Mergi la toaleta cand iti trebuie, nu cand vrea Dragnea

PSD încă vrea să facă miting. Chiar și în Timiș, după zilele de doliu. E ca și cum l-ai pune pe interpretul Cornel Brici să-i țină locul lui Andrea Bocelli interpretând Verdi, Puccini ori Bizet sau pe Carmen Popovici Dumbravă, făcând valuri la concertul Angelei Gheorghiu. Democrația zice că aceste evenimente pot avea loc, e liber să se întâmple, chiar indicat, dă culoare polemicii, dar e limpede că așa ceva arată ca o nucă-n perete la cum vrea s-o facă PSD. Ca să fac o comparație și mai limpede, voi apela la un spectacol oferit de galeria viola a Druckeriei. Să ne imaginăm că vine primarul Pandele al Voluntariului la un meci al lui Poli și rămâne mască, impresionat de ce vede în Peluza Sud. Omul merge acasă și le zice dregătorilor că și el vrea așa ceva. Dă ordin în localitate ca șefii de servicii din primărie să-și aducă lumea la stadion, copiii să vină din școli cu profesorii de mână, iar asistații social, dacă mai vor ajutor, să facă spectacol pentru echipa mult iubită. Știți cum ar suna o astfel de „galerie”? Da, exact ca un miting PSD. Cu talăngi, cu panouri făcute în același atelier, fără inspirație și scrise mecanic la comanda organizatorului.

Cu asta ne-a amenințat și ne amenință PSD în numele libertății de exprimare. Foarte bine, să le facă, dacă asta este tot ce înțeleg ei din democrație. Oamenii ăștia niciodată nu vor vedea dincolo de cantitate, de mărime, de număr. Pentru ei calitatea este chiaburească, hipsterească și plătită de Soros. Vor doar să contracareze un miting născut din rodul gândirii unor oameni. Împotrivindu-se unui pachet de legi ale justiției, acei oameni care-au ieșit în stradă au gândit. Nu puteau afla că acele prevederi noi, promovate de PSD, vor slăbi lupta cu corupția, decât dacă gândeau și așa au ajuns să se teamă că nu va fi bine. După ce au gândit au acționat, au promovat un eveniment prin mecanismele online, și-au chemat prietenii, prietenii au făcut la fel și s-a ajuns ca, în februarie, să se umple atât de frumos Piața Victoriei din București. Citind pancartele ridicate deasupra capului de acei oameni, te simțeai ca la un salon de caricatură, o gală a pamfletului, unele mai bune, altele mai neinspirate, dar făcute de ei, nu de un activist de partid de teapa lui Codrin Ștefănescu. Asta este diferența și ei nu o vor percepe niciodată.

Să fim corecți, nu numai PSD face așa ceva într-un așa fel. E vorba de orice astfel de eveniment organizat de o structură piramidală de tip partid sau sindicat. Dacă sunt revoltați de acțiunile „statului paralel”, pesediștii să iasă în stradă rupând chimeșa de pe ei. Să-i vezi că există o reacție, că li s-a umplut paharul. Nu, la ei e altfel, pentru că reacția lor e posibilă numai prin reprezentanți. Liviu Dragnea stabilește că țara lor vrea un miting. Se ia decizia politică și se pune pe treabă un individ precum Codrin Ștefănescu. Își suflecă mânecile, gulerul și gușa până la coate și se apucă de treabă, ca o astfel de minunăție să se audă chiar de pe planeta Marte. Oare ce-or zice marțienii când văd cum niște impostori se joacă de-a democrația? Democrația e bună, dar numai când vor ei și-atunci o invocă de parcă n-ar mânca cu gura plină carne în mijlocul postului.

