6 milioane de euro depind de scuzele primarului Timisoarei! Asta i-a spus un deputat PSD senatorului Nicu Falcoi

Pe parlamentarii de Timiș nu pare să-i intereseze că, în mai puțin de trei luni, timișorenii ar trebui să returneze către UE 6 milioane de euro. Asta, dacă până la 30 iunie pe Bega nu vor putea circula vaporașele. Apelul senatorului USR Nicu Fălcoi a primit doar un semi-răspuns din partea unui deputat PSD, care pune condiții greu de îndeplinit.

Senatorul Timiș Nicu Fălcoi a lansat, în urmă cu două săptămâni, un apel public prin care le cerea parlamentarilor de Timiș să colaboreze pentru ca Timișoara să nu fie nevoită să returneze cele 6 milioane de euro primite ca finanțare de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea malurilor Begăi. Acest lucru se va întâmpla la 30 iunie, dacă, până atunci, pe Bega nu vor circula vaporașele cumpărate cu 2 milioane de euro de PMT, drept contribuție a administrației locale la proiectul cu fonduri europene. Pentru ca ambarcațiunile să iasă „la lucru” este nevoie de câteva modificări legislative pe care, de peste doi ani, guvernul PSD nu se grăbește absolut deloc să le facă. „Am făcut un apel la toți parlamentarii din arcul guvernamental, să facă toate eforturile posibile pentru a putea trece modificările legislative, fie să își folosească influența la nivelul guvernului, ca să dea o OUG și să facă modificările necesare, fie să trecem un proiect legislativ prin parlament, așa cum au trecut atâtea proiecte val-vârtej, astfel încât Timișoara să nu fie nevoită să plătească șase milioane de euro. De data asta am încercat să nu mai dau vina pe nimeni. Vina este împărțită. În opinia mea, este mai mult de o parte, dar acum nu mai contează”, spune senatorul USR.

Apelul lui Fălcoi pare să fi fost în van. Întrebat dacă a primit vreun răspuns oficial, USR-istul a spus că nu. „Oficial, nimeni. Le-am spus și alaltăieri, când am avut o ședință comună a celor două Camere și am amintit de rugămintea mea. Am fost cu Adrian Pau (deputat PSD – n.r.)) într-o emisiune televizată și i-am amintit de rugămintea mea. A zis că dacă primarul Nicolae Robu iese să își ceară public scuze pentru tot ce a greșit până acum, vor face tot ce ține de ei să se deblocheze situația”, a declarat Nicu Fălcoi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (aprilie 1st, 2018 at 11:53 )

Timisoara trebuie sa isi ceara scuze ca este un spin in ochii miticilor si ca le alimenteaza finantele cu bani cu care acestia intretin o sleahta de politruci si o gloata de asistati sociali.

Pilula a spus: (aprilie 1st, 2018 at 13:47 )

Cand a facut vreodata psd un bine notabil orasului sau judetului, ca sa se implice acum?

anteconbega a spus: (aprilie 1st, 2018 at 14:53 )

Astea-s poveşti fălcoieşti! Şi-a bătut joc Pau pe ecran, că era o emisiune de umor, şi dl Fălcoi a luat-o în serios. Singurul care poate rezolva situaţia conflictuală e dl Titu Bojin: îi dă un pupic lu’ Lae şi acela face picuri de bucurie. Invers e mai greu, bănuiesc.

Matei a spus: (aprilie 2nd, 2018 at 09:59 )

PSD doar saboteaza proiectele Timisului si promite periodic aceleasi proiecte care nu se realizeaza niciodata. As vrea o realizare pentru Timis pe care parlamentari de Timis ai PSD sa o treaca la realizate. Sa aud la alegeri ca se lauda cu ce au realizat nu cu nerealizarile PNL (ce PSD a sabotat)

MITAR MARCEL a spus: (aprilie 6th, 2018 at 12:04 )

Lupta politica este una…dar ca sa-ti sabotezi pe motive politice un oras al tarii tale mi se pare revoltator!Aici nu poate fi vorba decat de lipsa totala de patriotism!Timisorenii si nu numai ,toti ROMANII trebuie sa se revolte ….NOI nu putem fi niste carpe la discretia guvernantilor si politrucilor pe care nu-i intereseaza dezvoltarea unui oras CULTURAL EUROPEAN DIN ROMANIA !!!NU fac parte din partidele politice ….trebuie luata atitudine urgenta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.