200 de nesimțiți amendați în ultima lună, după ce au aruncat gunoaie pe străzile Timișoarei

Anumite străzi mărginașe din Timișoara sunt transformate, periodic, în depozite de gunoi. Cetățeni fără urmă de bun simț aruncă în stradă tot ce nu le mai trebuie prin case, fără să le pese. În ultima lună, aproape 200 au fost amendați.

Polițiștii locali continuă „vânătoarea” de nesimțiți care abandonează deșeuri pe domeniul public, urmărind permanent acest fenomen. Strada Torac este una dintre zonele cu cele mai mari probleme. În ultima perioadă, aici au fost deja amendate 3 persoane, în cazul altor trei urmând să se întocmească procese-verbale de constatare a contravenției. „Unele dintre acestea au fost surprinse abandonând deșeuri din mașini și au fost depistate inclusiv cu sprijinul cetățenilor din zonă. Ca urmare a acumulării unei cantități mari de deșeuri, au fost direcționați în zonă reprezentanții societății de salubrizare Retim, pentru a strânge gunoaiele, strada fiind programată din nou pentru curățenie, în cadrul campaniei de primăvară, în data de 10 mai”, transmit reprezentanții Poliției Locale. Strada a fost igienizată acum două săptămâni, tot la solicitarea PL.

De la începutul anului, polițiștii locali au dat 705 amenzi persoanelor depistate abandonând deșeuri pe domeniul public, 199 fiind aplicate în ultima lună, inclusiv în perioada desfășurării campaniei de curățenie de primăvară. Potrivit HCL 371/2007, amenda maximă este de 2.500 de lei pentru abandonarea de deșeuri pe domeniul public. În cazul în care vedeți oameni care aruncă gunoaie pe stradă, polițiștii locali așteaptă să-i sunați la numerele de telefon 0256-968 sau 0256-246.112.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal

Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind identificate modalitățile prin care ar putea fi finanțată legal o echipă de fotbal, de catre autorități, la Timișoara. Soluțiile au fost găsite după discuții purtate cu Răzvan Burleanu. “Întâlnirea de săptămâna trecută cu rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan, si cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

După victoria din Giuleşti, Lugojul vrea puncte şi în meciul cu CSM Constanţa

La foc automat. Ca în fiecare toamnă, prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu prea are timp să reespire. Pe mai multe fronturi, jucătoarele de la CSM ţin steagul Banatului sus. Miercuri, de la ora obişnuită, 18.30, trupa de pe malul Timişului are un meci interesant pe teren propriu, contra CSM Constanţa, în prima ligă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După victoria din Giuleşti, Lugojul vrea puncte şi în meciul cu CSM Constanţa
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

UPT, singura universitate premiată la Romanian Automotive Forum & Awards 2024

Colaborare de succces. Parteneriatul dintre Universitatea Politehnica Timișoara și sediile Continental din Timișoara a fost premiat la recenta gală de excelență pentru industria auto Romanian Automotive Forum & Awards 2024, ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la București. UPT este singura instituție de învățământ superior premiată în cadrul galei pentru colaborarea fructuoasă pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, singura universitate premiată la Romanian Automotive Forum & Awards 2024
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Se deschide cea mai nouă ediție a Expo Mobila Timișoara

Începând de joi, de la ora 10, Expo Mobila Timișoara își deschide porțile atât pentru publicul larg cât și pentru contractorii timișeni care doresc să încheie afaceri cu firmele expozante. Pe perioada de desfășurare a expoziției, vor avea loc importante campanii promoționale iar vizitatorii vor putea admira și testa o multitudine de modele de canapele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide cea mai nouă ediție a Expo Mobila Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Colaborare de succces. Parteneriatul dintre Universitatea Politehnica Timișoara și sediile Continental din Timișoara a fost premiat la recenta gală de excelență pentru industria auto Romanian Automotive Forum & Awards 2024, ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la București. UPT este singura instituție de învățământ superior premiată în cadrul galei pentru colaborarea fructuoasă pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, singura universitate premiată la Romanian Automotive Forum & Awards 2024
Începând de joi, de la ora 10, Expo Mobila Timișoara își deschide porțile atât pentru publicul larg cât și pentru contractorii timișeni care doresc să încheie afaceri cu firmele expozante. Pe perioada de desfășurare a expoziției, vor avea loc importante campanii promoționale iar vizitatorii vor putea admira și testa o multitudine de modele de canapele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide cea mai nouă ediție a Expo Mobila Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare și cercetare de la UVT, în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects Psihologie, în intervalul 401-500 la nivel mondial. Anunțul oficial despre includerea în premieră a domeniului Psihologie de la UVT în top Shanghai (ARWU) este un rezultat meritoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara intră în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects cu domeniul Psihologie
Ruben Lațcău a fost votat, marți seara, în funcția de viceprimar al Timișoarei. În prima ședință de plen de la instaurarea oficială a noului primar și a consilierilor locali, el a primit voturile necesare pentru a rămâne pe funcție. Plen cu ”piper”, marți seara, la Consiliul Local Timișoara. Cu ocazia întâlnirii, conducerea administrativă a primăriei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are primul viceprimar votat, Ruben Lațcău
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Mircea Geoană, promovat de PSD, ar fi o continuare a stilului de președinte-împărat pe modelul Klaus Iohannis din uiltimii zece ani. În urma dezbaterii de luni seara de la Digi24, senatorul Raoul Trifan a ajuns la câteva concluzii privindu-l pe candidatul Mircea Geoană. “Poți scoate omul din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan despre Mircea Geoană: “Poți scoate omul din PSD, dar nu poți scoate PSD-ul din om”
G4Media.ro a publicat dovada că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air, închiriată de Nordis, cu destinația Nisa, îi transporta pe liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Laura Vicol, împreună cu copiii lor, pentru a vedea Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco. În același avion s-a aflat și Afred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderii PSD Ciolacu, Grindeanu și Simonis au mințit. Au fost la Nisa cu avionul plătit de Nordis
Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind identificate modalitățile prin care ar putea fi finanțată legal o echipă de fotbal, de catre autorități, la Timișoara. Soluțiile au fost găsite după discuții purtate cu Răzvan Burleanu. “Întâlnirea de săptămâna trecută cu rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan, si cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal
Palatul Administrativ din Timișoara a găzduit o întâlnire la care au participat liderii ADR Vest și al Consiliului Județean Timiș. Subiectul dezbătut a vizat noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim. Alături de conducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerile ADR Vest și ale CJ Timiș s-au întâlnit pentru a stabili colaborările viitoare
Jumătate dintre utilajele care vor lucra la forarea tunelurilor care vor fi realizate pe porțiunea lipsă din autostrada Lugoj – Deva, între Margina și Holdea, au ajuns deja pe șantier. Cel mai important, în luna decembrie ar urma să înceapă forarea efectivă. Informațiile au fost furnizate de Irinel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În decembrie începe primul foraj la tunelurile de la Margina – Holdea și se va lucra pe opt fronturi în paralel/FOTO
Top