PSD-istii, la Lugoj: Ponta, prim-ministru! Social-democratii au inceput lansarile de candidati /FOTO

Social-democrații din Timiș au făcut, luni, prima lansare de candidați la Lugoj, acasă la Călin Dobra, cel care deschide lista pentru Camera Deputaților. Vor urma și altele, în alte părți ale județului. La Lugoj a venit și Victor Ponta, care a fost întâmpinat cu urale și care a avut un discurs presărat cu ironii la adresa liberalilor și a guvernului de tehnocrați.

lansare-psd-ponta

Prezentarea candidaților PSD la Lugoj s-a desfășurat în sala Teatrului „Traian Grozăvescu”, plină până la refuz de activiști. Oamenii au fluturat stegulețe și pancarte scrise cu markerul. Pe scenă au urcat, pe lângă cei care vor un mandat de parlamentar pe 11 decembrie, Francisc Boldea, primarul Lugojului, Sorin Grindeanu, președintele PSD Timiș, și oaspetele special Victor Ponta. „Am reuşit să câştigăm consiliul judeţean, am reuşit să demarăm în aceste luni câteva proiecte. Lucrurile vor continua în acelaşi mod în anii viitori și vreau să vă spun că îndrăznesc să cred că lucrurile vor merge mult mai bine dacă PSD va câştiga alegerile şi vom forma guvernul. Sunt mândru că am făcut parte din guvernul Victor Ponta, un guvenr care a făcut bine României, care a redeschis spitale şi care a plătit ceea ce au luat alţii împrumut zeci de miliarde de euro. Îmi doresc ca din iarnă acest experiment nenorocit cu tehnocraţi să înceteze (…) Vreau să îi atenţionez pe viitorii parlamentari că îmi doresc să facă echipă pentru judeţul Timiş. (…) Oamenii aceştia nu sunt oameni care au venit în căutare de listă, anul ăsta la Timiş, acum patru ani în sectorul 5 (…) Ca să poţi să faci ceva pentru Timiş trebuie să şi locuieşti în Timiş cu familia ta, nu să vii în cautarea unui loc de parlamentar”, a declarat Sorin Grindeanu.

Au vorbit apoi Eugen Dogariu, primul pe lista pentru Senat, şi Călin Dobra, care, aflat acasă, a fost emoționat, mai ales că era și ziua fetiței lui. În momentul în care a luat microfonul Victor Ponta, sala a început să strige „Ponta, prim-ministru!”, scandare care s-a auzit timp de câteva zeci de secunde. Fostul premier și ex-președintele PSD a avut un discurs plin de ironii către adversarii politice, dar și plin de laude la adresa executivului pe care l-a condus. „Am încercat, în 2012-2015, nu doar să facem bine la guvernare. Mi-am dorit să scăpăm de povestea aia că în România nu se poate, noi nu putem să avem creştere economică. În 2012-2015 am fost pe primul loc în Europa, și acum suntem la fel. Mi s-a spus şi că nu se pot da înapoi cei 25% care s-au tăiat la pensii și salarii. I-am dat și nu s-a dărâmat România. (…) Eu am vrut să guvernăm pentru români. (…) Nu a fost în România mai multă corupţie decât pe vremea lui Băsescu, ăstia care luptă cu corupţia sunt cei mai corupţi. Ei lupta cu coruptie. Când îl aud pe Klaus Iohannis că se luptă cu corupția îmi vine să-l întreb dacă nu-mi dă și mie una din cele șase case (…) Cred pe 11 decembrie oamenii ne vor sprijini, iar pe 12 decembrie va începe bătălia prin care va trebui să-l învățăm pe Klaus Iohannis că în România contează votul oamenilor și nu poate pune premier pe cine vrea el. Poate îl vrea în această funcție pe portarul de la Primăria Sibiu, pe șoferul de la BMW-ul lui sau pe pilotul lui personal, dar ceea ce oamenii votează trebuie respectat. PSD și ALDE trebuie și vor forma guvernul, pentru că toate lucrurile bune din perioada 2012-2015 trebuie să continue”, a spus Ponta. Lansarea de la Lugoj a fost prima din cele programate de social-democrații din Timiș pentru această campanie.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3284″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (noiembrie 14th, 2016 at 19:47 )

Rau a ajuns Romania daca are in perspectiva un prim ministru PENAL.

Muntean a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 07:56 )

Urmăriți cu atenție poza in sala majoritatea sunt pensionari !!

Costel a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 10:38 )

Muntean, ai dreptate. Astia asa au invatat de pe vremea lui Ceasca: Sa ne dea… Era o vorba: „Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim”; au ramas la nivelul „noi ne facem ca muncim”, si apoi n eplangem ca nu castigam mai mult, dar nici nu vrem sa invatam pe parcursul vietii, sa ne fereasca Dumnezeu sa mai adaugam ceva la ceea ce am invatat in liceu, acum 40 de ani…

gogu a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 11:20 )

asa este.singura noastra sansa a celor tineri este sa mergem la vot daca vrem sa nu ajungem la fel ca Moldova, adica rosie.Este pacat pentru cei care au murit pentru a ne fi noua mai bine.TINERI MERGETI LA VOT in 11.12.2016.

adonis a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 12:53 )

@Muntean
Fiecare vede ce vrea, tu ai vazut ce ai vrut, adica numai pensionari, desi daca te uiti atent la prima poza de mai sus, poti sa numeri pe degete pensionarii aflati in sala.

cristi a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 13:11 )

Am ramas setati pe ideea anti-psd, anti- ponta. etc. si am votat in consecinta, in loc sa deschidem ochii, sa votam cel mai bun plan si echipa care se lupta pentru interesele romanilor. Peste tot comentarii anti-Ponta, ce a facut el? a majorat salariile, alocatiile si ca tot spunea cineva mai sus, „sa nu ajungem la fel ca Moldova, adica rosie”, guvernul Ponta a asigurat independenta energetica fata de rusi.

@muntean a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 14:03 )

Ce parere ai despre pensionarii de pe listele PMP? Care absolut genial, au sloganul, „Lupta pentru Romania”.

anteconbega a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 16:15 )

În prim plan e Ilie Borţún, un fel de reprezentant pe viaţă al pensionarilor PSD în CJT.
E bine: Victor Ponta Prim Ministru, Freddie Mercury Preşedinte!

Costel a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 19:11 )

După trei ani in care au fost la guvernare Ponta si Dragnea au început sa aibă revelații înainte de alegeri.Bunul simt nu s,a împărțit la nașterea lor,iar acum e tardiv ,cu toate ca unul are socru si popa si securist.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.