Cinci morți, sute de clădiri devastate, mii de arbori smulși. Un an de la dezastrul din septembrie 2017 / FOTO

Cinci vieți curmate, mii de copaci smulși din rădăcini, sute de clădiri afectate. Se întâmpla pe 17 septembrie 2017, în timpul celei mai violente furtuni înregistrate în multă vreme în Timiș. Am încercat să aflăm de la PMT cât ne-a costat exact vijelia, însă specialiștii de pe CD Loga n-au avut timp, două luni și jumătate, să calculeze.

Era o duminică frumoasă de toamnă, cu soare și vreme numai bună de stat la terasă. Pe 17 septembrie 2017 însă, viața unor timișeni s-a schimbat pentru totdeauna. O furtună extrem de violentă iscată din senin a măturat Timișul, cu rafale de vânt de peste 100 km/h în anumite momente. A durat puțin, ca timp, dar efectele se simt și astăzi, la un an distanță. În Timișoara au murit atunci o femeie lovită de un copac la grădina zoologică și un tânăr de 24 de ani peste mașina căruia s-a prăbușit poarta de intrarea în oraș, de pe Calea Lugojului. Alți trei oameni, membri ai aceleiași familii, și-au pierdut viața în parcul din Buziaș. În Timișoara, la două zile după furtună, autoritățile inventariau unu mai puțin de 3.500 de copaci smulși din rădăcini, cu pagube doar în parcuri de peste 3,5 milioane de lei. În județ au fost afectate, de asemenea, sute de case, școli și alte obiective. Au rămas fără curent electric, zile la rând, mii de oameni.

Pe 21 septembrie 2017, guvernul aloca Timișului 2,24 milioane lei, pentru reparația școlilor din Timișoara și a două spitale, iar pe 6 decembrie 2017, executivul repartiza încă peste trei milioane de lei pentru achitarea cheltuielilor urgente necesare pentru reparații și reabilitare de grădinițe, școli, muzee, unități medicale. Beneficiarii erau Consiliul Județean Timiș și autoritățile publice locale din 29 de comune și orașe din județ. În total, ceva mai mult de 5 milioane de lei au venit în Timiș din fondul de intevenție aflat la dispoziția guvernului.

Primarul Timișoarei susține, de luni bune, că municipalitatea a alocat, din propriii bani, în jur de 20 de milioane de lei pentru reparațiile post-furtună. Această cheltuială, conform lui Nicolae Robu, este unul din principalele motive pentru care PMT a avut probleme financiare în acest an, coroborat cu reducerea cotei impozitului pe venit. deBanat.ro a solicitat, pe 6 iulie, de la Primăria Timișoara, informații despre sumele cheltuite pentru remedierea efectelor furtunii, locurile în care a fost nevoie de intervenții, suma primită de la bugetul de stat pentru aceste reparații, precum și care a fost suma solicitată de PMT de la guvern, după evaluarea pagubelor. Două luni și jumătate mai târziu, reprezentanții municipalității nu au catadicsit încă să răspundă acestei solicitări, deși termenul stabilit prin Legea 544/2001, a liberului acces la informațiile publice, este de 30 de zile. Ce nu s-a reparat cu siguranță este scena din Parcul Rozelor, pentru care angajații din PMT nu au întocmit nici măcar documentația necesară. Din acest motiv, Festivalul de Operă și Operetă, eveniment care a ajuns la ediția cu numărul 14, nu s-a putut ține la Teatrul de Vară.

Revenind la furtuna din 17 septembrie 2017 și la poarta de pe Calea Lugojului, a fost deschis un dosar penal în care sunt opt suspecți. Există indicii că reabilitarea respectivei structuri, care a costat 50.000 de euro bani publici, s-ar fi făcut cu încălcarea legii. Cert este că, între timp, și de pe poarta din Calea Aradului, care a trecut printr-un proces similar de „estetizare”, așa cum a fost el numit de primarul Nicolae Robu, au fost date jos panourile montate în timpul modernizării, pentru că prezentau pericol. PMT a fost și amendată, în total, cu 70.000 de lei pentru respectiva lucrare, care a scos din bugetul local tot 50.000 de euro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

diedre a spus: (septembrie 17th, 2018 at 13:03 )

Si tot un an de zile de cand nu s-a refacut iluminatul public intr o gramada de locuri, ramand asa de la furtuna……..o primarie si un primar mai lente si indolente nici ca s-au vazut…….

tibi a spus: (septembrie 17th, 2018 at 13:53 )

resturi de tigle cazute inca sunt pe liniile de tramvai

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025

CSC Dumbrăvița dispută la finalul acestei săptămâni, ultimul joc oficial din deplasare din acest an calendaristic. Sâmbătă, de la ora 11.00, joacă în fieful celor de la FC Voluntari, în cadrul etapei a 16-a din Liga 2. Cele două echipe se întâlnesc pentru a doua oară într-un meci direct. La 14 decembrie 2024, tot pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate. • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș
Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”, De această dată este vorba de  “Turul Timișoara interbelică”, pe care îl puteţi descoperi alături de istoricul Dan Codre. Evenimentul este găzduit de Visit Timişoara şi Timisoara Citz Tours. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost momentul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat
Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean Timiș au în stoc destul material antiderapant, iar utilajele pot interveni la nevoie. Prefectul de Timiș. Cornelia Elena Micicoi, a vizitat bazele respective. Au fost vizitate Centrul de întreținere și coordonare Orțișoara, Centrul de întreținere și coordonare Țipari, Bazele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, aduce din nou în prim plan ”unirea” Spitalului Județean și a Spitalului Municipal în cadrul unui consorțiu medical. După ce a insistat că spitalele aflate în subordinea instituției pe care o conduce oferă condiții mai bune, el a subliniat că e important ca achizițiile de dotări să se facă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis propune din nou unirea Spitalului Județean cu Spitalul Municipal Timișoara în cadrul unui consorțiu
Pentru o seară, duminică de la ora 18.00, Piața Libertății va deveni un loc în care imaginația se întâlnește cu arta într-un mod unic. Pationoarul din Piața Libertății devine duminică loc de spectactol. Trupa Circus on Ice Savieliev Grand va transforma patinoarul într-un univers magic inspirat din lumea Harry Potter, într-o producție spectaculoasă care îmbină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.