Poveste de Margina. Sau cum redevine la modă plimbarea cu căruța / FOTO

Un cer albastru, nori pufoși, parcă așezați cu mâna, puțin vânt și mult soare. E peisajul de care puteți avea parte într-o zi senină de toamnă. La doar un ceas de Timișoara, dacă aveți poftă de puțină explorare, puteți descoperi, la Margina, o lume în care timpul curge frumos, lin, ca-n vechime.
margina
Proiectul cultural Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces este un proiect al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, produs de Asociația Prin Banat, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și se desfășoară sub egida Anului European al Patrimoniului 2018. E un proiect cu… poveste, care vrea să încurajeze oamenii să-şi împărtăşească istoriile personale cu cei din jur. Se întâmplă în perioada 28-30 septembrie, la Margina, un colț de județ unde localnicii au înțeles cât de important este, pentru viitor, felul în care trăiesc, păstrându-și tradițiile și mândrindu-se cu ele.

Aveți nevoie de o oră pe autostradă. Atât durează drumul, dar înainte de a purcede la descoperiri, trebuie să dați un semn la Centrul de Informare Turistică Margina. Așa, dacă vi-i poftă, când ajungeți acolo, puteți avea parte de-un mic dejun cu bunătăți tradiționale, sigur preparate în casă, nu cumpărate de la supermarket. Apoi puteți pleca mai departe, așa cum se face de când lumea în zonă: cu căruța. E frumos tare și, dacă aveți noroc de vreme bună, vă puteți bucura de câteva ore de poveste. Noi am testat traseul Margina – Sintești – Peșă – Zorani – Margina. Drumul e o parte pe-asfalt, o parte cărări ca-n vechime, prin lanuri de porumb. Miroase a fân și a soare, a mentă și a flori sălbatice. E ca și cum v-ați întoarce în timp, dar cu semnal 4G la telefon, astfel încât să vă puteți împărtăși experiența cu prietenii virtuali. La Sintești o găsiți un muzeu al satului, unde exponatele provin, toate, din gospodăriile din zonă. E un mozaic colorat, ușor prăfuit, unde fiecare obiect are povestea lui. Vă puteți trage sufletul apoi la izvorul de la Peșă, locul unde se întâlneau, pe vremuri, bătrânii satului. De acolo, de aveți chef, puteți pleca în explorare, pe cărările care se deschid îmbietoare înspre pădure.

Sâmbătă seară, înainte ca în Margina să înceapă ruga locului, lângă căminul cultural s-a jucat „Ferma”, interpretarea ironico-muzicală a celor de la Auăleu a celebrului text al lui George Orwell. Spectacolul a făcut parte din pre-evenimentul Cămine în Mișcare. Întreaga poveste va avea loc între 28 și 30 septembrie, în Margina și Zorani. Programul complet va fi disponibil pe site și pe pagina de Facebook. Ar mai trebui spus că în Margina funcționează cu folos centrul de informare turistică, după ce oamenii de aici au înțeles cât de utilă este o astfel de instituție. Asta, spre deosebire de alte primării rurale, care au construit centrele pe bani de la UE și așteaptă, în cele mai multe cazuri, să treacă cei cinci ani, pentru a le putea închide. Aici există deja programul „Mic dejun la Margina”, în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Turismului Timiș. În acest an, peste 500 de copii și adolescenți din Timișoara au vizitat zona, s-au plimbat cu căruțele și au văzut cum e, pe bune, viața la țară. E o experiență interesantă și ar putea fi un prim pas spre dezvoltarea, pe bune, a turismului în zonă.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”4050″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Adrian Pau

Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect

Funcţia de prefect de Timiş va fi ocupată de Adrian Pau, care la ora actuală ocupă funcţia de administrator public al judeţului. Pau îl înlocuieşte în funcţie pe demisionarul Paul Finta (USR). Numirea lui ar putea avea loc chiar vineri, în cadrul unei şedinţe a Guvernului. Adrian Pau este mâna dreaptă a preşedintelui CJ Timiş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului parcării de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.