PNL Timis, o organizatie mult prea mica pentru un Robu atat de mare

Preşedintele demisionar al PNL Timiş, Nicolae Robu, nu se lasă. Supărat ca văcarul pe sat, la mijlocul lunii decembrie, în timpul unei şedinţe cu scântei, el îşi anunţa demisia din fruntea filialei. Mai mult, el ameninţa că nu va mai candida la primărie în 2020 pe lista PNL, ci mai degrabă ca independent. Ulterior acelei şedinţe, Robu şi-a mai nuanţat poziţia, vorbind că se va întoarce în partid doar dacă vor dispărea câteva personaje de acolo, indicându-l în primul rând pe primarul de Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza. Şi au venit Sărbătorile de Iarnă… Dacă la nivel naţional disputele au mai continuat în interiorul PNL, în Banat, cârnaţii, caltaboşii sau piftiile udate cu mult vin au luat faţa scandalurilor politice.

Ei bine, în ajun de Bobotează, Robu nu mai are răbdare şi, ca de obicei pe Facebook, sare cu o aşa-zisă analiză privind cauzele pierderii alegerilor de către PNL. Primul lucru care sare în ochi în „decalogul” lui Robu este faptul că el nu-şi asumă absolut nicio vină, lucru observat de altfel şi de alţi liberali, cum ar fi Radu Zlati. Aici nu e o mirare, numai în deBanat.ro s-a scris de nenumărate ori despre acest aspect. De fapt, Robu se comportă ca un comandant de oşti (ajuns întâmplător în această postură) care atunci când pierde o bătălie e primul care fuge de pe câmpul de luptă, dând vina pe trâmbiţaşi. În schimb, la victorii, îşi face singur statuie pe câmpul de luptă, ajutat eventual de ordonanţele din subordine.

Nu insist prea mult asupra „cauzelor” punctate de Robu, unele pertinente, altele demonstrând o ipocrizie crasă. Cum ar fi aceea în care se plânge de candidaţi paraşutaţi de la centru. Păi, cine s-a rugat de Alina Gorghiu să candideze în Timiş? Cine l-a prezentat pe Pavel Popescu drept un tânăr de mare viitor? El a vorbit şi de alegerile locale. Oare cine a răsturnat filiala cu fundul în sus cu tot felul criterii meritocratice? Cine l-a pus să facă din perdantul de la locale al doilea om în filială? Nu mai discut că una din cauzele mari ale pierderii alegerilor a fost acceptul PNL pentru alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, Primăria Capitalei fiind servită astfel pe tavă PSD. Or, experienţa arată că cine câştigă Bucureştiul câştigă şi parlamentarele. Cine se opunea din toţi rărunchii votului în două tururi de scrutin, fiindcă aşa-i convenea lui personal?

Evident că, în lipsa unor asumări, toată maculatura lui Robu este un exerciţiu de ipocrizie numai bun de aruncat la gunoi. Asta ar trebui. Numai că Robu ţinteșe mult mai mult cu aşa-zisa sa analiză, spun surse din partid. Crezându-se un fel de Alexandru Macedon al PNL, Robu ţinteşte foarte departe. Respectiv, nici mai mult nici mai puţin decât un fotoliu în conducerea naţională a PNL. În unele împrejurări, poate chiar preşedinte. Nu vă miraţi foarte tare, fiindcă asta e ţinta. Pe de altă parte, la ce degringoladă e în PNL şi la ce nume se se vântură pentru preşedinţia PNL, nici nu-i mare scofală să ajungă Robu preşedinte. Ce, Buşoi o fi mai bun, după ce a scos pe Bucureşti cel mai mic scor din istorie? Ce mai au în comun cei doi în afară că au distrus două organizaţii, altădată foarte performante? Exact, doi fraţi, din care unul cu mustaţă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Alex a spus: (ianuarie 10th, 2017 at 14:06 )

DA ! astfel ” mica WIEN ” va .capata consistenta :))).

blue a spus: (ianuarie 10th, 2017 at 14:10 )

Tot ce mai poate scapa PNL-ul de disparitie e o reforma totala, sa scapi de robi, busoi, popovici, naslei, etc. Dar nu are cine sa o faca, toti sunt acolo lipsiti de oo.
Si mai e ceva, Robu are tot interesul ca Psd-ul si Alde sa fie la putere, sa puna cat mai mult frana justitiei. Ca altfel e doar o chestiune de timp pana ajunde DNA-ul la el.

poli21 a spus: (ianuarie 10th, 2017 at 18:46 )

Mai ziaristule, nu mai sta pe terasa ca iti ingheata cei citiva neuroni din dotare.

Deki a spus: (ianuarie 10th, 2017 at 21:16 )

Păcat de PNL și de ceea ce a reprezentat acest partid în dezvoltarea României moderne. Șandramaua actuală nu mai are nici o legătură cu trecutul glorios. Ar fi decent dacă aceasta formațiune politică s-ar autodizolva. Măcar pentru a păstra în memorie binele făcut României de Bratieni, Duca, Carada, Spiru Haret și alții. S-au barem schimbați numele în PDL. Ar fi mai apropiat de adevăr.

Ron a spus: (ianuarie 11th, 2017 at 20:04 )

PNL-ul trebuie să se reinventeze pentru a merge mai departe, altfel o va sfârși lângă PNȚCD. Unde-s țărăniștii la ora actuală? Pe nicăieri, trăiesc doar din amintiri și nostalgia ajungerii la butoane (când și-au dat și foc la valiză, de diletanți ce erau, fără Corneliu Coposu). Pentru a putea reuși să iasă din impas, PNL-ul trebuie să se debaraseze de indivizi precum Robu, un megaloman și egolatru dezgustător, ipocrit și total incompetent, incapabil să lucreze în echipă. El s-ar dori președintele PNL-ului nu ca să rezolve problemele importante ale partidului (și țării,până la urmă) ci ca să se admire în oglindă, să se vadă în cât mai multe poze publicate prin ziare, să taie cât mai multe panglici și așa mai departe. PNL-ul trebuie să scape de el și de restul balastului oploșit sub aripa sa.

anteconbega a spus: (ianuarie 12th, 2017 at 06:20 )

Chiar va ajunge şi Robu la DNA?

astra a spus: (ianuarie 12th, 2017 at 11:57 )

Robu e la fel de nesimtit ca si Bobu! Emil.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.