Nouă lovitură de imagine marca Marilen Pirtea: Simona Halep, Doctor Honoris Causa al UVT

Locul I mondial în tenisul feminin, Simona Halep, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Timișoara. Ceremonia de decernare va avea loc pe data de 23 noiembrie.
simona halep
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a propus, iar Senatul universității a aprobat: Simona Halep va primi titlul de Doctor Honoris Causa, într-o ceremonie care va avea loc pe 23 noiembrie. Nu însă fără unele cârcoteli, unii membri ai Senatului UVT întrebând-se ce legătură are Simona Halep cu Timișoara.

Decernarea acestui titlu este însă o nouă lovitură de imagine a lui Pirtea, care este și deputat PNL. Cu toate că evenimentul n-a fost făcut public, s-au trimis deja unele invitații pentru ceremonia din 23 noiembrie. În ultimii ani, UVT a mai acordat titlul de Doctor Honoris Causa unor personalități ale culturii din România, precum Andrei Pleșu, Marcel Iureș, Ana Blandiana, Maia Morgenstern, dar și fostului oficial european Jose Manuel Barroso.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

PoliX a spus: (noiembrie 4th, 2018 at 14:43 )

Marea lovitură a Marilenului e a doua suspendare din funcția de rector, chipurile pentru deplasări în Asia, „misiune diplomatică” în perioada 27.10 – 20.11…Nu a simțit nevoia asta (- suspendare, că demisia implică norme morale prea înalte – ) în momentul în care a devenit deputat Acest pseudo-bihorean, neam de Blaga, neo cotizant la „Fii Gorjului”, actual PNL-ist, fost lingău de PSD, angajatorul lui Coldea, etc… umilește UVT cu asemenea rahaturi.
Senatul UVT, Halep (vs. Timișoara), cârcoteli?! Senatul UVT e zero câtă vreme acceptă o avalanșă de aberații din ce în ce mai costisitoare, în detrimentul calității educației. Vai de noi!

anteconbega a spus: (noiembrie 4th, 2018 at 15:53 )

O lovitură de imagine pentru dl. Marlen Pirtea va fi atunci când va deveni pe bune Doctor Honoris Carta Magna Causa al turneelor de la Roland Garos şi Wimbledon, şi asta simultam! În fond şi la PSD sunt doctori căcălău, ce atâta invidie? E drept, rectori doar la PNL, dacă ne gândim la Pol Pârşan (Agronomie), Lae Wet Nile (Politehnică) şi, desigur dl Pirtea.

WW a spus: (noiembrie 4th, 2018 at 16:52 )

La pseudouniversitatea asta se impart titlurile de DHC precum cartofii in piata. Acum au gasit-o pe analfabeta asta functionala care nu e in stare sa duca o fraza la bun sfarsit.

Anca S. a spus: (noiembrie 5th, 2018 at 00:12 )

Ei, asta-i bună ! Ce are Simona cu… ? Abia iși mai târâie fizicul pe la festivitățile de deschidere ale turneelor de tenis iar despre legăturile ei cu mediul universitar… ce să mai vorbim ?!
Ar putea fi o glumă bună dacă nu ar fi penibil.

Andrei a spus: (noiembrie 5th, 2018 at 07:07 )

Cand Firea s-aa intalnit cu ea, toata presa #rezist a facut-o praf, acum cu Pirtea e lovitura de imagine…mai sa fie!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top