaniat de PSD din fruntea Ministerului Transporturilor pentru incompetenţă, Răzvan Cuc este noua propunere a PSD pentru acelaşi minister. Asociaţia Pro Infrastructură consideră că această nominalizare este extrem de nocivă, catalogând-o drept „o ciorbă proastă reîncălzită”. Asociaţia Pro Infrastructură consideră că şansele ca lucrurile să se schimbe în bine la nivelul infrastructurii sunt egal cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociaţia Pro Infrastructură despre Răzvan Cuc: „O ciorbă proastă reîncălzită”
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Simona merge în sferturi la Dubai! Nu a impresionat, dar şi-a făcut datoria, iar în martie poate redeveni lider mondial

Simona Halep, care a început această săptămână pe locul secund a trecut de Lesia Tsurenko (23 WTA), 6-3, 7-5, în optimi, la Dubai. Românca a obţinut a 10-a victorie pe 2019, s-a calificat în faza sferturilor de finală şi îşi aşteaptă adversara din partida Aryna Sabalenka – Belinda Bencic. Simona Halep a învins-o pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simona merge în sferturi la Dubai! Nu a impresionat, dar şi-a făcut datoria, iar în martie poate redeveni lider mondial
CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Atracţie „dulce” în clădirea de birouri UBC 1 din ansamblul Openville: cofetăria Montecatini / FOTO

De curând, timişorenii iubitori de dulce pot savura delicioasele deserturi marca Montecatini într-o nouă locaţie, situată la parterul clădirii de birouri United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul mixt Openville. Cu un design plin de culoare, Montecatini îi îmbie pe pofticioși cu prăjituri, torturi, produse de patiserie, sandwich-uri şi salate proaspete făcute din ingrediente...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atracţie „dulce” în clădirea de birouri UBC 1 din ansamblul Openville: cofetăria Montecatini / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Simona Halep, care a început această săptămână pe locul secund a trecut de Lesia Tsurenko (23 WTA), 6-3, 7-5, în optimi, la Dubai. Românca a obţinut a 10-a victorie pe 2019, s-a calificat în faza sferturilor de finală şi îşi aşteaptă adversara din partida Aryna Sabalenka – Belinda Bencic. Simona Halep a învins-o pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simona merge în sferturi la Dubai! Nu a impresionat, dar şi-a făcut datoria, iar în martie poate redeveni lider mondial
Remaniat de PSD din fruntea Ministerului Transporturilor pentru incompetenţă, Răzvan Cuc este noua propunere a PSD pentru acelaşi minister. Asociaţia Pro Infrastructură consideră că această nominalizare este extrem de nocivă, catalogând-o drept „o ciorbă proastă reîncălzită”. Asociaţia Pro Infrastructură consideră că şansele ca lucrurile să se schimbe în bine la nivelul infrastructurii sunt egal cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociaţia Pro Infrastructură despre Răzvan Cuc: „O ciorbă proastă reîncălzită”
În mijloacele de transport în comun din Timișoara prevenția se face și pe ecrane. De ieri, 19 febarurie, rulează pe ecranele instalate în microbuzele de transport școlar, dar și în celelalte autobuze, troleibuze și tramvaie din oraș un slide-show informativ realizat de Poliția Locală. Sunt rulate imagini cu sfaturi utile petnru călătorii de pe mijloacele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii care circulă cu mijlocele de transport în comun sunt informați cum se pot păzi de hoți
Coliziune puternică astăzi, la prânz, între o autoutilitară și un tramvai, în zona Dâmbovița din Timișoara. În urma impactului, șoferul în vârstă de 50 de ani care se afla la volanul microbuzului a suferit răni ușoare și a fost transportat la spital. De altfel, conducătorul auto și-a făcut-o cu propria-i mână. Bărbatul circula pe b-dul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coliziune între un tramvai și un microbuz, în Timișoara. Un bărbat a fost rănit
Circulația a fost dată peste cap în această dimineață, pe o arteră intens circulată din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit pe bulverdul Take Ionescu, în apropiere de Piața Badea Cârțan. Din primele informații, șoferul unui autoturism a lovit din spate un taxi marca Dacia Duster. Taximetrul a fost proiectat pe spațiul verde de pe marginea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trafic dat peste cap pe un bulverad din Timișoara. Două autoturisme au fost distruse după ce s-au ciocnit
Elevii, probabil, au pus deja „burta pe carte”. Nu de alta, dar va începe simularea Evaluării Naționale în mai puțin de o lună. Școlarii au fost anunțați ieri, că în 11 martie vor simula examenul Evaluării Naționale. Nu numai elevii de din clasa a VIII-a, dar și cei din clasa a VII-a. Simularea Evaluării Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La începutul lunii martie, elevii de clasa a șaptea și a opta vor da simularea Evaluării Naționale
Vineri, 22 februarie, originala trupă The Dead Ceausescus va avea un concert LIVE în clubul Capcana (ex Daos). În deschidere, începând cu ora 20.00, va cânta trupa de rock onenightstand, aflată în plin turneu prin țara. The Dead Ceausescus se autoproclamă o tragicomedie într-un singur act, inspirată din „zilele bune” ale comunismului. Apărută în 2006,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Satiră politică, haos şi dezordine. Adică The Dead Ceauşescus în concert / VIDEO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com