Gropile de pe strada Apicultorilor așteaptă să vină vremea bună, ca să fie astupate / FOTO

Chinul șoferilor care au de trecut zilnic pe străzile Gospodarilor, Apicultorilor și Cehov mai durează. Cele trei străzi au fost distruse în perioada în care a fost închisă Calea Martirilor, iar traficul a fost deviat pe acolo. Reparațiile mult promise de municipalitate nu s-au făcut însă nici acum.
apicultorilor
Șantierul de pe Calea Martilor, care bulversează de o vreme viața locuitorilor din partea de sud a Timișoarei, produce încă efecte și pe arterele adiacente. Este vorba despre străzile Apicultorilor, Gospodarilor și Cehov, pe unde a fost deviat traficul în perioada în care Calea Martirilor a fost închis. Străzi mult mai mici, unde circulația este mult redusă în mod obișnuit, cele trei au suferit stricăciuni majore. Pe Apicultorilor, de exemplu, sunt gropi atât de mari și atât de apropiate una de alta, că niciun șofer, oricât de priceput ar fi, nu poate trece pe acolo fără să „ia” măcar una singură. Promisiunile de reparații au venit și, pentru moment, sunt în același stadiu: de promisiune.

În luna februarie, PMT a găsit executant pentru realizarea documentației. „S-a contractat DALI și PT pentru Apicultorilor, Gospodarilor și Cehov. Zona propusă a fi amenajată a fost afectată puternic de traficul deviat pe parcursul lucrărilor la Calea Martirilor. Se impune de urgență intervenție pentru reabilitare. Se vor amenaja două benzi carosabile, câte una pe sens, trotuare și, în funcție de ecartul stradal, se fac și piste de biciclete și, de asemenea, amenajări de spații verzi”, declara atunci primarul Nicolae Robu. Contractul cu Procad și Triskele, care primesc pentru asta în jur de 80.000 e lei, are ca termen de predare a documentației 135 de zile, din care 80 pentru DALI și 55 pentru PT. Termenul expiră la finele acestei luni, după care PMT ar trebui să organizeze licitația pentru execuție. În aceste condiții, e imposibil ca șantierul să înceapă mai devreme de primăvara lui 2019.

Și totuși, în zonă ar putea fi făcute măcar lucrări de reparații. Altfel spus, de asupare a „craterelor”, astfel încât oamenii să nu-și mai rupă zi de zi mașinile. Primarul Nicolae Robu admite că ar trebui intervenit, dar are o explicație de ce acest lucru nu s-a întâmplat până acum. „Presupun că din cauza vremii nefavorabile! Am văzut pozele, trebuie să se intervină punctual până când se vor face reparații de anvergură, să se plombeze acele gropi. Nu este permis nici disconfortul oamenilor, nici solicitarea asupra mașinilor, pentru că se pot întâmpla și accidente. O să insist, dar a fost vremea foarte proastă”, a explicat Robu. E drept că a plouat destul în Timișoara în ultimele săptămâni, dar sigur trebuie să fi fost și doua zile cu soare „legate”. Aparent, cu interesul nu stăm prea bine…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Conac Marcela a spus: (iulie 14th, 2020 at 12:20 )

Pe str.Apicultorilor ,Timisoara ,drumul este un calvar;trec in viteza toate tipurile de mașini ,trotuare nu sunt ,in asfalt sunt gropi .Pentru confortul cetatenilor se puteau lua anumite măsuri de limitare a vitezei sau a tonajului masinilor .Reprezenetantii mediului au măsurat oare zgomotul pentru a înțelege ce suporta locatarii ?Poate se vor lua măsuri ,așteptam !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este asigurată până la finalul anului 2030, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. La fel și termenul de implementare este prelungit, odată cu trecerea finanțării din PNRR către Programul Operațional Sănătate. Transferul finanțării a fost aprobat în urmă cu doar câteva zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar
Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a bazei sportive No Name. Tribunalul Timiș a decis că terenul de peste 6000 mp aflat pe Bulevardul Liviu Rebreanu unde funcționa respectiva bază este domeniu public, iar construcțiile existente – bazine de înot, terenuri de sport, hală metalică, garderobă, bar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name
Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții de aproximativ 30 de milioane de lei pentru aparatură performantă, în orașul de pe Bega se vor putea trata cazuri dificile, dar, cel mai important, aici ar putea ajunge un specialist român care activează de ani buni în Franța. Alfred...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei
Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat „Știință, non-știință și neștiință în science fiction. Ficțiune și nonficțiune în cercetarea științifică”. În fața celor interesați, pentru un dialog fascinant se va afla fizicianul Cristian M. Teodorescu, cercetător de elită, scriitor SF și una dintre vocile care explică cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT
Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii inovatoare prin intermediul studiilor clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp. Aceste programe de cercetare, organizate la nivel global și coordonate de echipe internaționale, dau posibilitatea utilizării unor terapii biologice de ultimă generație, inclusiv agenți monoclonali, care pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp
Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul dintre principalele hub-uri de transport în comun din oraș. Primăria a lansat pe SEAP o licitație pentru achiziția de aparate speciale de linie cale tramvai, în valoare de 6,5 milioane de lei. Luni a fost pornită pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.