Derbiul etapei a șasea în Liga Naţională de handbal s-a disputat între Poli Timişoara şi Steaua, iar pentru un spectator neutru, meciul a avut sare şi piper, fiind spectaculos, cu răsturnări de scor şi cu un final nerecomandat cardiacilor.
Trebuie spus ca Timişoara a avut meciul în mână, mai ales în repriza secundă când a avut un ecart de cinci goluri, dar a avut un final slab. Mai mult, bănăţenii au avut şi ultimul atac, irosit însă. Până atunci, partida a început echilibrat, s-a mers aproape cap la cap şi tot Poli a fost prima echipă care s-a distanţat 15-11, însă la vestiare a intrat cu un gol avantaj, 16-15. Începutul părţii a doua a fost dominat de elevii lui Pero Miloşevici, care s-au dus la 20-15! Insuficient pentru a-şi securiza victoria. Steaua a revenit la conducere, 26-25, Poli a egalat şi a avut ultimul atac, care nu a mai modificat tabela. Aşadar 26-26, într-un meci în care violeţii meritau mai mult, dar nu au avut atitudinea necesară pentru a obţine toate puncte puse în joc. Timişoara rămâne astfel doar cu o victorie în acest sezon, la Constanţa, două remize şi trei înfrângeri.
Au marcat pentru Poli: Marjanovic – 7, Lasica – 4, Simovic – 4, Fenici – 4, Lazarov – 3, Milosevic – 3, Stefan – 1.
Comentarii prin facebook