Piața Altfel: nemți în Iosefin, cu șuncă și țuică. Fără boschetari, dar cu jocuri populare / FOTO+VIDEO

Când ați fost ultima dată în Piața Iosefin și ați fost întâmpinat de tinere în costume populare și taragotiști? Așa a început, miercuri, proiectul „Piața Altfel”, prin care se dorește promovarea piețelor și produselor tradiționale românești. E altfel, pentru că a fost cu turiști din Germania și… fără bișnițari.

În jur de 30 de turiști veniți tocmai de la Köln s-au delectat, miercuri, pe terasa de la ultimul etaj al Pieței Iosefin, cu roșii, ardei, șuncă, slănină, cârnați și bere Ciucaș. Asta, după ce apetitul le-a fost deschis de un ștamplu de țuică. Oamenii, majoritatea pensionari, au fost întâmpinați de câțiva dansatori gătiți în straie populare, însoțiți de instrumentiștii aferenți, dar și de Ionuț Nasleu, consilier personal al primarului Nicolae Robu și președinte al Consiliului de Administrație de la SC Piețe SA. „Acțiunea se înscrie într-un proiect mai mare numit «Piața Altfel». Dorim să promovăm piețele noastre și producătorii noștri, producătorii autohtoni, precum și produsele tradiționale pe care le comercializează în piață. Am primit această idee de la o doamnă care reprezintă o mare agenție de turism din Germania, care ne-a spus că turiștii nemți nu sunt interesați doar de obiective turistice, ci vor să vadă și piețele, vor să vadă și oamenii simpli și producătorii noștri. Am convenit că dacă acest proiect pilot va fi de succes, vom avansa și vom merge în absolut toate piețele unde doresc dânșii, turiștii mă refer. Astăzi au parte de un meniu tradițional românesc, un platou țărănesc, cu cârnați, cu slănină, cu șuncă de-a noastră de la producători, efectiv cum se mănâncă la țară”, a explicat Nasleu.

Primarul Nicolae Robu a venit și el pentru circa 20 de minute. Le-a vorbit nemților despre cât de mult a crescut turismul în Timișoara și i-a invitat să revină în orașul de pe Bega, pentru a vedea ce schimbări spectaculoase au avut loc. „Este un prim eveniment dintr-o serie pe care o dorim o tradiție a Timișoarei, ca în această locație, în Piața Iosefin, să oferim, într-o manieră tradițională, produse culinare tradiționale românești. În primul rând cu destinația turiștii străini care ne vizitează, dar, în egală măsură, cu deschidere către orice cetățeni care doresc să participe. Ideea îi aparține consilierului meu personal Ionuț Nasleu și, din postura lui, din consiliul de administrație al SC Piețe SA. Este o locație generoasă, în care cred că se potrivește să se organizeze astfel de evenimente și îmi exprim speranța că astfel de evenimente vor fi apreciate, vor fi gustate și prin urmare, vor justifica transformarea ideii într-o tradiție”, a spus edilul.

Terasa unde a avut loc evenimentul, decorată cu anvelope vopsite din care curg petunii colorate, se află la ultimul etaj al Pieței Iosefin și a fost rezervată special. Pensionarii nemți au mâncat în acorduri de „Mărie, poale șurace” și în chiuituri ale tinerilor dansatori. Unii s-au prins chiar în horă, în timp ce mulți au filmat și au făcut poze. Nasleu crede că experiența ar putea fi repetată și alte piețe ale orașului. „Eu văd un loc bun și piața volantă, am putea să facem în piața din 700, în Badea Cârțan, în funcție de dorințele turiștilor (…) Au ales Iosefinul pentru că era promovată această zonă”, spune acesta.

Ideea nu e rea, dacă ar fi fost și autentică. Zona a roit de polițiști locali, care, înainte de sosirea turiștilor germani și a oficialităților, au avut grijă ca nu cumva vreun boschetar urât mirositor sau un traficant de țigări fără timbru să perturbe aerul… tradițional al locului. Altfel, străinii ar trebui să nu rămână cu impresia că precupeții poartă în mod obișnuit straie tradiționale. Nu de alta, dar șlapii, maiourile și pantalonii scurți nu intră în această categorie. Și am avea o sugestie, tot pentru binele turiștilor: nu-i duceți, de exemplu, în Piața Doina sau în piața din Bălcescu. Le va pieri de tot pofta de mâncare. Lăsând gluma la o parte, poate că șefii piețelor ar trebui să se preocupe întâi și întâi de condiții civilizate pentru comercianți și cumpărătorii autohtoni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (iulie 26th, 2018 at 08:52 )

Puţină clisă, o ţâră de kitch gen „România Tare”, un pic de hopa-ţopa pe muzică poporală, nişte amărâţi de pensionari din fosta RDG (organizatorii îi prezintă ca fiind din Koln, dar după moacă nu arată), totul a pregătit (susţin surse apropiate de Antena 3) o viitoare şi generoasă acţiune turistică emanată de anturajul sulfuros al pseudoliberalului ALDE Robu: vizitatea Flohmarkt-ului din Mehala, celebrul Ocsko Piaţ’, unde turiştii nemţi octogenari din Rostock pe Don vor fi implicaţi în vizitarea sectorului abţibilduri, reviste Burda din anii *70 şi şpilhozăni second-hand importaţi din… Bavaria! Privirea amuzată a gazetarului Ovidiu Vărădean, prezent şi pe terasa obiectivului cultural-legumicol din Iosefstadt, spune mult despre karaghioslâcul situaţiei…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.