Se înroșesc telefoanele și se va raporta la centru că Mehedințiul trimite atâția oameni, Gorjul atâția și Dâmbovița poate că n-are chef să trimită. E și-un fel de mecanism de evaluare a loialității față de conducător. Știu cu ce transportă, știu la ce oră transportă, știu unde transportă, câte kilograme transportă, dar oare știu ce transportă? Știu, că doar pe asta se bazează de când partidul există după chipul și asemănarea lui Ion Iliescu. Transportă carne umană pe care o pot manevra prin sărăcie, dependența de stat și diversiuni media mai ceva ca într-o carmangerie. PSD vrea să facă miting. Normal ar fi să te duci la toaletă când îți vine, nu când te duce Dragnea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (decembrie 10th, 2017 at 13:11 )

Domnu’ Sasu, nu o avea Brici mare branza de voce , dar e referent cultural la Primaria din Pischia si sponsorul echipei de fotbal din Murani, poate chiar presedinte. Bocelli e? Nu e!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi

Conducerea Primăriei Timișoara va cere aprobarea Consiliului Local pentru alocarea a 4,3 milioane de lei, din bugetul local, ca și cofinanțare pentru un proiect care va însemna transformarea clădirii cunoscute ca și “Școala Mică”, din cartierul Plopi, într-o grădiniță. Suma Primăriei va completa finanțarea oferită prin Programul Regional Vest, care este de peste șapte milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP

Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conducerea Primăriei Timișoara va cere aprobarea Consiliului Local pentru alocarea a 4,3 milioane de lei, din bugetul local, ca și cofinanțare pentru un proiect care va însemna transformarea clădirii cunoscute ca și “Școala Mică”, din cartierul Plopi, într-o grădiniță. Suma Primăriei va completa finanțarea oferită prin Programul Regional Vest, care este de peste șapte milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi
Timp de un an de zile, specialiștii din cadrul Muzeului Național al Banatului și cei de la Universitatea de Vest Timișoara vor lucra pentru a oferi publicului o experiență tactilă cu totul inedită. Vizitatorii vor putea simți cu mâinile zece exponate, artefacte din preistorie, ceva ceea ce în mod normal nu se poate întâmpla. Aceasta,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece artefacte din colecția Muzeului Banatului Timișoara vor fi reproduse 3D pentru a deveni accesibile publicului larg, într-o experiență inedită
De la primele sloturi online care pur și simplu transpuneau cadrul fizic al aparatelor slots în format digital, industria iGaming a evoluat spectaculos, producând mecanici noi și schimbând substanțial unele detalii referitoare la desfășurarea sesiunilor de joc. Una dintre cele mai importante inovații din acest sector a fost apariția conceptului Megaways, care a modificat semnificativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a schimbat motorul Megaways dinamica unei sesiuni de distracție la sloturi online
Administrația județeană dorește să crească atractivitatea turistică a zonei Fagetului. Iar pentru aceasta a realizat deja o serie de investiții și pregătește și altele. Turiștii care vizitează acea parte a Timișului trebuie să aibă parte de cele mai bune condiții. “Estul județului, poate cea mai pitorească zonă din Timiș, merită investiții importante pentru că ne-am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o serie de investiții pentru dezvoltarea turismului în zona Făget
Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
Și-a păstrat titlul! Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, reușind să câștige Harghita Challenge la categoria turisme, unde a stabilit un nou record al traseului pentru această divizie atât sâmbătă, cât și duminică. Cel de-al doilea pilot al echipei Canova Racing, Nicolas Benea, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro
Pe porțiunea de autostradă lipsă dintre Margina și Holdea din autostrada A1 ar urma să circulăm de la începutul anului viitor, cel puțin aceasta este opinia secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care s-a aflat zilele trecute pe șantierul devenit, se pare, loc de promenadă și analiză tehnică pentru tot mai mulți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De luna viitoare începe turnarea asfaltului pe A1, Margina – Holdea. Pe șantier se vor realiza peste 300 de grinzi din beton
Generația de juniori CFR Timișoara 2015 a participat recent la un puternic turneu internațional din Croația. Memorijal „Milenko Jerković” este un eveniment sportiv de prestigiu dedicat fotbalului juvenil. Au participat 32 de echipe din 10 țări, multe dintre formații reprezentând academii cu brand din Europa. În fața unor academii renumite, o mână de copii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația
Top