Primaria Timisoara se constituie parte civila in scandalul legat de finantarea lui Poli

Un refuz categoric al consilierilor locali și o vizită la DNA – de atât a avut nevoie primarul Nicolae Robu, pentru a decide constituirii municipalității în parte civilă în cazul finanțării lui Poli Timișoara, în era Marian Iancu. Edilul a fost luni la DNA, unde susține că a dus diverse documente.

Nicolae Robu primarul Timisoarei 12

La finele lunii noiembrie, DNA a trimis o adresă către Primăria Timișoara, în atenția primarului Nicolae Robu, solicitând „să ne comunicați de urgență dacă instituția dvs. se constituie parte civilă” în cazul finanțării clubului Poli, din perioada Marian Iancu. „Angajați din cadrul PMT, cu știință, au întreprins demersurile necesare, au avizat HCL 127/20.03.2008 și au semnat documentul intitulat «Contract de asociere» ce avea ca obiect finanțarea echipei de fotbal (…) cu Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara&Invest S.R.L (…) Întrucât din cercetările efectuate în prezentul dosar a rezultat că prin activitatea infracțională desfășurată de mai multe persoane a fost cauzat bugetului Primăriei Timișoara un prejudiciu în cuantum de 27 milioane lei, vă rugăm să ne comunicați de urgență dacă instituția dvs. se constituie parte civilă în cauză”, se precizează în adresa DNA. În plenul din 8 decembrie, consilierii locali au avut pe ordinea de zi o adresă prin care li se cerea să se pronunțe asupra acestui caz, dar ei au refuzat. După câteva zeci de minute de dezbatere, consilierii l-au mandatat pe primarul Nicolae Robu să se adreseze de urgență DNA și să ceară instituției să precizeze exact cine trebuie să decidă constituirea ca parte civilă.

Luni după-amiază, edilul a fost la DNA, unde a stat circa o oră și n-a vrut să comenteze foarte mult. Robu a decis să explice spre seară situația. „Am fost prezent la DNA, pe de o parte pentru a preda anumite documente, pe de altă parte pentru a da o declarație în cadrul anchetei finanțării de către administrația Ciuhandu a echipei de fotbal Poli în versiunea «Marian Iancu» a acesteia. Trebuie să fac următoarele precizări: nu se anchetează fapte din mandatul meu, ci fapte din mandatul d-lui Ciuhandu. Legat de subiectul în speță, am făcut cunoscută asumarea de către mine, inclusiv printr-un document scris, pe care l-am predat oficial, a constituirii municipalității în parte civilă în acțiunea în speță, pentru recuperarea prejudiciului în valoarea valabilă la ora actuală”, a spus primarul Timișoarei. Edilul continuă însă să fie supărat pe o parte din media și nu a făcut economie de vorbe grele la adresa acesteia. „Deci, mizerabililor detractori ai mei: știu că este imposibil pentru voi, în eul vostru meschin, străin de onoare, onestitate și corectitudine, înnăscut sau la care ați degenerat, să înțelegeți că pe lumea asta mai există și oameni de onoare, onești și corecți în tot ce fac – și unul dintre ei sunt eu! – , dar… luați aminte: oricât de puternici păreau zmeii în povești și oricâte capete aveau balaurii, până la urmă, întotdeauna, ei erau răpuși de exponenții binelui”, a conchis Robu. Primarul e nemulțumit că unele relatări i-au pus în cârcă problema finanțării lui Poli în varianta Iancu. Aceasta a fost descoperită în urma unui control al Camerei de Conturi Timiș în anul 2012, deși verificările aceleiași instituții făcute în perioada 2008-2011 nu au găsit nimic în neregulă. Hotărârea de consiliu local prin care s-a consfințit asocierea cu Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara&Invest S.R.L datează din martie 2008.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august

Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități

Întrunit vineri duoă-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârşitoir să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber

Proiect deosebit realizat de o echipă de profesionişti cu drag de sport şi sănătate, Haltere Club Timişoara și CSM Timișoara. Care vă invită la o „mișcare” în aer liber. Sâmbăta aceasta în 13 iunie, începând cu ora 10, CSM Timișoara, secția de haltere, organizează cea mai frumoasă competiție de gen, în aer liber pe terenurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile

Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întrunit vineri duoă-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârşitoir să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Elena Cornelia Micicoi a anunţat că demisionează din funcţia de prefect de Timiş, dar adaugă că se consideră nevinovată în dosarul EPPO privind posibile fraude cu bani europeni. Cornelia Micicoi a ajuns în funcţia de prefect fiind susţinută de USR. Demisia survine după ce, în cursul acestei dimineți, procurorii EPPO și polițiștii au făcut percheziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Micicoi a demisionat din funcţia de prefect al judeţului Timiş, dar se consideră nevinovată în ancheta EPPO
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
Pe fondul dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale, roboticii și sistemelor autonome, Universitatea Politehnica Timișoara își extinde oferta educațională prin înființarea Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, dedicată tehnologiilor care modelează deja economia viitorului. Noua facultate face parte dintr-o viziune strategică amplă prin care UPT își propune să contribuie la transformarea Timișoarei într-un pol...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica înființează Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Printre programele de studii apare Ingineria Dronelor și Informatică Aeronautică
Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
La o lună de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Vest există progrese pe mai multe fronturi de lucru. Iar cel mai bine par să stea cercetările arheologice, fiind finalizate cercetările în 6 situri. În acest timp, antreprenorul execută lucrări de stabilizare a terenului de fundare, umpluturi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai avansate lucrări pe șantierul Centurii Vest, cercetările arheologice. 200 de oameni lucrează pe teren/FOTO
Primele autobuze de mici dimensiuni, cumpărate de Primăria Timișoara prin PNRR intră de luni pe traseu. Vor fi patru vehicule, care vor circula pe liniile E4, E4B și 46 și vor asigură legătura cu Aeroportul Internațional „Traian Vuia” și zona Pădurea Verde. Toate cele 30 de autobuze au ajuns deja la Timișoara și parcurg etapele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele patru minibuzuri din lotul de 30 intră de luni pe traseu, spre Aeroportul Timișoara și Pădurea Verde
În weekend, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi, printre care şi „cele mai bune sarmale din Banat”. Ineditul acestei ediţii va un concert simfonic vienez, având menirea de-a reaminti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Top